SEARĂ DE MUZICĂ FRANCEZĂ la SALA RADIO

CORUL ACADEMIC RADIO – cea mai longevivă formaţie vocal-simfonică din România, ce marchează anul acesta 84 de ani de la înființarea sa (în 1940) – vă invită la Sala Radio la un frumos concert de muzică franceză, derulat sub bagheta dirijorului CIPRIAN ȚUȚU.

Joi, 28 martie 2024 (de la 19.00), veți asculta partituri semnate de mari compozitori ce au marcat istoria muzicii franceze, ca Guillaume Dufay, Jean Philippe Rameau, Marc-Antoine Charpentier, Gabriel Fauré, Hector Berlioz, Ernest Chausson, Francis Poulenc ș.a.

În ipostază solistică îi veți aplauda pe Valentina Verlan, Georgiana Simonov, Grazziela Frangulea, Nicolae Simonov, Cristian Paraschiv, Teodor Vădana, Cornel Popușoi, Aurel Frangulea, Ștefan Voicu și pe instrumentiștii Carmen Săndulescu – pian/clavecin, Liviu Ofițeru și Grigore Băleanu – percuție.

„Înscriindu-se în seria aniversărilor muzicale, programul serii propune o suită de omagieri ale compozitorilor francezi reprezentativi pentru muzica corală, traversând marile epoci stilistice, pornind de la cel care este considerat primul compozitor renascentist (G. Dufay) si până la compozitori de secol XX (cum sunt F. Poulenc si D. Milhaud).”

  • declară despre acest eveniment CIPRIAN ȚUȚU, dirijorul ansamblului

 

Fondat în 1940, sub conducerea dirijorului şi compozitorului Ioan Croitoru, Corul Academic Radio are astăzi un repertoriu foarte vast și variat, ce cuprinde oratorii, cantate, madrigale, poeme, balade şi numeroase miniaturi.

Creat pentru a susține repertoriului vocal-simfonic al stagiunii de la Sala Radio și al înregistrărilor Radio România, Corul Academic Radio s-a impus în scurt timp ca o formaţie de elită. Concomitent cu asigurarea programelor stagiunilor muzicale de la Sala Radio, Corul Academic Radio asigură realizarea înregistrărilor pentru discuri şi pentru fondul muzical Radio, promovând valori importante ale creaţiei româneşti, inclusiv prime audiţii.

Corul Academic Radio a participat la turnee în Germania, Spania, Grecia, Cipru, Israel etc., colaborând adesea cu orchestre de renume, sub baghete de prestigiu din ţară şi din străinătate. Participările la Festivalul Internațional „George Enescu” sau la Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio „RadiRo” au confirmat valoarea ansamblului Radio România.

 

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio, și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online – pe entertix.ro și myticket.ro – şi în librăriile Cărtureşti.