Producții TNR în selecția UK International Radio Drama Festival 2024

Miercuri, 28 februarie, UK International Radio Drama Festival a publicat lista producțiilor radiofonice intrate în competiție, iar Teatrul Național Radiofonic (TNR) – Radio România a fost selectat cu două spectacole radiofonice în regia lui Mihnea Chelaru: secțiunea Audio Drama – Langholzfeld de Andreas Jungwirth (traducerea: Ciprian Marinescu, adaptarea radiofonică: Oana Cristea Grigorescu) și secțiunea Short Form Drama – Spre bătălie de Răzvan Ursuleanu (adaptarea radiofonică: Mihnea Chelaru și Oana Cristea Grigorescu).

La această a 10-a ediție a UK International Radio Drama Festival s-au înscris pentru preselecție la cele două categorii competiționale (Audio Drama și Short Form Drama) 217 creații radiofonice din 32 de țări, realizate în 32 de limbi, produse atât de posturi publice, cât și de producători și artiști independenți. Evenimentul se va desfășura în perioada 25-29 martie, în orașul istoric Canterbury (UK), sub tematica Simply the Best.

Juriul care va decide câștigătorii acestei ediții aniversare este format din reprezentanții producțiilor selectate în concurs. Premiul publicului, unic în peisajul festivalier de gen, va fi votat online de către ascultătorii din întreaga lume, iar câștigătorul va fi comunicat după încheierea festivalului. Limba oficială a festivalului este engleza, iar publicul larg poate asculta online și urmări scripturile în limba engleză ale tuturor producțiilor gratuit, pe site-ul festivalui.

Detalii despre UK International Radio Drama Festival 2024 și lista producțiilor participante, la https://radiodramafestival.org.uk/.

De-a lungul anilor, producțiile Teatrului Național Radiofonic au fost constant selectate şi premiate la numeroase festivaluri internaționale de profil. De altfel, cele două spectacole radiofonice marca TNR selectate în acest an la UK International Radio Drama Festival 2024 deja au adus acasă premii notabile.

Langholzfeld a fost câștigător al categoriei Living Well with Superdiversity – Radio în cadrul Premiilor Together for Peace Asia-Pacific Broadcasting Union (ABU) 2023.

Langholzfeld are ca subiect migrația ca fenomen globalizat al secolelor XX-XXI. Trama piesei surprinde perpetuarea mentalităților discriminatorii ale membrilor comunităților în care emigranții se instalează. (…) Andreas Jungwirth surprinde o realitate socio-politică a Austriei contemporane prin prisma destinelor a două familii din Langholzfeld. Subiectul oferă audienței românești o temă de reflecție direct legată de trecutul etnicilor germani din România și de prezentul migrației economice masive din rândul conaționalilor …” – Oana Cristea Grigorescu.

Spre bătălie de Răzvan Ursuleanu este o producție binaurală, potrivită pentru ascultarea la căști, câștigătoarea locului III la categoria aferentă în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova.

„Povestirea scurtă Spre bătălie este inspirată de tragedia războiului din Ucraina vecină. Pornind de la modul în care pot înțelege războiul copiii prinși în conflict, povestirea deschide tema confruntării armate în planul mai larg al prețului plătit pentru libertate, al sacrificiului necondiționat pentru apărarea acesteia, dar și al generației tinerilor sacrificați în război… ” – Oana Cristea Grigorescu.

Langholzfeld de Andreas Jungwirth. Traducerea: Ciprian Marinescu, cu sprijinul rețelei internaționale TRADUKI. Adaptarea radiofonică: Oana Cristea Grigorescu. În distribuție: Cosmin Șofron, Virginia Rogin, Ion Haiduc, Angel Popescu, Coca Bloos, Dan Clucinschi, Adrian Dima, Eugen Cristea, Irina Ungureanu, Julieana Drăghici. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică: Codrin Lazăr. Regia muzicală: Andrei Miricescu. Redactor: Oana Cristea Grigorescu. Regia artistică și Sound design: Mihnea Chelaru. Online, la https://www.eteatru.ro/#art/langholzfeld-de-andreas-jungwirth/3408011.

Spre bătălie de Răzvan Ursuleanu. Adaptarea radiofonică: Mihnea Chelaru și Oana Cristea Grigorescu. În distribuţie: Vlad Bîrzanu, David Drugaru și copiii: Dan Alexandru Voina și Ion Neguț. Regia de studio: Janina Dicu. Sound design: Mădălin Cristescu. Orchestrație si aranjament muzical: Andrei Miricescu. Redactor: Oana Cristea Grigorescu. Regia artistică: Mihnea Chelaru. Online, la https://www.eteatru.ro/#art/spre-batalie-de-razvan-ursuleanu/3749781.