Kremlinul salută abordarea Chinei cu privire la reglementrea paşnică a crizei din Ucraina (Dmitri Peskov)

Moscova salută poziția echilibrată a Beijingului în problema reglementării crziei ucrainene, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus. ‘Salutăm poziția atât de echilibrată a Beijingului, dar afirmăm din nou faptul că în acest moment nu se înregistrează nicio modificare la nivelul poziției regimului de la Kiev, care refuză total orice formă de negocieri’, a afirmat Peskov.

El a remarcat că abordarea Beijingului asupra problemei este una bine cunoscută, ‘fiind extrem de echilibrată și constructivă’. La solicitarea jurnaliștilor, marți, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, a comentat recenta declarație a liderului chinez, Xi Jinping, care s-a exprimat în favoarea convocării unei conferințe internaționale de pace privind reglementarea crizei ucrainene, care să fie acceptată atât de Rusia, cât și de Ucraina.

Peskov a fost întrebat, de asemenea, dacă Moscova a luat legătura în mod direct cu Beijingul în legătură cu posibila participare a Chinei la Summitul din Elveția privind reglementarea crizei ucrainene și dacă intenționează să facă acest lucru. Peskov a reamintit că Beijingul ‘menţine o activitate diplomatică destul de intensă’ legată de această chestiune și că punctul său de vedere a fost adus în mod repetat în atenția Moscovei. /vdraguta/schelaru

www.interfax.ru – 16 aprilie