Autor:Alexandru Balaci
Context
Sunt marcați 115 ani (1909) de când era înfiinţată „Societatea comunală pentru construcţia şi exploatarea tramvaielor în oraşul Bucureşti”, care primea concesiunea transportului de călători. Primarul Bucureştiului, Vintilă I. Brătianu, a alcătuit raportul nr. 9 149/1909 prin care cerea formarea unei societăţi comunale pentru construirea şi exploatarea de tramvaie în Bucureşti, pe termen de 40 ani, în care Comuna (Primăria) să intre cu cel puţin 1/4 şi cel mult 1/2 din capital. Consiliul Primăriei l-a aprobat prin Decizia nr. 50/4 martie 1909, iar „Legea pentru înfiinţarea unei societăţi comunale pentru construcţiunea şi exploatarea tramvaielor în oraşul Bucureşti” a fost votată de Adunarea Deputaţilor la 19 martie 1909, de Senat la 23 martie 1909 şi a fost promulgată cu Decretul Regal Nr. 1 308/14 aprilie 1909 („Monitorul Oficial”, nr. 15/18 aprilie 1909) (18.IV/1.V).
Transportul în comun
Primele linii de tramvai cu cai în Europa au fost înfiinţate la Paris (1854), fiind urmate de cele din Anglia (1860). Şinele, inventate de Benjamin Qutram, au fost îngropate în pavajul străzilor.
Primăria Bucureştilor l-a autorizat, la 3/15 iulie 1871, pe Harry Hubert de Marveé Slade, să construiască drumuri de fier americane, prima linie care a intrat în exploatare, în 1872, fiind Gara de Nord-Obor. Abia la 1 iunie 1873, prin intermediul unui decret regal, Harry Slade a fost autorizat „de a face tramvaie […] Primele tramvaie tractate de cai şi-au făcut apariţia pe străzile capitalei în anul 1871. Erau descrise de Alexandru Cebuc astfel: „Acest mijloc de transport avea înfăţişarea unui camion acoperit, pe patru roţi durate cu şine de fier, având o asemănare foarte mare cu cea a camioanelor de transportat mărfuri.”
În acelaşi an, pe 3/15 iulie, primăria a acordat o concesiune pe 45 de ani pentru crearea unor linii de tramvaie cu cai. Liniile Calea Moşilor – Piaţa Sf. Gheorghe şi Piaţa Sf. Gheorghe – Calea Griviţei au fost primele lansate, pe 28 decembrie 1872. Acestea au înlocuit tramcarele, care au fost retrase complet în anul 1904. Pe 9 decembrie 1894 apar şi primele tramvaie electrice, între Obor şi Cotroceni, pe o lungime de 6,5 km. Un călător francez, Ulysse de Marsilac spunea:
“Aceste omnibuzuri americane, cum le zice, sunt într-adevar- cu băncile lor din catifea roșie – de o rară eleganță și foarte confortabile. Fără zguduituri, aluneci pe șinele de tren, ceea ce este un fel de voluptate când ești obișnuit cu scuturăturile birjei pe caldarâm.
Cu cinzeci de bani poți face o plimbare încântătoare până la capul Podului (Calea Victoriei, n.a.), trecând pe la Sfântul Gheorghe, Biserica Enei, strada Academiei, Teatrul Natțonal, străzile Știrbei Vodă, Luterană, Fântâna Roșie și Târgusor, până la bariera Mogoșoaiei, și ce de felurime de pasageri! Oboreni, până la Sfântul Gheorghe, bancheri și samsari!, până la piața Teatrului și apoi plimbăreți care se duc pe șosea.”
I se spunea Treanca-Fleanca
O altă linie de tramvai a unit Piaţa Sf. Gheorghe cu Gara Filaret, compania care a realizat lucrarea obligându-se să întreţină pavajele între şine dar şi la o distanţă de 50 cm de acestea. Bucureştenii au fost surprinşi de noul mijloc de transport, gospodinele lăsându-şi ciorba pe foc pentru a vedea vehiculul numit „Traivan“, „Trangavan“ sau „Treanca-Fleanca“. Mulţi dintre trecători îşi puneau dopuri de vată în urechi pentru a scăpa de zgomotul produs de tramvaie. Spectacolul oferit de pasagerii tramvaielor cu cai a rămas întipărit în memoria contemporanilor:„Pe cele două laviţe de-a lungul pereţilor, călătorii stăteau faţă în faţă, drepţi ca nişte lumânări în sfeşnic şi, vrând-nevrând, se uitau unii la alţii. Din când în când câte un drumeţ grăbit făcea semn, vizitiul învârtea de manivelă ca la o râşniţă, striga” „trrru!…„ calul se poticnea, roţile scrâşneau, muşteriii dinăuntru bombăneau şi pasagerul cel nou se urca.
Dar nu mai trecea mult şi clopoţelul de deasupra capului vizitiului făcea:bang, bang, bang! Ce era? Un pasager ori pasageră, fără să se ridice de pe laviţă, întindea de un şnur ce atârna din tavan, vizitiul râşnea, calul se poticnea, roţile scrâşneau şi coteţul se oprea drept în poarta cu nr. 13 a pasagerului grăbit. Dar la nr. 26 pe cealaltă parte a uliţii trăgea alt pasager de şnur“, nota Ioachim Botez, în lucrarea „Prin Bucureşti odinioară şi azi”.
Pe 14 aprilie 1908 este aprobată înfiinţarea „Societăţii Tramvaielor Bucureşti” (prescurtat S.T.B.), o nouă concesiune pe 40 de ani ce avea ca scop electrificarea întregii reţele de tramvaie. Capitalul social de 12 milioane de lei a fost vărsat în proporţie de 50% de comună şi 50% de acţionari particulari. În 1921 şi 1924 au apărut primele tentative de introducere a transportului de călători cu autobuzele, făcute de mici firme private, care însă nu s-au putut impune în faţa concurenţei tramvaielor.
În 1936, „Societatea Comunală pentru construcţiunea şi exploatarea tramvaielor în Bucureşti” obţine exclusivitatea transportului în comun cu tramvaie şi autobuze pentru Bucureşti şi 12 comune suburbane. Societatea avea la dispoziţie 392 de autobuze construite la compania Leonida & Co, pe baza unor şasiuri Renault, Chevrolet şi Henchel. După al Doilea Război Mondial, numele societăţii este schimbat în “Întreprinderea de Transport Bucureşti” (ITB) şi se înfiinţează prima linie de troleibuz (în toamna anului 1949), pe traseul Piaţa Victoriei – Hipodrom. Aceasta se adăuga celor 27 de trasee de tramvai şi 24 de autobuz. În 1953, la realizarea memoriului justificativ pentru metrou, se menţionează faptul că viteza medie de deplasare era prea mică, iar mijloacele de transport erau aglomerate deoarece parcul rulant nu a ţinut pasul cu dezvoltarea oraşului.
ITB a a luat avânt în anii 70, înainte de apariţia metroului, când avea 34.000 de salariaţi şi 4.859 vehicule. Întreprinderea includea şi servicii de taximetrie, maxi-taxi şi chiar transport de marfă. Cu toate acestea, întreprinderea nu mai reuşea să asigure transportul în comun în zonele nou construite ale oraşului. Drept urmare, în anul 1971, în cadrul Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti (CPMB) s-a înfiinţat o Comisie centrală condusă de preşedintele CPMB, Dumitru Popa, precum şi un colectiv de lucru, format din specialişti de la ITB, IPB etc, cu misiunea de a se documenta şi a prezenta studii pentru realizarea metroului.
În 1990 „Întreprinderea de Transport Bucureşti” se transformă în „Regia Autonomă de Transport Bucureşti”, prin decizia PMB. Serviciile de taxi şi maxi-taxi sunt desprinse din R.A.T.B.
Acum, Societatea de Transport Bucureşti STB SA este principalul operator de transport public de persoane din Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov, având una dintre cele mai întinse reţele de transport din Europa, cu o lungime a traseelor de 1651 km cale dublă. Reţeaua de transport acoperă o suprafaţă de 633 km², din care 228 km² numai în zona urbană.
STB SA dispune de aproximativ 2000 de vehicule (autobuze, troleibuze şi tramvaie) care efectuează, anual, peste 700 milioane de călătorii.
Societatea dispune de uzină proprie, care are o vechime de peste 100 de ani, în cadrul căreia se execută numeroase tipuri de lucrări (reparaţii, recondiţionări, modernizări etc.), dar şi construcţie de vehicule.
Bibliografie
Calendar Rador
https://stbsa.ro/unitati_exploatare
https://stbsa.ro/istoric
https://historia.ro/sectiune/general/scandal-politic-pentru-tramvaiul-electric-586794.html
