Calendarul evenimentelor, 3 aprilie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Preşedintele Klaus Iohannis va găzdui, la Palatul Cotroceni, împreună cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, o reuniune de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende strategice a Uniunii Europene. La reuniune vor mai participa premierii Belgiei, Ungariei şi Croaţiei. Din program:

  • ora 17:30 – Întrevedere cu Președintele Consiliului European, Charles Michel

– Primire la Palatul Cotroceni

– Convorbiri tête-à-tête

  • aprox. ora 18:10 – Declarații de presă comune

– Primirea Președintelui Consiliului European și declarațiile de presă comune vor fi transmise presei prin sistemul unic de transmisiune în direct și pe site-ul Administrației Prezidențiale: https://bit.ly/LIVEPR

  • ora 18:30 – Consultări privind Agenda Strategică a Uniunii Europene, împreună cu Președintele Consiliului European, Charles Michel, Prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander De Croo, Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, și Prim-ministrul Republicii Croația, Andrej Plenković

– Primirea Prim-ministrului Regatului Belgiei, a Prim-ministrului Ungariei și a Prim-ministrului Republicii Croația la Palatul Cotroceni; primirea Prim-ministrului Regatului Belgiei, a Prim-ministrului Ungariei și a Prim-ministrului Republicii Croația va fi transmisă presei prin sistemul unic de transmisiune în direct și pe site-ul Administrației Prezidențiale: https://bit.ly/LIVEPR

– Fotografie de familie

– Întâlnire de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende Strategice a Uniunii Europene

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în comisiile permanente  (la sediul Senatului și online)

* ora 10:00 – Lucrări în plenul Senatului

  • ora 10:00 – Ora Guvernului – Dezbateri politice cu participarea ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, la solicitarea Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România
  • ora 11:00 – Întrebări, interpelări și răspunsuri
  • Declarații politice

* Lucrări în comisiile permanente

  • ora 9:30 – Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții – etaj 3, sala 3063 și on-line
  • ora 9:30 – Comisia pentru românii de pretutindeni – etaj 7, camera 7032 și online
  • ora 10:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – sala de ședințe
  • ora 10:00 – Comisia pentru tineret și sport – etaj 5, Sala 5058 și online
  • ora 10:00 – Comisia pentru cultură şi media – etaj 6, sala 6053 și online
  • ora 11:30 – Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic – etaj 6, sala 6029
  • ora 12:00 – Comisia pentru știință, inovare și tehnologie – etaj 5, Sala 5058 și online

* Rep. Cehă: Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, împreună cu o delegaţie parlamentară, efectuează o vizită oficială la Praga, miercuri, 3 aprilie şi joi, 4 aprilie, la invitaţia omologului său ceh, Milos Vystrcil. În cadrul vizitei sunt prevăzute întrevederi cu preşedintele şi prim-ministrul Republicii Cehe, întâlniri la nivelul conducerii celor două Camere al Parlamentului, precum şi cu membri ai Comisiei pentru politică externă, apărare şi securitate. Programul vizitei mai cuprinde întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Cehia, cu oameni de afaceri cehi, depuneri de coroane la Monumentul Eroilor căzuţi în cele două Războaie Mondiale şi dezvelirea unei plăci memoriale în cinstea poetului naţional Mihai Eminescu. Din delegaţia parlamentară fac parte Roberta Anastase – secretar al Senatului, Nicoleta Pauliuc – preşedintele Comisiei pentru apărare, Lorina-Ioana Şereş – preşedintele Agenţiei Române pentru Investiţi şi Comerţ Exterior

– Camera Deputaților

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • ora 8:30 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – Documentare şi consultare
  • Comisia pentru tineret și sport – sala: 3150, etaj 3, Corp B4 – Documentare şi consultare
  • Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă – studiu individual
  • Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor – Documentare şi consultare
  • Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii

– Guvern

* Programul premierului Marcel Ciolacu:

  • ora 16:30 – Reuniunea Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență – la Palatul Victoria

* Deschiderea oficială a „Bucharest Leaders’ Summit: Licence for a Better World”, eveniment organizat de Grupul de Presă MediaUno, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României, Institutul Național de Statistică și Asociația MediaUno – ora 10:00, la Palatul Victoria, sala Transilvania II. Presa are acces pe durata desfășurării evenimentului. Evenimentul marchează deschiderea unei noi serii de conferințe din cadrul proiectului “Împreună Protejăm România”, care își propune să acopere un spectru larg de subiecte, stimulând dezbateri de înalt nivel și explorând o varietate de domenii de interes național și global: de la securitate, diplomație, și relații internaționale, la energie, digitalizare și securitate cibernetică, finanțe și bănci, educație, cercetare, inovare, sănătate, demografie, transport, construcții și până la egalitatea de gen. În cele trei săptămâni de conferințe, din perioada 4 – 26 aprilie, anticipăm participarea a peste 300 de speakeri de renume, reprezentând instituții internaționale, parlamente, guverne, Comisia Europeană, mediul profesional și de afaceri, alături de experți și lideri de opinie din întreaga lume. La deschiderea oficială a Bucharest Leaders’ Summit: Licence for a Better World” din 3 aprilie a.c, vor participa numeroase personalități de marcă din România și de peste hotare

– Ministere

* Ministerul Justiţiei, Administrația Naţională a Penitenciarelor şi Direcția Naţională de Probațiune organizează, la Hotel Capitol, Sala Royal, începând cu ora 11:30, o conferință de presă prilejuită de desfășurarea Conferinței finale a Proiectului pre-definit „O comunitate sigură, educată și implicată în mod responsabil” („A Safe and Educated Community Undertaking Responsible Engagement – SECURE” ) și susținută de Bogdan Ilea – Secretar de Stat, Ministerul Justiţiei, chestor de poliție penitenciară dr. Dan Halchin – Director General, Administrația Naţională a Penitenciarelor și Evelina-Denisa Oueslati – Director General, Direcția Naţională de Probațiune

* Are loc cea de-a patra ediție a Conferinței Romanian Business & Investment Roundtable, organizată la București, în zilele de 3 și 4 aprilie, de The Economist Impact Events și reprezentanții săi oficiali din Europa de Sud-Est, Hazlis & Rivas, alături de partenerul local Oxygen. Evenimentul va avea loc la Grand Hotel Bucharest, sala Rondă, și va aborda în prima zi peisajul geopolitic. A doua zi se va axa pe creșterea economică a Europei și perspectivele pentru România. Printre speakerii se numără: Martin Schulz, om politic german și fost Președinte al Parlamentului European și Sir David King, președintele al Climate Crisis Advisory Group, precum și înalți demnitari români. De asemenea, la eveniment se vor alătura, în ziua de 4 aprilie: Marcel-Ioan Boloș – Ministrul Finanțelor, Sebastian-Ioan Burduja – Ministrul Energiei, Mircea Fechet – Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ștefan-Radu Oprea – Ministrul Economiei, Bogdan-Gruia Ivan – Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Sorin-Mihai Grindeanu – Ministrul Transporturilor și Infrastructurii. De asemenea, la eveniment va fi prezent secretarul de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice Traian Hristea

* Conferinţă de presă cu tema „Dezvoltarea – de la planificare la stabilitate şi durabilitate”, organizată de Banca Naţională a României şi Patronatul Proiectanţilor în Construcţii; guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi ministrul Finanţelor, Ioan-Marcel Boloş, vor vorbi în deschiderea evenimentului – ora 11:00, la sediul BNR, Str. Doamnei nr. 8, sala Mitiţă Constantinescu

* Reprezentantul Special al Statelor Unite pentru redresarea economică a Ucrainei, Penny Pritzker, efectuează o vizită în România. Din program:

  • ora 13:30 – Vizită la Centrul pentru Refugiaţi al UNHCR de la Romexpo; va fi prezent ambasadorul SUA, Kathleen Kavalec
  • ora 14:30 – Declaraţii de presă la finalul vizitei; vor fi prezenţi reprezentantul UNHCR în România (Agenţia ONU pentru Refugiaţi) Pablo Zapata, consilierul de stat la Cancelaria Prim-Ministrului României Victoria Stoiciu şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă Raed Arafat

* Bruxelles: Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu va participa, în perioada 3 – 4 aprilie, la reuniunea miniştrilor de externe din statele membre NATO, desfăşurată la Bruxelles. Programul va începe cu reuniunea Consiliului Nord-Atlantic, în data de 3 aprilie, dedicată unui schimb de opinii cuprinzător privind temele majore aflate în atenţia NATO, în perspectiva Summit-ului de la Washington. În ziua de 4 aprilie, va avea loc o reuniune a formatului Consiliului NATO-Ucraina şi o sesiune de lucru la care vor participa partenerii din regiunea Indo-Pacific (Australia, Coreea de Sud, Japonia şi Noua Zeelandă) şi Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell

  • În intervenţiile sale, ministrul de externe Luminiţa Odobescu va prezenta priorităţile României în pregătirea Summit-ului de la Washington, cu accent asupra măsurilor privind situaţia de securitate din regiunea Mării Negre. Totodată, va sublinia importanţa continuării sprijinului pentru Ucraina, evidenţiind în context eforturile României, şi va reconfirma interesul ţării noastre pentru cooperarea NATO cu Uniunea Europeană şi cu partenerii Alianţei din Indo-Pacific, pe baza unor proiecte de cooperare care să producă efecte pozitive pentru securitatea euro-atlantică şi globală

– Administraţie

* Conferinţă de presă susţinută de primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, privind licitaţia publică în vederea desemnării constructorului/constructorilor care urmează să extindă magistrala de metrou M4, Gara de Nord-Gara Progresul  – ora 11:30, în parcarea de tip Park&Ride de pe şos. Berceni nr.106r, vizavi de staţia de metrou Tudor Arghezi

* Oradea: Conferinţă de presă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bihor – ora 10:00, la sediul APIA Bihor, Str. Matei Corvin nr. 1

* Pitești: Conferinţă de presă organizată de Consiliul Judeţean Argeş – ora 9:00, la sediul instituţiei, Sala mare

* Râmnicu Vâlcea: A treia ediţie a Campaniei de Conştientizare a Securităţii Cibernetice pentru elevii din judeţul Vâlcea – ora 10:30, la sediul CJ Vâlcea, Sala mare

* Sibiu: Tur de presă organizat de Consiliul Judeţean Sibiu, prilejuit de finalizarea lucrărilor la noul sediu al Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă nr. 1, amenajat pe locul fostei şcoli generale nr. 22 – ora 11:00, la Spitalul de Psihiatrie

– Juridic

* Şedinţa Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii – ora 10:00

– Organizații

* Organizațiile promotoare ale inițiativei Tinerii Votează organizează un eveniment în cadrul căruia va fi lansat oficial studiul integral „Tinerii din România în anul electoral 2024” și, de asemenea, vor avea loc două dezbateri structurate cu reprezentanții mediului politic. Evenimentul va avea loc la Palatul Parlamentului (sala Nicolae Iorga), în intervalul 15:00-17:30. Primul panel, pe tema Provocările și nevoile tinerilor din România, va avea ca invitați lideri la nivel înalt ai principalelor partide, urmând ca în cel de-al doilea panel, pe tema Contractul social între tineri și politicieni – cum reparăm lipsa de încredere, să participe tineri lideri ai formațiunilor politice

– Sindicate, Patronate

* Grevă de avertisment în sprijinul satisfacerii revendicărilor angajaţilor din sănătate, organizată de sindicatele membre ale Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’ – orele 12:00 – 13:00

* Alba Iulia: Protest al Sindicatului Asistenţilor Personali ai Persoanelor cu Dizabilităţi din Alba Iulia – ora 11:00

– Social

* ANPCDEFP – Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale – organizează la Hotel Continental Forum, între 3 și 5 aprilie, CoNLucraTin 4.0 – a 4-a ediție a Convenției Naționale a Lucrătorilor de Tineret – ora 9:00. Evenimentul va implica peste 100 de participanți din toată țara, persoane care: lucrează cu tinerii în organizații și centre de tineret; se implică în proiecte de tineret la nivel național și internațional; sunt preocupate de a-și dezvolta o carieră în lucrul cu tinerii, dezvoltă resurse și instrumente de lucru cu tinerii; își propun să organizeze activități în cadrul Săptămânii Europene a Tineretului (12-19 aprilie 2024) și activități de încurajare a tinerilor să meargă la vot. În plus față de participanții de la evenimentul din București, peste 50 de lucrători de tineret vor putea urmări parcursul online creat pentru acest eveniment

* Hope and Homes for Children deschide primul orfelinat pentru o zi, în cadrul campaniei „Ambasador pentru Acasă. Când construim o casă, construim un om” dedicată copiilor din ultimele centre de plasament din România – ora 18:30, Casa Miţa Biciclista, Str. Biserica Amzei, nr. 9

– Economic

* Cea de-a III-a ediţie a Solar Energy Bucharest Summit, eveniment organizat de Creative Communication, cu sprijinul Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES) şi Middle East Solar Investors Association (MESIA) – ora 9:30, la Palatul Parlamentului (3 – 4 apr.). Aflat la a treia ediție, evenimentul aduce în prim plan companii globale care își vor prezenta ofertele, în premieră, pe piața din România. Solar Energy Bucharest Summit va crea un spațiu interactiv prin live demo-uri, demonstrații și expunere de echipamente la standurile partenerilor. Participanții vor avea acces la o platformă de întâlniri B2B, cu un spațiu de networking dedicat

* Institutul Naţional de Statistică prezintă date privind şomajul în februarie 2024

* Craiova: Conferinţa Business Evolution cu tema „Finanţare. Digitalizare. Management eficient” – ora 8:30, la Hotel Ramada Plaza by Wyndham

– Învățământ, Cercetare

* În perioada 3-4 aprilie, Centrul de Cercetare în Comunicare al Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), în parteneriat cu Cox Center for International Mass Communication Training and Research din cadrul University of Georgia (SUA), organizează cea de-a XII-a ediție a Workshopului Româno-American

  • Ediția din acest an, cu titlul “Challenges for Democracy: Exploring the Intersection of Journalism and Elections”, va aborda o tematică actuală și de mare importanță pentru societatea actuală: alegerile și rolul jurnaliștilor în timpul campaniilor electorale. Această ediție va reuni profesioniști din media, profesori, tineri cercetători, precum și experți naționali și internaționali. Evenimentul se va desfășura la sediul SNSPA (Bd. Expoziției 30A), Etaj 8, Sala 804, de la ora 13:30. Workshop-ul se va desfășura în limba engleză. Intrarea este liberă

* Academia de Studii Economice din Bucureşti marchează în săptămâna 1 – 6 aprilie, printr-o serie de manifestări anunţate pe site-ul instituţional ase.ro şi pagina oficială de Facebook, 111 ani de excelenţă academică. Liderul învăţământului superior economic şi de administraţie publică din România a fost înfiinţat, prin Decret Regal, la 6 aprilie 1913, având denumirea iniţială de Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (AISCI). Din program:

  • Miercuri, 3 aprilie, va avea loc Adunarea festivă la nivelul universităţii, care are ca momente distincte marcarea a 100 de ani de la susţinerea primei teze de doctorat în ASE, lansări de carte şi acordarea de distincţii: diploma ‘Meritul universitar cu medalie de aur – Virgil Madgearu’ doamnei prof. univ. dr. Crenguţa Leaua şi titlul onorific de ‘Profesor emerit’ unor cadre didactice ale ASE, care s-au distins prin excelenţă în activitatea didactică şi de cercetare şi care s-au pensionat

* Timișoara: Inaugurarea noului sediu al Facultăţ ii de Chimie Industrială în Ingineria Mediului din Universitatea Politehnica Timişoara – ora 12:00, Bd. Vasile Pârvan nr. 6

 – Mass-media, Publicitate

* Ședința Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00, la sediul instituției

 – Cultură

* De la ora 19:00, pianista de talie internațională Alexandra Silocea revine pentru a doua oară pe scena Sălii Radio alături de Orchestra De Cameră Radio, interpretând de această dată Schumann – Concertul în la minor pentru pian și orchestră. Alexandra Silocea este, de peste 20 de ani, artist al celebrei firme vieneze producătoare de piane Bösendorfer, care va trimite la Sala Radio un pian special adus pentru acest concert. Evenimentul se va desfășura sub bagheta dirijoarei Delyana Lazarova – prezentă pentru prima oară în stagiunea Sălii Radio

* De la ora 17:00, în sala „Constantin Brâncuşi” a Palatului Parlamentului (Str. Izvor, nr.2-4), va avea loc vernisajul expoziţiei „Atingerea Privirii” a artistului plastic Nicu Dumitrescu. Despre artist şi opera sa va vorbi criticul de artă Marius Tiţa. Printre partenerii media ai Uniunii Artiștilor Plastici din România: Radio România Cultural, Radio România Internațional

* Muzeul Național al Literaturii Române prezintă vernisajul expoziției Aripi și stele. La porțile sacrului a artistului George Tzipoia – ora 17:00, Calea Griviței 64-66. Prezintă: prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul MNLR, acad. Mircia Dumitrescu și criticul de artă Pavel Șușară. Prezenta expoziție, gândită de George Tzipoia (născut în 1945) ca o privire de ansamblu asupra creației sale de o viață, pictorul o dedică tatălui său, marelui artist plastic Alexandru Țipoia (1914-1993). Expoziția va fi deschisă în perioada 3 – 27 aprilie. Printre partenerii media ai MNLR: Radio România Cultural

* Spectacolul omagial ‘Crai Nou. Viaţa lui Ciprian Porumbescu’, dedicat lui Ciprian Porumbescu, produs de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în prime time, la TVR Cultural, de la ora 22:00. Spectacolul este parte a proiectului anual Ziua Recunoştinţei Naţionale, iniţiat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, prin care sunt omagiate valorile naţionale şi moştenirea culturală a României

* Cea de-a treia ediţie e Europaxox Festival Bucharest, eveniment dedicat scenei muzicale europene şi artiştilor emergenţi – ora 19:00, Control Club (3-4 apr.)

* Ambasada Republicii Peru în România în colaborare cu Institutul Cervantes din Bucureşti organizează, în perioada 20 martie – 17 aprilie, o nouă expoziţie de fotografie despre Qhapaq Nan – Marele drum incaş. Găzduită în Sala de expoziţii a Institutului Cervantes (Bulevardul Regina Elisabeta 38), ‘Marele Drum Incaş. Peru: integrare şi diversitate’ reuneşte mai mult de 30 de fotografii de înaltă rezoluţie privind acest important sistem de drumuri andin. Complementar tematicii expoziţiei, pe durata acesteia, Ambasada Peru organizează, de asemenea, o serie de proiecţii de film, după următorul program:

  • 3 aprilie, ora 19:00 – Winaypacha (Peru, 2017, regia Oscar Catacora şi Tito Catacora, lungmetraj, dramă, subtitrare în limba engleză)

* Alba Iulia: „Dus – Întors” – prima expoziție organizată de Filiala de pictură București a UAPR la Alba Iulia. Grupul cuprinde 34 de membrii marcanți ai picturii bucureștene și 8 sculptori invitați. Evenimentul este găzduit de Galeriile de Artă ale Municipiului Alba lulia (Bd. 1 Decembrie 1918), iar vernisajul va avea loc la ora 18:00. Curatori: Arthur Bota și Dan Crecan. Printre partenerii media ai Uniunii Artiștilor Plastici din România: Radio România Cultural, Radio România Internațional

* Braşov: De la ora 17:00, Opera Braşov prezintă, la Muzeul Casa Mureşenilor, Recitalul de la ora cinci. În cadrul evenimentului muzical, îi veţi putea asculta pe soliştii noştri: Maria Catrina – soprană, Corina Klein – soprană, Silvia Micu – soprană, Lăcrămioara Schuller – soprană, Alexandru Chiriac – bariton. La pian îi va acompania Lioara Popa, iar prezentarea va fi făcută de Simona Manole. Artiştii au pregătit un program muzical foarte atractiv, ce cuprinde arii şi duete din operete şi musicaluri: ‘Silvia’ de E. Kalman, ‘La calul bălan’ de R. Benatzky, ‘Văduva veselă’ de Fr. Lehar, ‘My Fair Lady’ de Fr. Loewe, ‘Crai Nou’ de C. Porumbescu sau ‘La seceriş’ de T. Brediceanu

* Piatra Neamț: Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Neamţ şi Complexul Muzeal Naţional Neamţ prezintă expoziția de fotografie a artistului Florin Ghimiș. Vernisajul va avea loc la Galeria „Lascăr Vorel” din Piatra Neamț (Piața Ștefan cel Mare, nr.15), la ora 17:00. Prezintă scriitorul Emil Nicolae. Printre partenerii media ai Uniunii Artiștilor Plastici din România: Radio România Cultural, Radio România Internațional

* Piatra Neamț: Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” şi Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra Neamţ, reiau şirul recitalurilor din cadrul Stagiunii muzicale 2022-2023. Astfel, miercuri 3 aprilie, începând cu ora 17:00, la sala Cupola a Bibliotecii judeţene ‘G. T. Kirileanu’ Neamţ, melomanii au prilejul unei noi întâlniri cu ‘Duo MELOS’, formaţie camerală compusă din Titus Flueraş (vioară) şi Constantin Andrei (chitară). Programul muzical cuprinde lucrări de Napoleon Coste, Niccolo Paganini, Maximo Diego Pujol. Intrarea la eveniment este liberă

* Pitești: Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 1-5 aprilie, evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro). Din program:

  • Dialogul cu tema ,,Actualitatea poeziei lui Mihai Eminescu”, în cadrul proiectului cultural “Invitați la Cafeneaua literară”, coordonat de poetul Virgil Diaconu, directorul revistei “Cafeneaua literară”, avându-l invitat pe scriitorul, eminescologul, profesorul de limba și literatura română Lucian Costache, eveniment care se va desfășura miercuri, 3 aprilie, de la ora 13:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții
  • Dialogul cu tema ,,Arta performanței”, în cadrul proiectului cultural ,,Și noi la Ilinca!”, proiect coordonat de interpreta de folclor Ilinca Din, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „I. C. Brătianu”, eveniment care va avea loc miercuri, 3 aprilie, de la ora 15:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții

* Sibiu: ESTE Filmul de Miercuri prezintă Io Capitano, o dramă captivantă ce abordează problema migraţiei din Senegal, un film despre o călătorie periculoasă spre Europa, în căutarea unei vieţi mai bune. Proiecţia va avea loc miercuri, 3 aprilie, de la ora 20:00, la Sala Mică a Centrului Cultural ‘Ion Besoiu’. ESTE Filmul de Miercuri este un proiect organizat de Asociaţia Este Film

* Timişoara: Spectacole de teatru, concerte simfonice şi nu numai, expoziţii şi multe altele sunt în programul lunii aprilie. Luna începe cu spectacolul de operetă ‘Voievodul ţiganilor’ de Johann Strauss, programat pentru 3 aprilie, de la ora 19:00, în Sala Operei din cadrul Operei Naţionale Române

– Sport

* Au loc meciuri din sferturile de finală ale Cupei României la fotbal:

  • FCU 1948 Craiova – FC Voluntari – ora 18:00, pe Stadion „Ion Oblemenco” Craiova
  • AS FC Universitatea Cluj – AFC Hermannstadt – ora 21:00, pe Cluj Arena Cluj-Napoca

* Timișoara: Are loc finala Cupei României la futsal – la Sala Sporturilor „Constantin Jude”

* Bicske, Ungaria: Selecţionata României înfruntă echipa Germaniei, în Grupa A7 a preliminariilor Campionatului European de fotbal feminin Under-19 din 2024 – ora 16:00

* Thailanda: Sportivi români participă la Cupa Mondială de haltere de la Phuket (31 mar. – 11 apr.)

– S-a întâmplat într-o zi de 3 aprilie

* Cu 106 ani în urmă (1918) a luat fiinţă, la Iaşi, formaţiunea politică Liga Poporului (transformată în 1920 în Partidul Poporului), constituită în jurul personalităţii generalului Alexandru Averescu, aureolat de succesele repurtate în bătăliile din anul 1917. Formaţiunea politică devine, în 1920, primul partid din România întregită cu reprezentare naţională (3/16)

* La data de 3 aprilie 1933, acum 91 de ani, locotenentul David Mclntyre și Sir Douglas-Hamilton au fost primii oameni care au zburat peste vârful Everestului, într-o expediţie britanică, condusă de marchizul de Clydesdale şi finanţată de Lucy, Lady Houston

* Cu 78 de ani în urmă (1946) avea loc prima convocare a membrilor Curții Internaționale de Justiție. Înființată în anul 1945 de Carta ONU, Curtea și-a început activitatea în 1946 ca succesoare a Curții Permanente Internaționale de Justiție. Curtea Internațională de Justiție (CIJ) este principalul organ judiciar al Organizației Națiunilor Unite (art. 7, Carta ONU) și a fost instituită prin Carta Națiunilor Unite. Carta Națiunilor Unite și Statutul Curții Internaționale de Justiție, care face parte integrantă din Cartă, au fost semnate la San Francisco la 26 iunie 1945 și au intrat în vigoare la 24 octombrie 1945. Primii membri ai Curții au fost aleși la 6 februarie 1946 în cadrul primei sesiuni a Adunării Generale, care a avut loc la Londra și au fost convocați pentru prima dată la Palatul Păcii din Haga (Țările de Jos), la data de 3 aprilie 1946. La 6 aprilie 1946, noua Curte și-a ales președintele, vicepreședintele și grefierul, ședința inaugurală având loc la 18 aprilie 1946

* În urmă cu 76 de ani (1948) a început să fie aplicat Planul Marshall, denumire dată propunerii guvernului SUA de a ajuta ţările din Europa Occidentală (după terminarea celei de-a doua conflagraţii mondiale), prezentată de secretarul de stat George Marshall la 5 iunie 1947 (în septembrie 1947 a avut loc, la Paris, o conferinţă economică a statelor vest-europene care au acceptat, în esenţă, Planul Marshall, în vigoare până în iunie 1951)

* Acum 58 de ani (1966) staţia automată sovietică „Luna 10” a devenit primul satelit artificial al Lunii. „Luna 10” (din seria E-6S) aparţinând programului Luna, a fost o misiune spaţială robotică, numită de asemenea Lunik 10. Naveta spaţială a fost lansată către Lună de pe o platformă orbitală a Terrei pe 31 martie 1966. Luna 10 a fost şi primul satelit artificial al Lunii. Naveta a intrat pe orbita lunară pe 3 aprilie 1966 şi a completat prima sa orbită lunară 3 ore mai târziu, pe 4 aprilie (timpul Moscovei)

* Cu 57 de ani în urmă (1967) au fost stabilite relaţiile diplomatice la nivel de ambasadă între România şi Canada. Relaţiile diplomatice între România şi Canada au fost stabilite la 16 august 1919, prin înfiinţarea Consulatului General al României la Montréal

* Acum 51 de ani Martin Cooper, pe atunci director general al Diviziei de Sisteme de Comunicare din cadrul Motorola, l-a apelat, pe 3 aprilie 1973, de pe o stradă din New York, pe cel mai mare rival al său din sector, Joel Engel de la Bell Labs. ”Punem pariu că nu știi de unde te sun?”, a spus Cooper, care se afla pe Sixth Avenue. Istoria menţionează acest moment ca prima clipă de viaţă a telefonului mobil, dar mai trebuiau să treacă încă 10 ani pentru ca celularul să ajungă pe piaţă. Aparatul folosit de Martin Cooper era un prototip Motorola DynaTAC 8000X care cântărea 794 de grame, avea circa 33 de centimetri înălțime împreună cu antena și 8,9 centimetri grosime, asigura un timp de convorbire de 30 de minute şi costa aproximativ 4.000 de dolari. În România, istoria telefoniei mobile datează de la începuturile anilor ’90. În 1992 apărea primul sistem telefonic mobil, o soluţie analogică ce opera în standard NMT (450 MHz). Anul 1996 a reprezentat momentul de inflexiune pentru piaţa autohtonă de telecomunicaţii, prin acordarea primelor licenţe GSM. Câteva luni mai târziu, în 1997, se lansau pe piaţă primele reţele GSM mobile

* Acum 34 de ani (1990) era înfiinţat, la Bucureşti, Institutul de Geodinamică al Academiei Române, prin Hotărârea de Guvern 364/3.IV.1990; director – dr. ing. Dorel Zugrăvescu (din 1990 până în  2006). Institutul de Geodinamică continuă tradiția începută în cadrul Centrului de Cercetări Geofizice al Academiei Române, când, cu ocazia eclipsei totale de soare din 15 Februarie 1961, au fost făcute, într-o clădire aparținând complexului mănăstiresc de la Căldărușani, primele măsurători de geodinamică instrumentală în România, de către prof. Dorel Zugrăvescu: înregistrări ale variației câmpului gravitațional, cu ajutorul unui gravimetru tip Askania și al unui sistem de înregistrare de construcție proprie, și înregistrări cu ajutorul unui pendul paraconic, proiectat de Maurice Allais (Premiul Nobel în 1980 pentru Științe economice), și construit de prof Dorel Zugrăvescu

* În urmă cu 8 ani (2016) avea loc publicarea „Panama Papers”, cea mai mare scurgere de informații din istorie. Panama Papers este denumirea consacrată unei anchete jurnalistice internaționale având la bază o scurgere masivă de informații confidențiale de la un birou de avocatură panameză, care a avut loc în august 2015. Aproximativ 11,5 milioane de documente (e-mailuri, scrisori, faxuri, certificate de întemeiere de firme, contracte de credit, facturi, extrase de cont, fotografii), în total aproximativ 2,6 TB de date, au fost transmise de către un informator anonim (whistleblower) ziarului german Süddeutsche Zeitung, care le-a pus la dispoziție organizației internaționale de jurnalism de investigație International Consortium of Investigative Journalists – ICIJ (fondat de Center for Public Integrity, CPI), cu sediul la Washington. La data de 3 aprilie 2016, numeroase publicații media (109 ziare, posturi TV și medii online) au difuzat, simultan în 76 de țări, primele lor concluzii (dar nu și documentele), dezvăluind metodele cum unii dintre cei mai bogați oameni de pe planetă își ascund averile în paradisuri fiscale. Potrivit jurnaliștilor de la Center for Public Integrity (CPI), organizație internațională nonprofit de jurnalism investigativ, documentele aparțin firmei de avocați Mossack Fonseca din Panama, care a ajutat diverși clienți în ascunderea averilor, spălarea de bani și evitarea și/sau reducerea impozitelor pe venit. Documentele arată, printre altele, legături către 72 de actuali sau foști șefi de state, inclusiv dictatori acuzați de jafuri în propriile țări, dar și un număr de peste o sută de cetățeni români implicați în scandal

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Jandarmeriei Române”, stabilită prin Legea proprie de organizare şi funcţionare 116/1998; la 3.IV.1850 domnitorul moldovean Grigore Al. Ghica a promulgat „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”; la 1.IX.1893 a fost promulgată „Legea asupra jandarmeriei rurale”, act ce a marcat, după modelul francez al timpului, înfiinţarea jandarmeriei moderne în România

– 1821, 3/15: S-a născut Ioan Axente Sever, om politic, participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească şi din Transilvania; unul dintre conducătorii mişcării de eliberare naţională a românilor transilvăneni (m. 1906)

– 1853: S-a născut chimistul Alfons Oscar Saligny, frate cu inginerul Anghel Saligny; iniţiator al primului laborator din Bucureşti destinat cercetărilor de control asupra materialelor de construcţii şi tehnologiei materialelor pentru căile ferate; membru corespondent al Academiei Române din 1897 (m. 1903)

– 1880: S-a născut principele George Valentin Bibescu, unul dintre cei mai buni piloți români; considerat iniţiatorul turismului automobilistic european şi fondatorul aeroportului Băneasa din Bucureşti (care a luat naştere pe fosta moşie a mătuşii sale, Maria Bibescu, contesa de Montesquiou-Fézensac (azi cartierul Băneasa)); din iniţiativa sa a luat naştere, în anul 1920, Aeroclubul Regal al României (m. 1941)

– 1889: S-a născut Grigoraş (Grigore) Dinicu, violonist şi compozitor (m. 1949) – 135 de ani

– 1893: S-a născut prozatorul Damian Stănoiu (prenumele la naştere: Dumitru); în scrierile sale predomină prezentarea vieţii monahale, ecleziastice în general (m. 1956)

– 1905: A murit Ion Pop-Reteganul, învăţător, prozator, publicist şi folclorist ce aparţine etapei de constituire ştiinţifică a disciplinei; folcloristul Ion Muşlea îl considera „cel mai mare folclorist din Ardeal”; ne-a lăsat numeroase culegeri de poezii, poveşti şi bocete ardeleneşti (n. 1853)

– 1914: S-a născut Florin Tornea, poet, traducător (a tradus din Bertolt Brecht şi Peter Weiss), istoric literar şi teatrolog (conferenţiar la Institutul de Teatru „I. L. Caragiale” din Bucureşti, cercetător la Institutul de Artă al Academiei Române, redactor-şef adjunct la revista „Teatrul”) (m. 1989) – 110 ani

– 1925: S-a născut pianistul Mîndru Katz; în 1959 a emigrat în Israel (m. 1978)

– 1927: S-a născut interpretul de muzică uşoară Luigi (Ludovic) Ionescu (m. 1989)

– 1928: S-a născut disidentul anticomunist Vasile Paraschiv (m. 2011)

– 1940: S-a născut Neagu Udroiu, publicist, scriitor și diplomat; director general Rompres (1979-1997); fost ambasador al României în Finlanda şi Estonia (m. 2022)

– 1944: A murit pictorul Octav Băncilă (n. 1872) – 80 de ani

– 1945: S-a născut Florentin Popescu, poet, prozator, istoric şi critic literar, ziarist

– 1948: A murit Irineu Mihălcescu (nume la naştere Ioan), mitropolit al Moldovei (1939-1947); apologet, dogmatist, istoric al religiilor şi profesor; membru post-mortem al Academiei Române din 2015 (n. 1874)

– 1952: S-a născut Andrei Cornea, eseist, istoric al artei, clasicist, publicist, filosof și profesor; este cunoscut pentru traducerea integrală în limba română, sub îndrumarea lui Constantin Noica, a dialogului „Politeia” al lui Platon din greaca veche

– 1967: S-a născut regizorul şi scenaristul Cristi Puiu; a debutat ca regizor în 2001 cu filmul „Marfa și banii”, film care a obținut mai multe premii internaționale; unii critici de film consideră că acesta este filmul care a inaugurat noul val românesc în cinematografie

– 1976: A murit medicul Emil Crăciun; între anii 1931 şi 1932 a pus, la Cluj, bazele primului Institut oncologic din România, al cărui director a fost; ca director al Institutului „Dr. V. Babeş” din Bucureşti, îl va organiza pe baze noi, ca institut modern de patologie; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1896)

– 1976: A murit soprana Ana Tălmăceanu-Dinescu (n. 1913)

– 1985: A murit Eugen Macovschi, biochimist şi biolog; a contribuit la elaborarea unei noi concepţii, originale, privitoare la structura materiei vii (teoria biostructurală); cercetări în diferite domenii ale biologiei; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1906)

– 1995: A murit inginerul Victor Bunea; a lucrat ca inginer de concepţie şi cercetător în industria maşinilor electrice din România; titular al unui mare număr de brevete valorificate în industria electronică; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1903)

– 2000: A murit George Littera, critic şi istoric de film, cunoscută personalitate a învăţământului cinematografic românesc (n. 1941)

– 2014: A murit Andrei Bodiu, poet, prozator, eseist, critic literar, profesor şi decan (2004-2012) la Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov (n. 1965) – 10 ani

– 2015: A murit Petre Anghel, sociolog, teolog, poet, prozator, istoric literar, profesor şi jurnalist; specialist în ştiinţele comunicării (n. 1944)

– 2015: A murit jurnalistul de radio şi prozatorul Paul Grigoriu; realizator şi prezentator a numeroase emisiuni la Radiodifuziunea Română (unde a lucrat din 1969 până în 2008), a marcat prin prestaţia sa inspirată secţiunea postdecembristă a istoriei radioului românesc (n. 1945)

– 2018: A murit Darie Novăceanu (numele la naştere: Aurel Mituţoiu), poet, eseist, traducător de limbă spaniolă, jurnalist şi diplomat (n. 1937)

– 2018: A murit Şerban Stati, eseist şi traducător din literatura italiană; membru al corpului diplomatic după 1990: ataşat cultural (1991-1997) şi apoi ambasador (1997-2002) al României la Roma (n. 1938)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniunea informală a miniştrilor UE ai Transporturilor (3 – 4 apr.)

– Bruxelles: Interviu cu ministrul de externe ucrainean Dmytro Kuleba înaintea reuniunii Consiliului NATO-Ucraina

– Vilnius: Prințul moștenitor al Norvegiei Haakon va vizita Lituania, în perioada 3 – 4 aprilie, ocazie cu care se va întâlni cu președintele țării și cu trupele norvegiene care servesc în grupul de luptă multinațional al NATO, staționat la Rukla

– Chișinău: Prim-ministrul Belgiei, Alexander De Croo, va întreprinde miercuri o vizită de lucru în Republica Moldova. În cadrul vizitei, oficialul belgian va avea o întrevedere cu preşedinta Maia Sandu. Maia Sandu şi prim-ministrul De Croo vor avea o întâlnire cu un grup de elevi de la mai multe licee din capitală, pentru a discuta despre viitorul european al Republicii Moldova. Evenimentul se va desfăşura la Universitatea Pedagogică de Stat ‘Ion Creangă’ de la Chişinău

– Strasbourg: Conferința „Zilele europene ale inovației în educația istoriei” va fi organizată în cadrul HISTOLAB, un proiect comun al Uniunii Europene și al Consiliului de Europa – la Palais de l’Europe, sala 9 și online. Acesta va reuni, în perioada 3 – 5 aprilie, peste 150 de practicanți pentru a prezenta abordări și proiecte care schimbă jocul în acest domeniu al educației. Participanții vor prezenta noi modalități de a preda istoriile subreprezentate și marginalizate, noi metode de predare care încorporează muzee și locuri de amintire, precum și noi mijloace de a folosi mai bine istoria locală pentru activitățile școlare

  • Pe 3 aprilie (ora locală 16:00) – Prezentarea „Setului de instrumente pentru cursurile de istorie: dezmințirea știrilor false și promovarea gândirii critice”

– Beijing: Vizita ministrului afacerilor externe din Laos, Saleumxay Kommasith (3 – 5 apr.)

– Beijing: Vizita ministrului vietnamez al afacerilor externe, Bui Thanh Son (3 – 5 apr.)

– Doha, Qatar: Conferința de presă comună a primului ministru Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani și a premierului spaniol Pedro Sanchez

– Paris: Prezentarea proiectului de lege privind agricultura

– Portugalia: Briefing de presă (video) susţinut de tineri portughezi implicaţi în acţiuni privind schimbările climatice, înainte de decizia CEDO din 9 aprilie

– Washington DC: Discursul președintelui Joe Biden despre costul îngrijirii

– Phnom Penh, Cambodgia: Fostul premier cambodgian Hun Sen devine președinte al Senatului

– Moscova: Briefing săptămânal din partea purtătorului de cuvânt al diplomației ruse

– Geneva: Conferință de presă a OMS privind problemele globale de sănătate

– Cairo: Reuniunea extraordinară a Ligii Arabe pe teritoriile palestiniene

– Nairobi, Kenya: Grevă națională a medicilor generaliști pentru a protesta împotriva condițiilor lor de muncă

– Kampala, Uganda: Curtea Constituțională se pronunță cu privire la o lege controversată anti-LGBT+ adoptată în mai

– Cape Town, Africa de Sud: Conferință de presă a ministrului Mediului după aprobarea de către guvern a interzicerii creșterii în captivitate a leilor și rinocerilor

– Lima, Peru: Votul de investiție al miniștrilor în Congresul peruan

– Lima: Premierul Gustavo Adrianzen cere un vot de încredere în contextul scandalului de corupție „Rolexgate”

– Buenos Aires, Argentina: Demonstrații ale funcționarilor publici

– Luxemburg: Eurostat prezintă date privind șomajul în februarie și inflația din martie (prima estimare), în zona euro

– New Orleans, Statele Unite: Curtea de apel federală revizuiește legea controversată din Texas care incriminează imigrația ilegală, suspendată din cauza recursurilor

– Houston, SUA: NASA anunță vehiculul lunar selectat pentru misiunea Artemis

– Kiev: Grupul spaniol Inditex, proprietarul magazinelor Zara, îşi redeschide cele aproximativ 20 de magazine din zona capitalei ucrainene

– Varșovia, Polonia: Expoziţia de pictură a artistei ucrainene Maria Primachenko

– Paris: Începând cu 3 aprilie, are loc o expoziție retrospectivă a operei lui James Cameron, cel mai important regizor și scenarist de film, la Cinemateca Franceză, care va aduce astfel un omagiu întregii sale opere în perioada 3 aprilie 2024 – 5 ianuarie 2025

Aniversări – Comemorări

– 1596: A murit Sinan Pașa (n. Koca Sinan Pașa), comandant de oști și om de stat otoman (n. 1520, în Albania)

– 1639: S-a născut compozitorul italian Alessandro Stradella (m. 1682) – 385 de ani

– 1682: A murit pictorul şi desenatorul spaniol Bartolomé Esteban Murillo (n. 1618)

– 1783: S-a născut Washington Irving, scriitor, eseist, biograf, istoric şi diplomat american; unul dintre pionierii prozei umoristice americane şi maestru al prozei scurte (m. 1859)

– 1849: A murit Juliusz Słowacki, poet romantic polonez, unul dintre cei „Trei Barzi” ai literaturii poloneze (n. 1809) – 175 de ani

– 1850: A murit compozitorul ceh Václav Jan Tomášek (n. 1774)

– 1863: S-a născut Henry Van de Velde, arhitect, designer şi pictor belgian, cunoscut mai ales pentru artefactele, piesele de mobilier şi clădirile sale realizate în stilul Art Nouveau (m. 1957)

– 1880: S-a născut Otto Weininger, filosof austriac (m. 1903)

– 1894, 3/15: S-a născut Nikita Hruşciov, om politic sovietic; prim-secretar al CC al PCUS (1953-1964) şi preşedinte al Consiliului de Miniştri (1958-1964); a condus procesul de dezvăluire, parţială, a represiunii staliniste şi de înlăturare a urmărilor cultului personalităţii lui Stalin (1956); acuzat de promovarea unei politici voluntariste (criza Berlinului, în 1961, şi cea a Caraibilor, în 1962) a fost înlăturat de la putere (m. 1971) – 130 de ani. NOTĂ: Unele surse dau nașterea la 5/17.IV.1894, iar altele exclusiv stilul nou, 15.IV.1894

– 1895: S-a născut compozitorul, pianistul şi profesorul italian Mario Castelnuovo-Tedesco (m. 1968)

– 1897: A murit Johannes Brahms, compozitor, pianist şi dirijor german (n. 1833)

– 1898: S-a născut Michel de Ghelderode (nume real: Adhémar-Adolphe-Louis Martens), dramaturg belgian de limbă franceză (m. 1962)

– 1922: S-a născut Carlo Lizzani, regizor, scenarist şi critic italian de film; teoretician al neorealismului; a scris o istorie a cinematografiei italiene (m. 2013)

– 1922: S-a născut Doris Day, actriţă americană de film (una dintre cele mai populare vedete de comedie ale anilor ’60 ai secolului XX), cântăreaţă și cunoscută militantă pentru drepturile animalelor (m. 2019)

– 1924: S-a născut Marlon Brando jr., actor şi regizor american de film (m. 2004) – 100 de ani

– 1928: S-a născut Don Gibson, cântăreţ, chitarist şi compozitor country american, supranumit şi „poetul trist” (m. 2003)

– 1930: S-a născut Helmut Kohl (nume complet: Helmut Josef Michael Kohl), politician german; cancelar al Germaniei între 1982-1998, preşedinte al Uniunii Creştin-Democrate (1973-1998); artizanul reunificării germane (1990); partizan, fără rezerve, al extinderii Uniunii Europene şi al creării monedei unice europene, euro (m. 2017)

– 1942: S-a născut (în Georgia) cântăreţul american de muzică country şi pop Billy Joe Royal (m. 2015)

– 1950: A murit Kurt Weil, compozitor german naturalizat american în 1943 (n. 1900)

– 1956: S-a născut Miguel Bosé (nume complet: Luis Miguel González Bosé), actor de film şi cântăreţ spaniol

– 1958: S-a născut Alec Baldwin, actor de film, scriitor, producător şi comediant american

– 1961: S-a născut Eddie Murphy (numele real: Edward Regan Murphy), comediant, actor, regizor, scenarist, producător şi cântăreţ afro-american

– 1962: A murit Manolis Kalomiris, compozitor şi pedagog grec (n. 1883)

– 1990: A murit Sarah Vaughan, cântăreață americană de jazz (n. 1924)

– 1991: A murit scriitorul englez Graham Greene (n. 1904)

– 1994: A murit geneticianul francez Jérôme Lejeune, pionier într-o serie de direcţii fundamentale în genetică, cum ar fi genetica matematică, influenţa radiaţiei ionizante asupra genelor, îmbătrânirea precoce; la sfârşitul anilor ‘50 ai secolului XX a decoperit că sindromul Down este provocat de o aberaţie cromozomială; a fost unul dintre consilierii Papei Ioan Paul al II-lea pentru probleme de morală (n. 1926) – 30 de ani. NOTĂ: Papa Francisc a inițiat un prim pas spre canonizare, aprobând, la 21.I.2021, un decret ce recunoaşte „virtuţile eroice” ale ale slujitorului lui Dumnezeu Jérôme Lejeune, un cunoscut militant antiavort, care este numit astfel „venerabil”

– 1998: A murit matematiciana britanică Mary Cartwright (n. 1900)

– 2006: A murit Harry McGilberry, cântăreț american de muzică R&B și soul; membru al trupei The Temptations între 1995 și 2003 (n. 1950)

– 2013: A murit scriitoarea şi scenarista Ruth Prawer Jhabvala, singura persoană din lume recompensată atât cu premiul „Oscar” pentru scenariu (pentru filmele „Întoarcerea la Howards End”/1992 şi „Camera cu privelişte”/1986), cât şi cu premiul „Booker” (pentru romnul „Heat and Dust”/1975); ea s-a născut în Germania, într-o familie de evrei polonezi, stabilită în 1939 în Marea Britanie; în 1951 s-a stabilit în India (prin căsătoria sa cu arhitectul Jhabvala) şi apoi, în 1975, în Statele Unite, unde a trăit până la sfârşitul vieţii (n. 1927)

– 2016: A murit Cesare Maldini, fotbalist şi antrenor italian (n. 1932)