Preţul aurului a continuat să crească

Preţul aurului a continuat să crească şi a atins, astăzi, o nouă valoare record, de 2.265 de dolari uncia, în creştere cu 1,6% comparativ cu valoarea înregistrată la finalul săptămânii trecute. Potrivit Bloomberg, această creştere a avut loc în contextul semnalelor că Rezerva Federală Americană se apropie de momentul în care va reduce dobânzile, al tensiunilor geopolitice, dar şi al cererii semnificative pentru metalul galben venite din China.

Mai multe date statistice favorabile au dus la o majorare cu aproximativ 14% a cotaţiei aurului începând de la mijlocul lunii februarie, iar perspectivele pozitive au fost susţinute de o serie de bănci americane importante, printre care JPMorgan Chase & Company, care a estimat că preţul unciei de aur ar putea ajunge la 2.500 de dolari în acest an. În România preţul aurului a ajuns la 330 de lei pe gram la Banca Naţională a României./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 1 aprilie