Proiectul noului Cod Silvic intră în dezbaterea comisiilor de specialitate la Senat

Realizator: Nicoleta Turcu – Noul Cod Silvic, finalizat de Guvern luna trecută, intră în dezbaterea pe articole a comisiilor de specialitate la Senat. Include prevederi precum supravegherea video a drumurilor forestiere, care permit lupta digitalizată cu furturile și tăierile ilegale de pădure, dar opoziția acuză că proiectul nu aduce o adevărată reformă în domeniu. Tot săptămâna viitoare, Camera Deputaților ar urma să restrângă drastic, prin vot final, publicitatea la jocurile de noroc și la țigările electronice. Detalii despre aceste subiecte are Alina Stănuță.
Reporter: Noul Cod Silvic, jalon în PNRR, prevede măsuri menite să combată exploatarea ilegală a pădurilor. Documentul va permite statului să își asume împădurirea terenurilor care au fost despădurite și abandonate de proprietar, dar stabilește și cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure. Noul Cod Silvic, aflat în dezbaterea Senatului, ca primă cameră sesizată, este însă criticat de opoziție, care susține că documentul nu aduce o reformă adevărată în domeniu. Pe de altă parte, la Camera Deptaților, proiectul de lege care restrânge publicitatea la jocurile de noroc ar putea primi votul final. La fel și documentul care limitează drastic publicitatea la țigările electronice, după ce recent Parlamentul a interzis vânzarea acestor produse către minori./RADOR RADIO ROMÂNIA/rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 14 aprilie)