După 75 de ani de existenţă, NATO a revenit la mentalitatea Războiului Rece, a spus Maria Zaharova

Un oficial rus a declarat miercuri că NATO a revenit la o mentalitate de Război Rece, în condiţiile în care alianța militară occidentală marchează săptămâna aceasta 75 de ani de la înfiinţarea sa. „Astăzi, în relațiile cu Rusia, blocul a revenit la contextul Războiului Rece„, le-a spus jurnaliştilor purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. Ea a declarat totodată că NATO nu are loc în „lumea multipolară” pe care Rusia susţine că încearcă să o construiască pentru a pune capăt dominației SUA, dar că rămâne în centrul atenției autorităţilor de la Moscova. Președintele Vladimir Putin a lansat „operațiunea militară specială” din Ucraina în 2022, cu scopul declarat de a împiedica NATO să se extindă mai aproape de Rusia. Dar războiul a dus chiar la consolidareaAalianței, care s-a extins la 32 de membri prin admiterea Finlandei și Suediei. Miniștrii de externe ai statelor membre NATO s-au întâlnit miercuri la Bruxelles pentru a discuta propuneri care ar conferi alianței un rol mai direct în coordonarea livrărilor de arme, muniții și echipamente către Ucraina. Guvernele occidentale susţin că ajută Ucraina să lupte pentru supraviețuirea ei pe fondul invaziei ruseşti. Maria Zaharova a spus că istoria NATO a fost „plină de aventuri agresive care au adus războaie și distrugeri multor națiuni”, iar aniversarea Alianţei nu este un motiv de sărbătoare./opopescu/dsirbu

REUTERS – 3 aprilie