Sicriul cu trupul neînsufleţit al criticului şi istoricului literar Nicolae Manolescu va fi depus la Ateneul Român

Sicriul cu trupul neînsufleţit al criticului şi istoricului literar Nicolae Manolescu va fi depus la Ateneul Român din Bucureşti, iar cei care vor să îi aduc un ultim omagiu o pot face mâine de la ora 11 la 14. Înmormântarea va avea loc marţi la Râmnicu Vâlcea. Nicolae Manolescu (născut Apolzan, într-o familie de profesori de liceu) a murit ieri la 84 de ani. Din 2005 şi până acum a fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor. A fost membru fondator al Partidului Alianţa Civică, al cărui președinte a devenit în 1991. Formaţiunea a făcut parte din Convenţia Democratică, pe listele căreia Nicolae Manolescu a fost ales senator de Sibiu în legislatura 1992-1996. Iar în 2006 a fost numit ambasador al României la UNESCO. Nicolae Manolescu a fost decorat în mai multe rânduri cu cele mai înalte distincţii ale statului român.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 martie)/apostelnicu