Începutul săptămânii viitoare aduce vreme închisă în aproape toată țara, potrivit meteorologilor

Realizator: Cătălin Gomboș – Începutul săptămânii viitoare aduce vreme închisă în aproape toată țara, cu ploi pe arii extinse, spun meteorologii. Luni vom avea o maximă termică de 18 grade, care va scădea până la 17 grade în zilele următoare. Și în capitală este anunțat cer acoperit și ploi, cu cel mult 15 grade în termometre. Ne-a oferit detalii Meda Andrei, de la Administrația Națională de Meteorologie.
Meda Andrei: La începutul săptămânii, vremea va fi în general închisă. Va ploua pe arii extinse, mai puțin în partea de sud-est a țării, unde ploile vor apărea ceva mai târziu și se vor semnala local. Maximele de la începutul săptămânii se vor încadra între șapte și 18 grade, cu cele mai ridicate valori în partea de vest. Și în București – înnorări, temporar ploi, un vânt moderat cu intensificări în a doua parte a zilei și noaptea, iar temperatura maximă va fi de 13-15 grade. Și zilele care vor urma vor fi tot cu ploi, marți, miercuri, cu precădere în jumătatea de est a țării, mai puține în rest, iar maximele termice vor oscila, în general, între 8 și 17 grade la nivelul întregii țări./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (10 martie)