TASS: Șeful Ministerului român al Apărării a exclus posibilitatea unui atac al Rusiei asupra țării

*Acest conținut a fost creat în Rusia şi necesită să fie verificat din alte surse media independente

Ministrul apărării naţionale al României, Angel Tîlvăr, consideră că în momentul de faţă „nu se pune problema” unui atac al Rusiei asupra României. Șeful ministerului militar a făcut această declarație într-un interviu acordat canalului de televiziune Digi24. „Voi spune răspicat: la momentul acestui interviu nu se pune această problemă” – a spus Tîlvăr.  În ceea ce privește cooperarea militară cu Republica Moldova, ministrul român a subliniat că Republica Moldova „are statut de țară neutră din punct de vedere militar, iar România ‘…’ respectă dreptul internațional și acest statut”. „Asta nu înseamnă că din punct de vedere bilateral nu au existat elemente de cooperare – echipamente neletale pe care le-am furnizat Republicii Moldova ‘…’, elemente legate de pregătirea comună” – a precizat acesta. În plus, Angel Tîlvăr a dat asigurări că nu există intenția de a introduce serviciul militar obligatoriu în România. „Armata nu este obligatorie” – a spus ministrul român. „Și, după cum știți, există un proiect privind serviciul militarilor voluntari, care va reglementa posibilitatea celor care, din diverse motive, doresc să aibă o pregătire militară. Este vorba despre o perioadă de până la 4 luni, iar proiectul va include persoane cu vârsta cuprinsă între 18-35 de ani, în perioada de formare vor primi o indemnizaţie, li se va asigura cazare, hrană, echipamente, iar la finalul acestei perioade vor beneficia de o sumă egală cu trei salarii medii brute pe economie”./ssirbu/rlambru

(https://tass.ru/mezhdunarodnaya-panorama/20199833 )

(www.tass.ru – 11 martie)