Calendarul evenimentelor, 25 martie – selecțiuni

 

EVENIMENTE INTERNE

 

– Parlament

* Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, va fi oaspetele Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei – ora 12:30, la Palatul Elisabeta. Majestatea Sa și Principele Consort îl vor întâmpina pe oaspete la intrarea în Palatul Elisabeta. Apoi, președintele Parlamentului Republicii Moldova va fi invitat la dejun. La vizită vor lua parte reprezentanți ai Ambasadei Republicii Moldova la București. Va fi prezent și ambasadorul moldovean, Victor Chirilă

* Patriarhul BOR, Daniel, va oficia ceremonia de sfinţire a capelei ortodoxe de la Palatul Parlamentului – ora 17:00, la Palatul Parlamentului, nivel P, zona intrării oficiale C1. La iniţiativa preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred-Robert Simonis, Biroul permanent al forului legislativ a aprobat alocarea unui spaţiu din Palatul Parlamentului pentru realizarea unei capele ortodoxe. Capela, care va fi situată la nivelul P, în zona intrării oficiale C1, va purta hramul Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României. La eveniment vor participa prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, şi preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, fiind invitaţi şi membri ai Guvernului, parlamentari, precum şi conducători ai unor instituţii centrale şi ai cultelor religioase. Alocuțiunea prim-ministrului Marcel Ciolacu va fi transmisă live pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria. Capela se va afla sub jurisdicţia canonică şi administrativă a Arhiepiscopiei Bucureştilor

* Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti desfăşoară în perioada 24 – 30 martie, cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului „Zilele Basarabiei”. Evenimentul este prilejuit de împlinirea, la 27 martie, a 106 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Din programul zilei:

  • ora 14:00 – Dezbatere în incinta Palatului Parlamentului pe tema „Tinerii ca vectori de schimb şi colaborare între Republica Moldova şi România în cadrul Uniunii Europene”, la care participă preşedintele Comisiei pentru integrare europeană dintre Parlamentul României şi Republicii Moldova, Daniel Gheorghe

 

– Senat

* ora 12:00 – Ședinţa Biroului Permanent al Senatului și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – Lucrări în plenul Senatului

  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • ora 17:00 – vot final

* Lucrări în comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 11:00 – Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi – la sala 6054 şi online
  • ora 11:00 – Comisia pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală – etaj IV, Sala 4060 şi online

 

– Camera Deputaților

* ora 13:30 – (prezență fizică) – Şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor și Şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* Ședinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezență fizică)

  • ora 16:00 – Dezbaterea moţiunii simple iniţiate de 54 de deputaţi (MS 2/2024), împotriva ministrului Agriculturii, Florin Barbu

* Activitate în comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • la finalizarea dezbaterii moțiunii simple (pe parcursul unei ore) – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • după şedinţa în plen a Camerei Deputaţilor – Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
  • ora 12:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala Mihai Viteazul format mixt
  • ora 17:00 – Comisia pentru sănătate şi familie – sala 2, corp B2
  • ora 17:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – sala 5156

 

– Guvern

* Ceremonia de acordare a diplomelor pentru absolvenții Programelor de formare specializată pentru numirea într-o funcție de demnitate publică de prefect și subprefect 2023, respectiv pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici 2023, eveniment organizat de Institutul Național de Administrație – ora 11:00, la Palatul Victoria

 

 

– Ministere

* Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) organizează, cu sprijinul Ministerului Sănătății, Conferința dedicată Zilei Mondiale a Sănătății Orale – ora 10:00, la Sala de Conferințe a Hotelului InterContinental Athénée Palace Bucharest. Participă: Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, Ministrului Sănătății. În fiecare an, pe data de 20 martie, este celebrată Ziua Mondială a Sănătăţii Orale – o iniţiativă a Federaţiei Dentare Internaţionale (FDI). CMSR demarează astfel, la 25 martie, studiul pilot care să deschidă drumul către o analiză serioasă, aplicată, a situației la nivel național. Acest demers va putea genera o îmbunătățire a politicilor publice, cu sprijinul autorităților naționale, europene, asociațiilor de pacienți, industriei de profil

 

– Apărare, Interne

* Cu ocazia Zilei Poliţiei Române (25 mar.), are loc evenimentul de celebrare a 202 ani de atestare documentară a Poliţiei Române – ora 11:00, la Cercul Militar Naţional, Sala de marmură

* Alba Iulia: În contextul aniversării, la data de 25 martie, a 202 ani de tradiţie şi continuitate a Poliţiei Române în slujba cetăţenilor, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba organizează şi în acest an, manifestări educative, cultural – sportive şi de promovare a profesiei de poliţist. Din programul zilei:

  • ora 10:00 – în Piaţa Cetăţii, vor avea loc activităţi demonstrative şi vor fi expusese mijloace de intervenţie. La aceste activităţi sunt invitaţi să participe toţi cei interesaţi să interacţioneze cu poliţiştii
  • Festivitatea aniversară va avea loc la Muzeul Principia din Alba Iulia, prilej cu care, în prezenţa invitaţilor, vor fi prezentate avansările în gradul profesional următor şi vor fi acordate diplome şi distincţii poliţiştilor care au dat dovadă de curaj deosebit sau au contribuit la salvarea de vieţi omeneşti

* Braşov: Spaţiul aerian al municipiului Braşov este survolat, în perioada 21 – 25 martie, de avioane militare, în cadrul unui eveniment organizat de Academia Forţelor Aeriene ‘Henri Coandă’. Din programul zilei:

  • Activităţile de survol sunt planificate pentru deschiderea oficială a Săptămânii Internaţionale a Studenţilor

* Craiova: Începând cu ora 11:00, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj va organiza mai multe activităţi dedicate sărbătoririi Zilei Poliţiei Române, care vor avea loc pe Esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Ziua Poliţiei Române este celebrată, anual, pe 25 martie. Cu acestă ocazie vor fi organizate standuri de prezentare cu tehnica și autospecialele din dotarea structurilor de Poliție Rutieră, Ordine Publică, Criminalistică sau Acțiuni Speciale. De asemenea, cei de la Biroul Siguranța Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității au pregătit, pentru copii și tineri mici surprize, dar și recomandări preventive utile și informații importante privind cariera în structurile poliției

* Jud. Maramureș: Ziua Porţilor Deschise ocazionată de Ziua Poliţiei Române este marcată în trei oraşe din judeţul Maramureş, în perioada 21 – 25 martie. Din programul zilei:

  • ora 12:00, evenimentul va avea loc în parcul din centrul vechi al oraşului Baia Sprie
  • ora 12:30, în Aula Magna a Centrului Universitar Nord din municipiul Baia Mare va avea loc şedinţa festivă prilejuită de Ziua Poliţiei Române. Evenimentul va debuta cu o expoziţie de fotografie şi pictură, realizate de poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic

 

* Sibiu: Muzeul Naţional de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi Consiliul Judeţean Mureş, anunţă deschiderea expoziţiei itinerante ‘Jandarmeria Română 1850 – 2020’, la sediul Muzeului Judeţean Mureş, Secţia Istorie şi Arheologie, din Cetatea Medievală Târgu Mureş. Vernisajul va avea loc la ora 13:00. La eveniment vor participa reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, personalităţi din viaţa publică, membri ai comunităţii locale şi pasionaţi de istorie. Expoziţia ‘Jandarmeria Română 1850-2020’ va putea fi vizitată în cadrul secţiei de Istorie şi Arheologie a Muzeului Judeţean Mureş, în perioada 25 martie – 30 aprilie

* Târgu-Mureş: Muzeul Naţional de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi Muzeul Judeţean Mureş, anunţă deschiderea expoziţiei itinerante ‘Jandarmeria Română 1850 – 2020’, la Secţia de Istorie situată pe Str. Avram Iancu nr. 2, din Cetatea Medievală Târgu-Mureş. Vernisajul va avea loc de la ora 13:00, la eveniment urmând să participe reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, personalităţi din viaţa publică, membrii ai comunităţii locale şi pasionaţi de istorie. Organizată cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, expoziţia îşi propune să aducă în atenţia publicului rolul semnificativ al instituţiei în istoria modernă şi contemporană a României. Întemeiată prin ordin domnesc în data de 3 aprilie 1850 de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, Jandarmeria Română şi-a asumat de-a lungul timpului rolul de garant al siguranţei cetăţeanului, al drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale. Expoziţia ‘Jandarmeria Română 1850-2020’ poate fi vizitată la Secţia Istorie a Muzeului Judeţean Mureş până pe 30 aprilie, de marţi până vineri în intervalul orar 9:00-16:00 şi în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 9:00-13:00

 

– Culte, Biserică

* Cluj-Napoca: La data de 25 martie 2006, la praznicul Bunei Vestiri, avea loc proclamarea solemnă a Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, devenită ulterior Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului. Astfel, pentru a marca împlinirea a 18 ani de existență a Mitropoliei Clujului, luni, 25 martie, de praznicul Bunei Vestiri, începând cu ora 9:30, un sobor de șase ierarhi – format din  ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, PS Iustin, Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului, PS Petroniu, Episcopul Sălajului, PS Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, PS Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sălajului, și PS Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei -, va săvârşi Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în prezenţa credincioşilor, a personalităţilor din lumea culturală şi academică, dar şi a reprezentanţilor autorităţilor civile şi militare din întreaga mitropolie. Sărbătoarea din acest an subliniază în mod simbolic și împlinirea a 100 de ani de când harnicul ctitor al instituțiilor spirituale din Cluj, Episcopul Nicolae Ivan, a înființat Institutul Teologic Ortodox din capitala culturală și spirituală a Transilvaniei

 

 

– Administrație

* Cluj-Napoca: Ședinţa extraordinară a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca – ora 14:00, în Sala de sticlă de la sediul din Calea Moţilor nr. 3

 

 

– Sindicate, Patronate

* Între orele 11:00 și 13:00, va avea loc protestul membrilor de sindicat din cadrul companiilor membre ale grupului Carrefour SA. Sindicatele din cadrul grupului Carrefour: Sindicatul Salariaților Carrefour România, Sindicatul Market, Sindicatul Național Artima, Sindicatul Național Supeco, alături de Federația Sindicatelor din Comerț, organizează o acțiune de pichetare a sediului companiei din Str. Gara Herăstrău, nr. 4C. Principalele solicitări sunt: acordarea tichetelor de masă la valoarea maxim deductibilă, acordarea primei de transport pentru angajații din toate formatele Carrefour. Protestul va fi susținut simultan în magazine, de către membrii de sindicat, prin purtarea unor bandane de culoarea altă, fără oprirea lucrului

 

– Social

* Activități în cadrul Lunii pentru viață – București 2024:

  • Luni, 25 martie, de Buna Vestire, Asociația Studenților Creștini-Ortodocși (ASCOR) din București va oferi flori proaspetelor mame din maternități
  • Asociația Life Call va organiza la Opera Română Gala Bunei Vestiri, spectacol caritabil prin care vor strânge fonduri pentru construirea unui centru care să găzduiască mame în criză de sarcină. Gala Bunei Vestiri, de la Opera Națională București susține construirea Centrului Maternal Life Call pentru femei însărcinate aflate în nevoie. Voci mari ale României au ales să susțină construirea Centrului Maternal Life Call, pentru femei însărcinate aflate în nevoie, implicându-se în Concertul Caritabil Gala Bunei Vestiri – a II-a ediție, care va avea loc la Opera Națională București. Astfel, începând cu ora 19:00, sub bagheta maestrului Daniel Jinga și regia artistică a lui Antoniu Zamfir, Orchestra Operei Naționale București va susține un concert pentru celebrarea femeii și a darului vieții, alături de invitați speciali precum: soprana Ozana Barabancea, tenorul Vlad Miriță, pianista Gloria Barabancea, artista lirică Maria Coman, soprana Rodica Anghelescu, artista Crina Matei, baritonii Alexandru Constantin și Lucian Petrean, Corul Bărbătesc Cantus Domini – dirijat de Răzvan Ștefan

 

– Economic

* Gala Premiilor „Ladies 4Tech” – Gala Excelenţelor feminine în Ştiinţă, Tehnologie şi Leadership, organizată de Digital Transformation Council – ora 16:00, la Grand Hotel Continental

* Începând cu această dată, antreprenorii pot beneficia de granturi de până la 150 de milioane de euro pentru dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate pe Componenta 9, Investiţia 3 din PNRR, conform unui anunţ al ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu. Sprijinul nerambursabil se ridică până la 3 milioane de euro de companie şi poate fi folosit pentru: achiziţii de active corporale şi necorporale (hardware pentru automatizări şi robotică destinate fluxurilor tehnologice integrate cu soluţii digitale, dezvoltarea şi/sau adaptarea aplicaţiilor software, inclusiv soluţiile de automatizare software RPA); achiziţii de active corporale şi necorporale pentru securitatea cibernetică; achiziţii de sisteme de inteligenţă artificială, machine learning, virtual reality; achiziţia de date şi cloud computing; cercetare industrială şi dezvoltare experimentală în scopul dobândirii de cunoştinţe şi competenţe noi pentru elaborarea unor noi produse, procese sau servicii digitale

* Depozitarul Central începe de luni, 25 martie, distribuirea sumelor de bani aferente Cupon 3 pentru titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor (simbol R2603AE). Emitentul va plăti deţinătorilor de titluri de stat aceste sume utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central. Valoarea dobânzii aferente fiecărei obligaţiuni este de 1,55 euro. Deţinătorii de titluri de stat care beneficiază de sumele de bani sunt cei înregistraţi în registrul obligatarilor emitentului, la data de 14 martie 2024. Deţinătorii de titluri de stat îşi pot încasa sumele de bani aferente Cupon 3 în conturile de fonduri dedicate ale Participanţilor la sistemul Depozitarului Central, deschise pe platforma T2S

 

– Academie

* Persoanele care doresc să aducă un ultim omagiu preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România, academicianul Nicolae Manolescu, care s-a stins din viaţă sâmbătă, 23 martie, la vârsta de 84 de ani, o pot face luni, 25 martie, între orele 11:00 şi 14:00, la Ateneul Român. Înmormântarea va avea loc marţi, 26 martie, ora 12:30, la Cimitirul „Sfântul Ioan” din Râmnicu Vâlcea

 

– Învățământ, Cercetare

* Uniunea Studenților din România, în colaborare cu Asociația Studenților la Istorie „Dacia”, organizează evenimentul „Tineri în Dialog cu Democrația”, care urmărește tema promovării modelului democratic european și importanța exercitării dreptului de vot la alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2024 – ora 14:00, la Casa de Cultură a Studenților (Calea Plevnei nr. 61, București). Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului #GenerationEU: Promotori ai democrației europene, inițiat de Biroul de Legătură al Parlamentului European în România, în parteneriat cu Group of the European Youth for Change (GEYC), Institutul European din România, Asociația Young Initiative și Centrele Europe Direct Cluj, Iași, Sudul Olteniei-Craiova și Timișoara

* Buzău: Eveniment dedicat atribuirii numelui „Regele Mihai I” Colegiului Economic din Buzău – ora 9:30, Str. George Emil Palade nr. 15

 

– Mass-media, Publicitate

* Chiar de ziua de naștere a invitatei, între orele 18:00-21:00, Teatrul Național Radiofonic organizează, în Studioul „Alfred Alessandrescu” (Str. General Berthelot, nr.60-64), evenimentul Ana Blandiana – Sărbătorită de Teatrul Național Radiofonic – Radio România, care constă în audiţia cu public a unei selecții din cele trei spectacole în premieră absolută, care îi sunt dedicate și care sunt realizate cu participarea sa: Copilul din sufletul meu, Neteama de moarte, O călătorie inițiatică la Moscova. Evenimentul se va desfășura în prezența Anei Blandiana, a invitaților săi, a actorilor din distribuție și a echipei de creație a Teatrului Național Radiofonic. Vor participa şi jurnalişti, oameni de teatru, scriitori, precum şi ascultătorii care doresc să ne fie alături. Intrarea este liberă

 

 

 

– Cultură

* La Galeria Căminul Artei – Centrul Artelor Vizuale (Str. Arhitecturii nr. 16 – Biserica Enei), de la ora 16:00, la parter, va fi vernisată expoziția „Abstract” a pictorului Horia Cristina. Curator – Sorin Ienulescu

* La Galeria Căminul Artei – Centrul Artelor Vizuale (Str. Arhitecturii nr. 16 – Biserica Enei), la etaj, la ora 19:00, va avea loc vernisajul expoziției „D3XA”, a artiștilor vizuali: Christian Zidros, Alexandru Zană și Constantin Popa. Curator este Maria Alexe. Evenimentul propune publicului iubitor de artă o expresie plastică inedită fiindcă cei trei artiști sunt diferiți atât prin temele abordate cât și prin tehnicile de expresie. Lucrările vor putea fi admirate până pe  5 aprilie

* Luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenţia publicului o serie de creaţii cinematografice semnate de artiste din spaţiul cultural hispanic. Noua ediţie a seriei de filme dedicate culturii feminine şi producţiilor regizate de femei, reunite sub motto-ul ‘Spaţiu feminin’, este curatoriată de Mostra Internacional de Films de Dones de Barcelona. Ediţia din acest an reuneşte patru sesiuni de lungmetraj – trei documentare şi un film de ficţiune, precum şi o serie de scurt-metraje, care pot fi vizionate în Sala Auditorium a Institutului Cervantes din Bucureşti (Bd. Regina Elisabeta 38) în datele de 4, 8, 11, 18 şi 25 martie, începând cu ora 19:00. Accesul la proiecţii este gratuit, în limita locurilor disponibile. Din program:

  • 25 martie – Africa 815, de Pilar Monsell (Spania, 2015, 66 min.) – Prin crearea acestui film documentar, autoarea dă dovadă de un mare curaj rescriiind povestea complexă a tatălui său din propriul punct de vedere, cu ajutorul fotografiilor şi jurnalelor acestuia din timpul serviciului militar în colonia spaniolă din Sahara în anul 1964

* De la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta, nr. 38), va avea loc lansarea cărții Reprezentarea de gen în cinematograful românesc de Iulia Voicu, apărută de curând la Editura Pro Universitaria. Alături de autoare vor vorbi despre carte: Dana Duma, critic și istoric de film și Andrei Gorzo, critic de film

* Are loc o nouă ediție a mini-Cafenelei critice on-line – ora 19:00, pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter

* Sala Palatului din București găzduiește un concert în care Mihai Mărgineanu își va cânta cele mai apreciate melodii – ora 20:00. Pe ritmuri de folk, pop și rock, Mihai Mărgineanu aduce la viață influențe din folclorul românesc și țigănesc, reușind să distreze, să ridice la dans și să atragă atenția asupra celor mai intense sentimente

* Buzău: Conferinţă de presă dedicată premierei spectacolului „Bolnavul închipuit” de Molière, organizată la Teatrul ‘George Ciprian’ Buzău – ora 11:00

* Constanța: Având în vedere interesul valorificării colecţiei de clişee pe sticlă păstrate de la Semicentenarul Unirii Dobrogei (1928), realizată de fotograful local Virgil Nicolau, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană ‘I.N.Roman’ Constanţa, prezintă, de la ora 16:00, vernisajul Expoziţiei ‘Virgil Nicolau – Fotograful Constanţei şi Mamaiei de altădată’. Demersul curatorial reuneşte fotografii scanate după negativele pe plăci de sticlă realizate de Virgil Nicolau în perioada 1925-1960, în Constanţa şi Mamaia, precum şi o serie de documente şi obiecte personale puse la dispoziţie, cu generozitate, de familia Nicolau. Expoziţia poate fi vizionată în perioada 25 martie – 25 mai, la sediul central al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Piaţa Ovidiu nr. 12

* Drobeta-Turnu Severin: Festivalul Internaţional Shakespeare, Craiova sărbătoreşte anul acesta 30 de ani de la prima ediţie şi porneşte în caravană prin România. Între 25 martie şi 30 aprilie, timp de 5 săptămâni, Caravana Shakespeare prezintă, în premieră, în 30 de oraşe din România ‘Operele complete ale lui Shakespeare’ în 45 de minute, un spectacol în aer liber. Accesul este liber, iar participanţii la spectacol au ocazia să se înscrie într-un concurs care le poate aduce unul dintre cele două weekend-uri în doi, la Festivalul Internaţional Shakespeare – ediţia a XIV-a, ce va avea loc în perioada 16-26 mai, la Craiova. ‘Operele complete ale lui Shakespeare’ în 45 de minute este un spectacol de teatru creat de Teatrul Naţional ‘Marin Sorescu’ din Craiova şi prezentat în premieră de 3 actori care colindă ţara într-o camionetă, pentru a-l aduce pe Shakespeare din mijlocul comunităţii teatrale din Craiova în mijlocul comunităţilor din fiecare oraş prin care vor trece. Printre partenerii media: Radio România Regional (Radio România Bucureşti, Radio România Cluj, Radio România Constanţa, Radio România Oltenia Craiova, Radio România Târgu Mureş, Radio România Timişoara, Radio România Reşiţa, Radio România Iaşi, Radio România Braşov). Din program:

  • Caravana Shakespeare va ajunge în oraşul Drobeta Turnu Severin şi va continua la Târgu-Jiu (26 mar.), Deva (27 mar.), Timişoara (28 mar.), Arad (30 mar.), Oradea (31 mar.), Satu Mare (1 apr.), Baia Mare (2 apr.), Cluj-Napoca (4 apr.), Târgu Mureş (5 apr.), Piatra Neamţ (6 apr.), Suceava (7 apr.), Botoşani (9 apr.), Iaşi (10 apr.), Bacău (11 apr.), Focşani (12 apr.), Galaţi (14 apr.), Tulcea (15 apr.), Constanţa (16 apr.), Bucureşti (17 apr.), Buzău (19 apr.), Ploieşti (20 apr.), Braşov (21 apr.), Piteşti (22 apr.), Râmnicu Vâlcea (24 apr.), Slatina (25 apr.), Caracal (26 apr.), Corabia (27 apr.), Calafat (29 apr.), Vidin (30 apr.)

* Iași: Expoziţia ‘Universul într-o carte – enciclopediile’, înscrisă în calendarul de activităţi al Proiectului ‘Restaurare şi reabilitare a clădirii monument istoric Biblioteca Centrală Universitară «Mihai Eminescu» Iaşi’, Programul RO-CULTURA, finanţat prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021, aduce în atenţia publicului cele mai importante enciclopedii moderne din diferite spaţii geografice: Larousse, Brockhaus, Britannica, Hispanica, Americana, Judaica, Italiana ş.a. În cadrul acestui eveniment, conf. univ. dr. Ioan Milică, director al Bibliotecii Centrale Universitare ‘Mihai Eminescu’ Iaşi, va susţine conferinţa „Dincolo de cuvânt: Enciclopedie”, care va avea loc la ora 12:00, în Sala B.P. Hasdeu a BCU ‘Mihai Eminescu’. Expoziţia, organizată de departamentele Colecţii Speciale şi Conservarea Colecţiilor, este deschisă publicului în perioada 22 martie – 30 aprilie, în spaţiul expoziţional de la etajul I al Palatului Fundaţiei

* Pitești: Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 25-29 martie, evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro). Din program:

  • Simpozionul „Mircea Eliade și Mitul Eternei Reîntoarceri”, ediția a XIV-a, în cadrul proiectului Clubul literar-artistic „Mona Vâlceanu”, coordonat de editorul, scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Maria Mona Vâlceanu, eveniment care se va desfășura , de la ora 12:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții
  • Prelegerea cu tema „În ce realitate trăim?”, susținută de trainerul de dezvoltare personală, terapeuta și profesoara de limba și literatura franceză Laura Gabriela Nițescu – ora 15:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții
  • Dialogul cu tema „Cum ne descoperim menirea și drumul în viață?”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Adolescență, entuziasm, libertate, înțelepciune, coordonat de profesorul de filosofie și poetul George Badea, având-o invitată pe lector univ. dr. Lucia Neagoe, de la Centrul Universitar Pitești, eveniment care va avea loc de la ora 16:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții
  • Prelegerea cu tema ,,Istoria culturală a trandafirului”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Istorie și istorii cu Marin Toma”, coordonat de redactorul-șef al revistei-document „Restituiri” Pitești, dr. în istorie Marin Toma, eveniment care va avea loc live, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești, de la ora 20:00

* Reșița: Expoziția personală itinerantă de fotografie „Cum respiră pământul” a regizorului Dan Mihalcea va fi vernisată la Muzeul Banatului Montan Reșița, la ora 12:00. Prezintă Livia Magina, manager al Muzeului Banatului Montan Reșița. Expoziția se poate vizita în perioada 25 martie – 19 aprilie 2024. Expoziția Cum respiră pământul este alcătuită din 20 de fotografii, 84/60 centimetri, pe care regizorul Dan Mihalcea le-a realizat la Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici din județul Buzău

* Sibiu: Biblioteca ASTRA Sibiu găzduiește, în perioada 25 martie – 7 aprilie, expoziția de fotografii „Copșa Mică 1991-1992. Incursiune în trecut”. Instantaneele sunt realizate de doi fotografi norvegieni – Trond Berge și Svanhild Naterstad, care au locuit în oraș la începutul anilor ’90, în timpul desfășurării un studiu socio-antropologic ce includea și cercetarea populației din localitate. Expoziția aduce în atenția publicului trecutul post-industrial al orașului Copșa Mică din primii ani de libertate, fotografiile devoalând ipostaze ale vieţii sociale și profesionale a locuitorilor. Vernisajul expoziției va avea loc în data de 25 martie, de la ora 17:00, în spațiul American Corner Sibiu situat la etajul 5 al bibliotecii publice sibiene. La evenimentul de deschidere a expoziției vor fi prezenți Daniel-Tudor Mihalache, primarul orașului Copșa Mică, și Răzvan C. Pop, managerul Bibliotecii ASTRA Sibiu

* Bruxelles: Institutul Cultural Român de la Bruxelles, în colaborare cu Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului, Ambasada Republicii Franceze în Marele Ducat al Luxemburgului şi Institutul Francez din Luxemburg, va organiza dezbaterea „Brâncuşi, Duchamp şi Steichen – Trei prieteni uniţi în lupta pentru arta modernă” – ora 18:30, la Abbaye de Neumunster. La eveniment participă două personalităţi marcante din domeniu – Doina Lemny – doctor în istoria artei, muzeograf-cercetător la Muzeul Naţional de Artă Modernă – Centre Pompidou din Paris şi Paul Lesch – doctor în ştiinţele comunicării şi specialist în colecţiile Steichen, în cadrul Ministerului Culturii din Luxemburg. Cei doi oratori vor aborda prietenia îndelungată dintre cei trei mari artişti, ale căror lucrări revoluţionare au marcat arta secolului XX

* Chișinău, Rep. Moldova: Actorul şi regizorul Cristian Șofron, Directorul Teatrului ”Stela Popescu” din București, va primi Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor Uniunii Teatrale din Moldova (UNITEM), ediția a XXIII-a. Din program:

  • Gala Premiilor UNITEM 2024 va avea loc la ora 17:00, în sala Teatrului Național Satiricus I.L. Caragiale din Chișinău şi va fi transmisă în direct la Moldova 1 şi pe portalul on-line Privesc.Eu

 

– Sport

* Suceava: Are loc un meci din etapa a 20-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: CSU din Suceava – CSM Sighişoara – ora 17:00, la Sala LPS – Suceava

* Madrid: Conferinţă de presă a echipei naţionale de fotbal a României, înaintea meciului amical cu Columbia – ora 15:00, la Hotelul Melia Barajas. Partida Columbia – România are loc pe 26 martie, pe Metropolitano din Madrid, de la ora 21:30

 

– S-a întâmplat într-o zi de 25 martie

* Cu 779 de ani în urmă (1245), într-o scrisoare a Papei Inocențiu al IV-lea (n. cca 1195 – m. 1254), era menționată pentru prima dată existența românilor în spațiul danubiano-pontic

* Acum 369 de ani (1655) astronomul olandez Christiaan Huygens (n. 1629 – m. 1695) descoperea cel mai mare satelit al planetei Saturn, Titan. Huygens a fost inspirat de descoperirea lui Galileo Galilei a patru sateliți ai planetei Jupiter în 1610 și a îmbunătățit tehnologia acestuia de construcție a unui telescop. Christiaan Huygens a descoperit acest satelit, ce se rotește în jurul lui Saturn, cu primul telescop pe care l-a construit, împreună cu fratele său Constantijn Huygens, Jr., în jurul anului 1650. El l-a numit simplu Saturni Luna (sau Luna Saturni, în latină cu sensul de „Luna lui Saturn”), în lucrarea sa publicată în 1655 „De Saturni Luna Observatio Nova”

* Acum 116 ani (1908) apărea Legea pentru organizarea Corpului Jandarmeriei (care modifica unele articole din vechea Lege a Jandarmeriei din 1893), pentru înfiinţarea Direcţiei Poliţiei şi Siguranţei Statului şi a Direcţiei Administraţiei Generale a Personalului

* Se împlinesc 75 de ani (1949) de când, între 25 şi 27 martie, s-a desfăşurat, la Bucureşti, prima Conferinţă pe ţară a scriitorilor. Prin fuziunea Societăţii Scriitorilor Români cu Societatea Autorilor Dramatici s-a constituit Uniunea Scriitorilor din România (preşedinte de onoare – Mihail Sadoveanu; preşedinte activ – Zaharia Stancu)

* Acum 67 de ani (1957), la Roma, avea loc semnarea Tratatului privind crearea Comunităţii Economice Europene – CEE (Piaţa Comună) (a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958), prin care s-au pus bazele Comunităţii Economice Europene, CEE, devenită Uniunea Europeană de la 1 noiembrie 1993, data intrării în vigoare a Tratatului de la Maastricht. La 25 martie 1957, au fost semnate două tratate – Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene (CEE) şi Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom). Pentru ambele Comunități, deciziile erau luate de Consiliu, la propunerea Comisiei. Adunarea Parlamentară Europeană şi-a ținut prima şedință în anul următor, la 19 martie 1958. Odată cu Tratatele de la Roma, o dispoziție specială prevede alegerea directă a membrilor (aceasta a fost pusă în aplicare în 1979)

* Cu 31 de ani în urmă (1993) România a aderat la Convenţia europeană privind adopţia copiilor (încheiată la 27.IV.1967, la Strasbourg), prin Legea nr. 15, publicată în Monitorul Oficial nr. 67

* Sunt marcați 20 de ani (2004) de când România, ca stat-parte al „Convenţiei privind interzicerea utilizării, stocării, producerii şi transferului de mine antipersonal şi distrugerea acestora” (Oslo, 15 noiembrie 1997), a distrus ultimul lot de mine de acest gen. România a semnat această convenţie, printre primele state ale lumii, la 3 decembrie 1997 şi a ratificat-o la 15 noiembrie 2000, devenind stat-parte la 1 mai 2001. În Poligonul Cislău (jud. Buzău), pe 25 martie 2004, în prezenţa şefului Statului Major General, generalul dr. Mihail Popescu, a reprezentanţilor categoriilor de forţe, ministrul apărării naţionale, Ioan Mircea Paşcu, a apăsat butonul de declanşare a exploziei ultimului lot de mine antipersonal. În depozitele Ministerului Apărării Naţionale s-au mai reţinut 2.500 de bucăţi în scop de instrucţie. De la intrarea în vigoare a Convenţiei de la Oslo la 1 martie 1999 (cunoscută şi sub numele de „Convenţia de la Ottawa”) şi până la data de 23 ianuarie 2004, 141 de state au devenit părţi la Convenţie, ceea ce confirmă hotărârea acestora „de a pune capăt suferinţelor şi victimelor provocate de minele antipersonal”

* În urmă cu 6 ani (2018) a avut loc, la Iași, proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei (zi de pomenire la 26 ianuarie), şi a Sfântului Gheorghe Pelerinul (zi de pomenire la 17 august); canonizarea a avut loc în cadrul şedinţei Sinodului Bisericii Ortodoxe Române de la Bucureşti din 5 octombrie 2017

 

Aniversări – Comemorări

 

– Buna Vestire (Calendarul Creştin-Ortodox 2024)

 

– Bunavestire a Preasfintei Fecioare Maria (Blagoveștenia) (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2024)

 

– „Ziua Poliţiei Române”; la 25.III.1822 domnitorul muntean Grigorie Dimitrie Ghica a înmânat Agiei – poliţia vremii – un steag galben, având pe o parte icoana Bunei Vestiri a Maicii Domnului şi pe alta însemnele poliţiei; în acelaşi an se stabilea, printr-un proiect de lege, şi o organizare a poliţiei în Muntenia; vechiul drapel, uitat timp de 60 de ani, a fost redescoperit în 1938 şi readus în actualitate de generalul de jandarmi pensionar Ioan P. Suciu, care a găsit în arhive un document ce atestă evenimentul din 1822; „Ziua Poliţiei” se marchează la această dată din anul 2002, odată cu sărbătoarea creştină Buna Vestire, pe baza unui ordin al ministrului de interne. NOTĂ: Până în 2001 „Ziua Poliţiei” se marca la 8 iulie, dată la care, în 1929, a fost votată în Parlament prima lege modernă de organizare a Poliţiei române

 

– „Ziua Naţională a Pădurilor”, instituită din 2017, are ca scop creşterea gradului de responsabilizare asupra gestionării, conservării şi dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de păduri, în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare; ziua se află în intervalul „Lunii plantării arborilor” (15 martie – 15 aprilie), lună stabilită prin articolul 81 din Legea 46/2008 – Codul silvic, în care este subliniată importanţa pădurilor, rolul esenţial pe care îl au în menţinerea echilibrului ecologic. NOTĂ: La 21 martie este „Ziua internaţională a pădurilor”, stabilită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia A/RES/67/200 din 21 decembrie 2012

 

– 1819: S-a născut Ludovic Wiest, compozitor, violonist, dirijor şi pedagog român de origine austriacă (m. 1889) – 205 ani

 

 

– 1878, 25.III/.6.IV: A murit I.[oan] A.[lexandru] Lapedatu, poet, prozator şi publicist; reputat profesor de limbi clasice, este considerat unul dintre dascălii străluciţi ai învăţământului transilvănean (n. 1844)

 

– 1879: S-a născut slavistul Stoica Ştefan Nicolaescu, bun cunoscător al vechilor noastre texte slave şi slavo-române (m. 1941) – 145 de ani

 

– 1885: S-a născut Mateiu I.[on] Caragiale, poet, prozator, istoric al heraldicii; fiul lui I. L. Caragiale (m. 1936)

 

– 1887: S-a născut compozitorul, dirijorul, regizorul de operă și baritonul Nicolae Bretan (m. 1968)

 

– 1892: S-a născut actriţa Sonia Cluceru (m. 1955)

 

– 1902: S-a născut George Lesnea, poet şi traducător (m. 1979)

 

– 1913: S-a născut arheologul italian de origine română Dinu Adameşteanu; studii privind colonizarea greacă din sudul Italiei şi Sicilia; studii privind utilizarea aerofotoarheologiei; fondator şi director, între 1958-1964, al Aerofototecii Arheologice Naţionale din Roma; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (m. 2004)

 

– 1919: S-a născut prinţul Şerban (Bani) Ghica, om politic ţărănist, unul dintre puţinii oameni din anturajul lui Iuliu Maniu care a supravieţuit temniţelor comuniste; alături de Corneliu Coposu, a fost unul dintre membrii-fondatori ai PNŢCD; vicepreşedinte al partidului şi preşedinte al organizaţiei Capitalei imediat după 1990; în tinereţe a fost membru al echipei naţionale de rugby şi preşedinte al Federaţiei de specialitate (m. 2006) – 105 ani

 

– 1920: S-a născut Henry Mălineanu, compozitor (de muzică ușoară, romanțe, operetă, muzică de film și de teatru), dirijor, textier și om de teatru (m. 2000)

 

– 1922: S-a născut, în Whitman, West Virginia, prozatorul român Ion Cârja (m. 1977, la New York, unde se stabilise din 1967)

 

– 1935: S-a născut Niculae Stoian, poet şi publicist (m. 1990)

 

– 1939: S-a născut Lazăr Lădariu, poet, ziarist şi om politic (m. 2019) – 85 de ani

 

– 1940: S-a născut artistul plastic și profesorul Ion Grigore; pictor al satului tradiţional românesc; a pictat numeroase biserici precum şi instituţii laice, cum ar fi Conservatorul din Bucureşti, Liceul din Caracal, Muzeul Pompierilor din Bucureşti (m. 2016)

 

– 1940: A murit compozitorul şi dirijorul Ion Nonna Otescu (n. 1888)

 

– 1942: S-a născut poeta, eseista şi publicista Ana Blandiana (numele real Otilia-Valeria Coman, căsătorită Rusan); disidentă anticomunistă şi apărătoare a drepturilor omului; preşedinte al Pen Clubului Român (1990-2004); preşedinte al Alianţei Civice (1991-2001); preşedinte al Fundaţiei Academia Civică (din 1994); unul dintre iniţiatorii „Memorialului Sighet” (Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei); membru corespondent al Academiei Române (din 2016)

 

– 1942: S-a născut Basarab (Eftimie) Nicolescu, fizician şi filosof, stabilit în Franţa în 1968; reprezentant de seamă al transdisciplinarităţii, a înfiinţat, la Paris, Centrul Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (2001)

 

– 1958: A murit filologul Ştefan Bezdechi; bogată activitate didactică la Universitatea din Cluj (1919-1951); asiduu traducător din autori greci şi latini; autor al unor studii despre cultura antică; membru corespondent al Academiei Române din 1945, dar exclus în 1948 (n. 1888). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1886

 

– 1958: A murit actorul Constantin Ramadan, artist al poporului, laureat al Premiului de Stat, profesor, director de scenă şi veteran de război (1916-1918) (n. 1896)

 

– 1964: A murit Marin Simionescu-Râmniceanu, filosof, istoric de artă, critic literar; s-a ocupat de istoria artei, de arhitectura bizantină şi de urbanism; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (n. 1883) – 60 de ani

 

– 1965: S-a născut generalul de brigadă Adrian Soci, locţiitorul comandantului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, remarcat atât în misiunile executate în ţară, cât şi în misiunile internaţionale din Afganistan, în 2005 şi în 2008 (m. 2017)

 

– 1968: A murit Maria Cernovodeanu, pianistă şi profesoară (n. 1900)

 

– 1980: A murit Ioan D. Chirescu, dirijor de cor, compozitor şi profesor (n. 1889)

 

– 1999: A murit Valentin Lipatti, eseist, istoric literar şi diplomat (a fost delegat permanent al României la UNESCO; a făcut parte din delegaţia română la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Helsinki); frate cu pianistul Dinu Lipatti (n. 1923) – 25 de ani

 

– 2016: A murit Daniel Drăgan, poet, dramaturg, memorialist, nuvelist şi publicist (n. 1935)

 

– 2016: A murit Mihail Coculescu medic, clinician şi profesor; personalitate marcantă a şcolii româneşti de endocrinologie; membru corespondent al Academiei Române din 2014 (n. 1943)

 

– 2020: A murit Paul Goma, prozator, memorialist şi militant anticomunist; s-a stabilit în Franța, din 1977, unde a fost unul dintre membrii marcanți ai exilului românesc (n. 1935, la Mana/judeţul Orhei, azi în R. Moldova)

 

– 2020: A murit Mihail Diaconescu, prozator, critic şi istoric literar, teolog ortodox, estetician, critic de artă, redactor, publicist şi profesor; considerat de părintele Dumitru Stăniloaie „cel mai important scriitor al spiritualităţii româneşti, începător al scrisului nostru viitor”; supranumit „magul de la Vultureşti” (prof. dr. Nicolae Georgescu, eminescolog) (n. 1937)

 

 

– 2021: A murit Aurel Gheorghe Ardeleanu, dramaturg, prozator, sculptor, publicist și profesor; una dintre cele mai importante personalități din domeniul cultural al Timișoarei (n. 1936)

 

– 2021: A murit muzicologul Ruxandra Arzoiu, realizatoare de emisiuni la Radio România Muzical; a manifestat un interes special pentru muzica contemporană (n. 1961)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Reuniunea miniștrilor mediului din cadrul UE

 

– Strasbourg: Deschiderea unui apel de aplicaţii în domeniul media, în toate statele membre ale Consiliului Europei, în cadrul programului comun al CoE şi al EU EQUIROM. Programul „Journalism Excellence Awards – Ethical reporting on Roma and fight against racism and antigypsyism through the media” este destinat să promoveze o imagine pozitivă a comunităţilor de romi şi a altor comunităţi marginalizate, în media. Termenul limită de depunere a cererilor este 9 aprilie

 

– SUA: În perioada 25 – 27 martie, secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Bjørn Berge, efectuează o vizită de lucru care include întâlniri cu oficiali americani şi o serie de activităţi la Syracuse University

 

– Amman, Iordania: Conferință de presă susținută de șeful ONU, Antonio Guterres

 

– New York: Consiliul de Securitate al ONU se pronunţă asupra unui text prin carev se solicită încetarea imediată a focului în Fâşia Gaza

 

– Washington DC: Președintele SUA Joe Biden îl primește la Casa Albă pe președintele Guatemalei, Bernardo Arévalo

 

– Cayenne: Vizita președintelui francez Emmanuel Macron în Guyana Franceză (25 – 26 mar.)

 

– Sarajevo, Bosnia-Herțegovina: Ministrul suedez de externe Jessika Roswall se întâlnește cu omologul său bosniac, Elmedin Konakovic

 

– Beijing: Vizita prim-ministrului din Sri Lanka Dinesh Gunawardena (25 – 30 mar.)

 

– Beijing: Vizita ministrului afacerilor externe din Nepal, Narayan Kaji Shrestha (25 mar. – 1 apr.)

 

– Ventiane, Laos: Vizita oficială a prim-ministrului cambodgian Hun Manet (25 – 26 mar.)

 

– Astana, Kazahstan: Vizita ministrului de externe al Ciprului Constantinos Kombos

 

– Beijing: Vizita vicepremierului şi ministru al afacerilor externe din Nepal, Narayan Kaji Shrestha (25 mar. – 1 apr.)

 

– Juba, Sudanul de Sud: Conferință de presă a opoziției împotriva planului de a face partidele politice să plătească noi taxe de înregistrare

 

 

– New York: Începe procesul fostului președinte Donald Trump într-un dosar privind „cumpărarea tăcerii” într-o presupusă relaţie cu fosta actriţă de filme porno Stormy Daniels, devenind astfel, primul fost preşedinte din istoria SUA ce va fi judecat într-un proces penal (25 mar. – 3 mai)

 

– Atsugi, Japonia: Nissan dezvăluie noul său plan strategic pe termen mediu

 

– Ierusalim: Curtea Supremă israeliană urmează să decidă asupra unui ordin de revenire în Gaza a pacienţilor aflaţi la Ierusalim şi Tel Aviv, pentru tratamente pentru cancer

 

– Yaounde, Camerun: Deschiderea unui proces privind moartea jurnalistei Martinez Zogo

 

– Grecia: Manifestări prilejuite de Ziua naţională (declanşarea războiului de independenţă – 1821)

 

– Au loc meciuri amicale de fotbal interţări:

  • Azerbaidjan – Bulgaria
  • Cipru – Serbia
  • Muntenegru – Macedonia de Nord
  • Suedia – Albania

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Comemorării Victimelor Sclaviei şi Comerţului Transatlantic cu Sclavi”, a fost proclamată de ONU prin Rezoluţia A/RES/62/122, adoptată de Adunarea Generală, la 17 decembrie 2007; ziua oferă oportunitatea de a onora şi comemora victimele care au suferit şi au murit în sistemul brutal al sclaviei; această zi are şi scopul de a atrage atenţia asupra pericolelor rasismului şi a prejudecăţilor din prezent. NOTĂ: La 23 august este marcată „Ziua internaţională de comemorare a comerţului cu sclavi şi a abolirii acestuia”, instituită de UNESCO, în noiembrie 1997, în amintirea insurecției din noaptea de 22 spre 23 august 1791, în Santo Domingo, care, la vremea aceea cuprindea Haiti şi Republica Dominicană, care a condus la eliminarea comerţului transatlantic cu sclavi; în plus, această dată aduce un omagiu rezistenţei istorice care a condus la crearea primului stat independent al negrilor, Republica Haiti

 

– „Ziua Internaţională a Solidarităţii cu Angajaţii Reţinuţi şi cu cei Dispăruţi”, reprezintă un semnal de alarmă cu privire la riscul la care este supus personalul implicat în misiuni desfăşurate în zone de conflict, dominate de violenţe şi instabilitate. Soarta jurnalistului britanic Alec Collett, răpit, la 25 martie 1985, de persoane înarmate, în timpul unei misiuni în Liban desfăşurate de Agenţia ONU de Ajutorare a Palestinienilor Refugiaţi din Orientul Apropiat (UNRWA), este considerată un simbol pentru destinul unui număr mare de angajaţi dispăruţi sau reţinuţi, în timp ce desfăşurau activităţi în slujba Naţiunilor Unite. Uniunea Angajaţilor ONU şi Comitetul de securitate şi independenţă al Serviciului Civil Internaţional aduc, prin marcarea acestei zile, un omagiu celor care au avut un destin similar

 

– Ziua naţională a Republicii Elene; aniversarea Revoluţiei pentru independenţa naţională – 1821. NOTĂ: La 25.III.1924 (- 100 de ani) Adunarea Constituantă proclamă Grecia republică, sub denumirea de Republica Elenă

 

– Italia: Ziua naţională dedicată poetului Dante Alighieri – „Dantedi”, iniţiată în 2020 de Consiliul de Miniştri al Republicii Italiene, la propunerea ministrului Culturii, Dario Franceschini, care a apreciat că în figura lui Dante este „simbolul unităţii lingvistice italiene şi a ideii însăşi de Italia”. Data aleasă corespunde aceleiaşi zile din anul 1300 în care, potrivit tradiţiei, Dante s-a pierdut în „pădurea întunecată” a Cântului I din Infern în a sa „Divina Commedia”

 

– 1538: S-a născut Christopher Clavius, matematician şi astronom german; unul dintre principalii realizatori ai calendarului gregorian (m. 1612). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1537 sau 1539

 

– 1625: A murit poetul italian Giambattista Marini; creator al mișcării artistice cunoscută inițial ca Marinism și ulterior, ca Secentismo (n. 1569)

 

– 1699: La această dată a fost botezat compozitorul german Johann Adolph Hasse (m. 1783) – 325 de ani

 

– 1749: S-a născut Pierre Simon Laplace, matematician şi astronom francez (autorul unei cunoscute teorii cosmogonice, Kant-Laplace/1796, şi al unui „Tratat de mecanică cerească”) (m. 1827) – 275 de ani

 

– 1867: S-a născut Arturo Toscanini, dirijor italian; considerat unul dintre cei mai aclamaţi muzicieni din prima jumătate a secolului al XX-lea (m. 1957)

 

– 1881: S-a născut (la Sânnicolaul Mare, Timiş) Béla Bartók, compozitor, pianist, muzicolog şi folclorist ungar; membru post-mortem din străinătate al Academiei Române (1991) (m. 1945, la New York)

 

– 1897: S-a născut (la Varşovia, Polonia) Jean Epstein, regizor francez de film (reprezentant principal al avangardei franceze a anilor ’20 ai secolului XX), eseist şi filosof (m. 1953)

 

– 1910: S-a născut soprana italiană Magda Olivero (m. 2014)

 

 

– 1914: A murit Frédéric Mistral, poet, romancier, dramaturg şi memorialist francez; şef al mişcării „Le Felibrige” (1854) de restaurare a limbii şi tradiţiilor provensale; Premiul Nobel pentru literatură în 1904, împreună cu spaniolul José Echegaray (n. 1830) – 110 ani

 

– 1918: A murit compozitorul francez Claude Debussy; primul impresionist şi primul creator modern din istoria muzicii (n. 1862)

 

– 1920: S-a născut (în Algeria) medicul oncolog şi fizicianul francez Maurice Tubiana, promotor al radioterapiei, specialist în radiologie şi radiobiologie de talie mondială (m. 2013)

 

– 1921: S-a născut Simone Signoret (numele de scenă al Simonei Kaminker), actriţa franceză de film, de origine germană (m. 1985)

 

– 1926: S-a născut compozitorul italian de muzică de film Riz Ortolani (m. 2014)

 

– 1935: S-a născut muzicianul, compozitorul şi producătorul american de origine dominicană, Johnny Pacheco, considerat unul dintre părinţii muzicii salsa (m. 2021)

 

– 1939: S-a născut scenarista şi producătoarea americană D.C. (Dorothy Catherine) Fontana, care şi-a pus semnătura pe mai multe serii şi filme din universul „Star Trek” (m. 2019) – 85 de ani

 

– 1942: S-a născut Aretha Louise Franklin, cântăreață (una dintre cele mai de succes), compozitoare și activistă pentru drepturile civile, de origine afro-americană; considerată „Regina muzicii soul”, a abordat cu mare succes și muzica gospel, jazz, blues, R&B și rock; a câștigat 18 premii Grammy; revista „Rolling Stone” a clasat-o (în 2008) pe primul loc în topul „Cei mai mari cântăreți ai tuturor timpurilor”; a fost prima femeie inclusă în „Rock and Roll Hall of Fame and Museum” (în 1987), a doua femeie inclusă în „UK Music Hall of Fame” (în 2005), inclusă în „Gospel Music Hall of Fame” (în 2012) iar în 2019 devine prima femeie care primește Premiul Special Pulitzer (post mortem) (m. 2018)

 

– 1974: A murit poetul bulgar Asen Kaloianov (n. 1900) – 50 de ani

 

– 1976: A murit Josef Albers, pictor, poet şi pedagog american (n. 1888)

 

– 1980: A murit Milton Hyland Erickson, psihiatru american specializat în hipnoza medicală și terapia de familie; a ieșit în evidență prin demonstrarea influențelor minții inconștiente, ca factor creativ și generator de soluții; de o deosebită importanță sunt și influențele lui în domeniul terapiei directe, terapiei strategice a familiei, terapiei orientate spre scop și a programării neurolingvistice (n. 1901)

 

– 2006: A murit Buck Owens, cântăreţ şi chitarist american (n. 1929)

 

– 2012: A murit scriitorul şi traducătorul italian Antonio Tabucchi (n. 1943)

 

– 2020: A murit Mark Blum, actor american teatru, film și televiziune (n. 1950)

 

– 2021: A murit regizorul francez Bertrand Tavernier, figură proeminentă a cinematografiei franceze (n. 1941)

 

– 2022: A murit (în Canada, unde trăia în exil) scriitorul, poetul și profesorul universitar iranian Réza Baraheni, nume important în literatura persană, victimă a cenzurii în ţara sa; a lăsat în urmă o operă prolifică, ce cuprinde romane, poezii, precum şi critică literară şi eseuri de teorie literară (n. 1935)