Poluare gravă pe pârâul Peţea din judeţul Bihor

Poluare gravă pe pârâul Peţea din judeţul Bihor, pe tronsonul din Oradea până în localitatea Sântandrei, după ce s-au scurs dejecţii menajare printr-o canalizare pluvială. Poluarea a fost constatată astăzi de comisarii Gărzii de Mediu din Bihor, după ce, în urmă cu două săptămâni, pe cursul din Oradea al pârâului Peţea au fost găsite peste 150 de kilograme de peşti morţi. Au fost prelevate probe de apă de către echipele Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri din Oradea. Corespondentul RRA Stelian Radu Cacuci ne-a transmis că în 2019 Compania de Apă Oradea a blindat toate cele 35 de canale şi ţevi prin care în pârâul Peţea ajungeau resturi menajere, însă, chiar şi aşa, cursul de apă a mai fost poluat.

RADOR RADIO ROMÂNIA – 13 aprilie