Parlamentarii europeni au dezbătut legea privind inteligența artificială

Realizator: Mihaela Mihai – Reuniți în sesiune plenară la Strasbourg, parlamentarii europeni au dezbătut astăzi legea privind inteligența artificială. Mâine, documentul va fi supus votului. Alina Stănuță transmite.
Reporter: Oficialii europeni au pornit la drum în redactarea legii privind inteligența artificială de la întrebarea dacă suntem suficient de pregătiți, ca indivizi și societate, în fața interacțiunii din ce ce mai dese cu inteligența artificială, iar răspunsul a fost nu. Europarlamentarii au propus un document care reglementează această piață, deoarece Uniunea Europeană nu se poate baza doar pe companiile care lucrează în domeniu și pe autoreglementarea acestora. Europarlamentarul Dragoș Tudorache, din grupul Renew, Partidul REPER, spunea că legea permite și încurajează inovarea în domeniu, dar stabilește clar și anumite categorii de risc și cel mai important, protejează cetățeanul în interacțiunea lui cu tehnologia.
Dragoș Tudorache: Prima categorie este tipul pe inteligență artificială și aplicațiile pe care le interzicem. De ce le interzicem? Pentru că le considerăm atât de dăunătoare față de drepturile noastre încât nu le vrem pe piața noastră. De exemplu, recunoașterea emoțională la locul de muncă sau în școli. O tehnologie care este atât de incongruentă cu modul în care ne înțelegem noi în viața privată și drepturile noastre ca indivizi, ale copiilor noștri, ale noastre la locul de muncă, încât spunem: ,,nu vrem ca angajatorul sau ca profesorul să folosească această tehnologie pentru a influența modul în care interacționează cu noi”, sau acordarea de scoruri sociale care spun: ,,X sau Y, tu ai dreptul să accesezi anumite servicii publice sau nu pentru că te-ai comportat urât față de stat”.
Reporter: Europarlamentarul Dragoș Tudorache a mai explicat că în următorii doi ani legea se va pune în aplicare, iar România va trebui să decidă ce autoritate va fi responsabilă și competentă pentru implementarea acestui document./RADOR RADIO ROMÂNIA/astanimir/eradu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (12 martie)