Este un moment bun pentru ca forţele care sunt bazate pe un fundament creştin să devină dominante în Uniunea Europeană (Viktor Orbán)

„De mult nu am văzut o oportunitate atât de bună ca forțele naționale conservatoare, suveraniste și creștine să devină dominante în Uniunea Europeană”, a declarat miercuri, la Bruxelles, premierul Viktor Orbán la decernarea Premiului „Hunyadi János”, înfiinţat de Fundaţia pentru o Ungarie Civică (PMA). În discursul său la evenimentul fundaţiei partidului FIDESZ-Alianţa Civică Ungară, Viktor Orbán a subliniat că în disputa cu liberalii, nu imperiul lui George Soros și nu birocrații de la Bruxelles, ci națiunile vor câștiga. Idealul unei societăți deschise nu a prins rădăcini în Europa Centrală.
„Le vom trimite acolo unde le este locul, la groapa de gunoi a istoriei, așa cum i-am alungat şi pe comuniști”, a declarat premierul. Referitor la faptul că Premiul „Hunyadi János”, care a fost decernat pentru prima dată de Fundaţia pentru o Ungarie Civică, a fost acordat profesorului Ryszard Antoni Legutko, membru al Parlamentului European, Viktor Orbán a atras atenția asupra faptului că la examinarea funcţionării Uniunii Europene laureatul premiului a descoperit trăsăturile critice ale năzuinţei pentru autocraţie politică. Profesorul polonez a identificat faptul că liberalii progresişti sunt ostili oricui gândeşte diferit, au devenit precum comuniștii și sunt o adevărată amenințare la adresa libertății, „deoarece încearcă să-și realizeze propriile lor visuri utopice”, a explicat Orbán, care a adăugat: Liberalii progresişti din Uniunea Europeană nu sunt preocupaţi de europeni. Sunt interesați doar de propriile lor idei. Dacă prețul realizării idealurilor este distrugerea industriei și agriculturii europene, o vor face. Și dacă vor să anuleze trecutul cultural al Europei prin migrația ilegală, vor face și asta. Noi nu reprezentăm idei, ci oameni europeni.
Potrivit premierului, în 2004, în momentul aderării la UE, „am simțit că am ajuns și ne-am întors acasă. Am crezut că Uniunea Europeană va fi girantul creșterii și garanția independenței noastre naționale”. Însă, aşa cum a recunoscut anterior şi Ryszard Antoni Legutko: reprezentanții liberalismului vor să elimine suveranitatea, vor să preia competenţele naționale cât mai complet posibil și vor să coordoneze comunitatea cu dictate politice. „Cei cu care ne certăm, vor de fapt să ne lichideze, însă în disputele liberale nu imperiul lui George Soros și nu birocrații de la Bruxelles, ci națiunile vor câștiga”, a subliniat premierul ungar, care a menţionat: După ieşirea din UE a britanicilor cu mentalitate de stat național, reprezentarea suveranității a rămas în seama central-europenilor. Polonezii și ungurii au fost întotdeauna de acord cu privire la problema suveranității.
„După multe decenii, pentru prima dată simt că central-europenii suveranişti nu sunt singuri”, a afirmat Viktor Orbán, care a adăugat: Există tulburări şi nelinişte printre fermierii germani, la fel ca în Franţa şi Portugalia, iar în câteva luni, forțele suveraniste conservatoare internaționale au devenit dominante şi în Olanda. Europa dă un semn de viață, se apără și își face vocea auzită. „De mult timp nu am văzut o ocazie atât de bună pentru ca forțele naționale conservatoare, suveraniste și creștine să devină decisive în Uniunea Europeană”, a subliniat oficialul ungar. În opinia sa, după ce Ryszard Antoni Legutko şi-a dat seama de tiparele comunismului în liberalismul progresist, nu și-a păstrat-o pentru sine, ci a vorbit deschis despre asta.”Cu alte cuvinte, salutăm nu doar o persoană inteligentă şi activă, ci și o persoană curajoasă, pentru că a fost nevoie de mult curaj ca cineva să vorbească despre tendința autocratică inerentă liberalismului din anii ’90. Dorim să vă mulțumim că ați contribuit şi la libertatea ungurilor prin munca dumneavoastră”, a adăugat Viktor Orbán.
La rândul său, Ryszard Antoni Legutko a declarat, printre altele: „Valorile europene și libertatea sunt amenințate și necesită protecție. Democrația și libertatea sunt în declin în Uniunea Europeană. Reflexul anti-creștin a devenit o componentă esențială a conștiinței UE. Proiectul european înseamnă că puterea politică este transferată de la statele membre către instituțiile UE. Integraţioniştii neagă moştenirea culturală europeană, cei care vorbesc împotriva lor sunt reduşi la tăcere sau hărţuiţi. Stânga a monopolizat Uniunea Europeană și a transformat-o într-o mare corporație politică. Pentru țările din regiunea noastră, acesta este drumul către sclavie”.
Preşedintele-director general al Fundaţiei pentru o Ungarie Civică, Ádám Kavecsánsyki, a declarat: Premiul a fost acordat europarlamentarului polonez pentru promovarea cooperării europene care respectă independența statelor naționale, pentru dezvăluirea trăsăturilor totalitare ale democrațiilor liberale cu revendicări filozofice, pentru decenii de muncă depusă în viaţa publică, precum şi pentru activitatea sa ştiinţifică și pentru reprezentarea cu fermitate a valorilor creștine, a ideii de libertate și independență în Parlamentul European.
Premiul „Hunyadi János”, înfiinţat de Fundaţia pentru o Ungarie Civică, în 2023, a fost decernet pentru prima dată la Bruxelles. Acest premiu internațional a fost creat pentru a recunoaște realizările remarcabile, al căror accent este protejarea libertății și independenței națiunilor europene, precum și acceptarea conștientă a culturii creștine universale care leagă popoarele continentului./rganciu/denisse

(MTI – 21 martie)