Normele pentru aplicarea noii legi a pensiilor au fost adoptate de guvern

Realizator: Laurenţiu Văduva – Guvernul a aprobat recent normele de aplicare ale noii legi a pensiilor, adoptate anul trecut de parlament. Documentul prevede recalcularea tuturor pensiilor aflate în plată, începând cu luna septembrie, ţinând cont de orele suplimentare şi de primele încasate, de perioadele petrecute în armată, în facultate sau în şomaj. Autorităţile spun că în anumite situaţii este nevoie ca oamenii sa depună la dosar acte doveditoare. Ce probleme sunt în Bistrița-Năsăud, aflăm din relatarea corespondentei RRA Cristiana Sabău.

Reporter: Procesul de recalculare a pensiilor se va face în două etape, spune Sanda Vișan, director al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud.

Sanda Vişan: Până la 1 septembrie vom face recalcularea tuturor pensiilor aflate în acest moment în plată, pe baza noii formule de calcul. De la 1 septembrie va fi o a doua recalculare, adică vom lua în calcul și vom recalcula acele dosare care au în acest moment adeverințe cu sporuri sau perioade care până acum n-au fost luate în calcul. Recalcularea aceasta a doua se face tot din oficiu. Cei care au depuse la dosar și n-au fost luate în calcul o facem noi automat, cei care nu le au și au de adus vor aduce și până la finele anului vom recalcula și aceste sporuri sau salarii brute.

Reporter: Unele companii de stat la care au lucrat actualii pensionari din județ au intrat în faliment, iar arhivele sunt deținute de executori judecătorești. Potrivit unor sesizări care au ajuns la Instituția Prefectului, oamenilor li se cer bani pentru diverse acte de care au nevoie pentru recalcularea pensiilor, însă autoritățile spun că vor interveni așa încât până la 1 septembrie, când trebuie prezentate, situații de acest fel să nu mai existe./csimion

RADOR RADIO ROMÂNIA – 3 martie