SUA au anunţat sancţiuni împotriva unor persoane şi entităţi din Rusia, China şi EAU, cu legături cu Coreea de Nord

Statele Unite au anunțat miercuri sancțiuni împotriva a șase persoane și două entități cu sediul în Rusia, China și Emiratele Arabe Unite (EAU), acuzându-le că au canalizat fonduri către programele de armament ale Coreei de Nord. O declarație a Departamentului Trezoreriei SUA a precizat că acțiunea a fost făcută în coordonare cu Coreea de Sud. Numele celor șase persoane sunt: Yu Pu Ung, Ri Tong Hyok, Han Chol Man, O In Chun, Jong Song Ho și Jon Yon Gun. Entitățile vizate de sancțiuni au fost Alis LLC, cu sediul în Vladivostok, Rusia, și Pioneer Bencont Star Real Estate, cu sediul în EAU. În declarație se precizează că ambele firme erau subordonate societății Chinyong Information Technology Cooperation Co, o entitate asociată cu forțele armate ale Coreei de Nord. Departamentul Trezoreriei a declarat că Chinyong, care a fost plasată sub incidența sancțiunilor americane în mai 2023, folosește o rețea de companii și reprezentanți pentru a gestiona delegații de lucrători IT nord-coreeni care operează în Rusia și Laos. Anunțul a fost făcut după ce, săptămâna aceasta, Statele Unite și Coreea de Sud au lansat un nou grup operativ menit să împiedice Coreea de Nord să achiziționeze petrol ilicit, în timp ce un blocaj la Consiliul de Securitate al ONU aruncă îndoieli asupra viitorului sancțiunilor internaționale impuse împotriva Phenianului. Ani de sancțiuni internaționale conduse de SUA nu au reușit să oprească programele de arme nucleare și de rachete ale Coreei de Nord, iar mulți observatori ai Coreei de Nord și experți în sancțiuni consideră că regimul ONU este muribund, dacă nu chiar deja mort./mbaciu/asalar

(REUTERS – 27 martie)