Premierul britanic va discuta cu omologul său israelian, după atacul fără precedent al Iranului în Israel

Premierul britanic, Rishi Sunak, va discuta cu omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, pentru a face apel la moderaţie, după atacul fără precedent cu rachete şi drone lansat sâmbătă de Iran asupra Israelului. Anterior, cabinetul de război al Israelului s-a reunit pentru a doua oară în tot atâtea zile, pentru a decide asupra paşilor următori. Liderii israelieni par să fi ajuns la concluzia că pentru a descuraja în mod eficient Iranul este necesar să riposteze la atacul masiv cu rachete şi drone. Aflat în vizită la baza aeriană Nevatim, care a fost uşor avariată în atacul iranian, şeful Statului Major al Armatei israeliene, Herzi Halevi, le-a spus militarilor forţelor aeriene că va exista un răspuns al Israelului la acest atac. Provocarea cabinetului de război israelian este de a găsi o cale de a transmite un mesaj puternic Iranului fără a alimenta criza regională. Iranul şi-a lansat atacul fără precedent ca ripostă la un raid aerian asupra complexului Ambasadei sale de la Damasc, ce a fost pus pe seama Israelului, şi a semnalat că nu doreşte o agravare a tensiunilor./mbrotacel/schelaru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 aprilie