La Palatul Victoria, va fi lansat Studiul Economic 2024 pentru România, elaborat de OCDE

Studiul Economic 2024 pentru România, elaborat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, va fi lansat astăzi la Palatul Victoria, în prezența premierului Marcel Ciolacu și a secretarului general al OCDE, Mathias Cormann. Șeful executivului român a declarat că obținerea statutului de membru OCDE rămâne cel mai important obiectiv strategic al României, după aderarea la NATO și la Uniunea Europeană, asumat de întreaga clasă politică. Marcel Ciolacu mai spune că executivul este deplin angajat să facă progrese în privința reformelor necesare. În prezent, România se află în plin proces de aderare la OCDE, fiind evaluată în cadrul a 26 de comitete sectoriale ale organizației./csimion

RADOR RADIO ROMÂNIA – 12 martie