Autoritățile din 16 regiuni rusești și-au exprimat disponibilitatea de a primi copii din regiunea Belgorod

Autoritățile din 16 regiuni ale Federaţiei Ruse și-au exprimat disponibilitatea de a primi 7,5 mii de copii din Belgorod și regiunea Belgorod, precum și din districtele Șebekino și Graivoron din cauza tirurilor din partea Forțelor Armate ale Ucrainei, a comunicat, pe pagina sa de pe rețeaua de socializare VKontakte, guvernatorul Viaceslav Gladkov. Oficialul rus a precizat că pe 22 martie copiii din Belgorod și districtul Graivoron vor porni spre Penza, Tambov și Kaluga. Anterior Gladkov comunica că se preconizează ca în jur de nouă mii de copii din regiunea Belgorod să fie trimiși la odihnă în alte regiuni ale Federației Ruse minimum pentru trei săptămâni, iar dacă este nevoie termenul poate fi prelungit până la sfârșitul anului școlar./snicolau/dstanesc

(www.tass.ru – 21 martie)