Protecția Consumatorilor anunță controale în perioada următoare la produsele de post

Protecția Consumatorilor anunță controale în perioada următoare la produsele de post, în contextul în care mâine începe postul Paștelui pentru creștinii ortodocşi. Autoritatea le recomandă consumatorilor să cumpere alimente de post numai din locuri autorizate, care respectă indicațiile de temperatură și să păstreze bonul de casă pentru a putea proba, în cazul în care, în mod justificat, doresc să reclame lipsa de calitate sau conformitate a unui produs. Oamenii sunt sfătuiți, de asemenea, să citească atent etichetele produselor, să nu le cumpere pe acelea care nu prezintă informații clare despre ingrediente.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 17 martie)/dstanesc