Conversaţie telefonică Zelenski-Michel

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat, marţi, că a avut o conversație la telefon cu şeful Consiliului European, Charles Michel. Într-un mesaj postat pe Telegram, liderul de la Kiev a precizat că a discutat cu Michel despre „pașii suplimentari pe calea negocierilor privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană și nu numai”. „În primul rând, am discutat despre pașii suplimentari pe calea începerii efective a negocierilor privind aderarea Ucrainei la UE, precum și sprijinul suplimentar cuprinzător pentru Ucraina din partea UE” – a scris Volodimir Zelenski. Preşedintele ucrainean i-a mulțumit lui Charles Michel pentru aprobarea de către Consiliul UE a deciziei de a crea un fond special de ajutor pentru Ucraina în cadrul Fondului european pentru pace, în valoare de cinci miliarde de euro. Zelenski şi Michel au mai discutat despre posibilele modalități de creștere a livrărilor de muniție de artilerie către Ucraina şi importanța extinderii preferințelor comerciale autonome pentru Ucraina pentru încă un an. „Am a subliniat că o continuare a regimului de liberalizare a comerțului cu UE este un factor esenţial în sprijinirea economiei ucrainene pe timp de războiului” – a adăugat Zelenski./sdan/atataru

(Agenția de presă RBC – 19 martie)