Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii respinge scăderea pragului de încadrare în categoria microîntreprinderilor

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii respinge scăderea pragului de încadrare în categoria microîntreprinderilor de la 500.000 la 100.000 euro, ceea ce ar conduce la aplicarea cotei de impozitare de 16% pe profit în locul celei de trei procente, cum este în prezent. Potrivit consiliului, modificarea va duce la creșteri de prețuri. Amintim că jalonul 206 din Planul Național de Redresare și Reziliență prevede reducerea graduală a plafonului de venituri până la care o companie poate fi încadrată în categoria IMM-urilor. Premierul Marcel Ciolacu preciza, recent, că România ar putea pierde 500 de milioane de euro dacă nu îndeplinește acest jalon, iar Guvernul se află în dialog cu Comisia Europeană pentru a ajunge la un acord în privința impozitării microîntreprinderi-lor.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 martie)/denisse