Preşedintele Ucrainei a continuat schimbările în rândul apropiaţilor săi şi a numit un nou ambasador în Republica Moldova

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a continuat vineri schimbările în rândul apropiaţilor săi, destituind doi adjuncţi din cancelaria sa şi desemnând un fost oficial de rang înalt al securităţii în funcţia de ambasador în ţara vecină, Republica Moldova.

Un decret prezidenţial a anunţat demiterea lui Andri Smirnov, responsabil de chestiuni de politică juridică şi a lui Oleksi Dniprov, care a condus „aparatul” cancelariei. Ei se numărau printre cei zece adjuncţi ai şefului cancelariei lui Zelenski, Andri Iermak. În locul lor au fost numite Olena Kovalska – aceasta făcând parte anterior dintr-un grup ce l-a consiliat pe preşedinte în privinţa creării unui tribunal care să judece Rusia pentru invazia în Ucraina – şi Irina Mudra, care a îndeplinit funcţia de adjunct al ministrului justiţiei.

În discursul său video de noapte, Zelenski a declarat că l-a numit pe Oleksi Danilov – fost director al Consiliului de Securitate şi Apărare din Ucraina – în funcţia de ambasador în Republica Moldova, afirmând că Danilov şi-a dorit o poziţie diplomatică.

Preşedintele a descris Republica Moldova – a cărei preşedintă proeuropeană, Maia Sandu, a denunţat invazia rusă – drept „un stat extrem de important – atât din punct de vedere al provocărilor de securitate din regiune, cât şi din punct de vedere al cooperării bilaterale.” Danilov a fost demis săptămâna trecută din funcţia de şef al Consiliului de Securitate./mbrotacel/lalexandrescu

REUTERS – 29 martie