Alexandru cel Bun, o domnie longevivă pe tronul Moldovei

Autor:Alexandru Eduard Balaci

Context

Cu 624 de ani în urmă (1400) Alexandru cel Bun a urcat, cu ajutorul lui Mircea cel Bătrân (domnul Ţării Româneşti), pe tronul Moldovei. Domnia acestuia este una dintre cele mai lungi din istoria ţării (până în ianuarie 1432). Pe plan intern s-a îngrijit de dezvoltarea Moldovei (organizarea instituţională, intensificarea comerţului, recunoaşterea Mitropoliei moldovene de către Patriarhia de la Constantinopol). Pe plan extern a respins primul atac al turcilor asupra Moldovei (1420).

Un strateg strălucit

Alexandru era fiul lui Roman I Muşat, dintr-o a doua căsătorie cu Anastasia, din ramura Koriatovici. Din prima căsătorie a tatălui său, Alexandru mai avea trei fraţi, Ştefan I, Mihail şi Iuga. Este primul din neamul Bogdăneştilor, care poartă nume de botez de origine grecească, Alexandru. I s-a spus „cel Bun” mult după moarte, „Alexandru Vodă cel Bătrân şi Bun” apare în Letopiseţul lui Grigore Ureche, în primul sfert al secolului al XVII-lea. A fost asociat la domnie cu fratele său Bogdan, cel puţin în titlul actelor tatălui său din 1392-1393. Bogdan mai este menţionat în câteva acte, până la 28 iunie 1411. Alexandru şi-a asociat la domnie fiul cel mare, din a doua căsătorie, Iliaş, între 2 august 1414 – 20 august 1431. Alexandru cel Bun a avut patru soţii: Margareta, Ana (Neacşa), Ringala – vară primară a lui Vladislav Jagello, şi Marena (Marina, Maria). Printre fii lui Alexandru, care i-au succedat la conducerea Moldovei, se numără Iliaş, Ştefan al II-lea, Petru al II-lea, Bogdan al II-lea – tatăl lui Ştefan cel Mare şi Petru Aron.

Domnia lui Alexandru cel Bun s-a caracterizat prin stabilitate, pace şi dezvoltare în toate domeniile. Alexandru cel Bun a continuat opera de întregire a ţării, prin popularea şi valorificarea spaţiului pruto-nistrean, a dat un puternic impuls dezvoltării economiei prin emiterea primului privilegiu comercial (acordat lvovenilor). Diplomat abil, a dejucat intenţiile acaparatoare ale Poloniei şi Ungariei prevăzute în Tratatul de la Lublau (1412); Moldova pentru prima dată ia parte la întruniri internaţionale (Tratativele de la Luţk din 1429). Pe 12 martie 1402 încheie un tratat de vasalitate cu regele Poloniei, Vladislav Jagello, reînnoit în 1404, 1407 şi 1411. Prin acest tratat, Alexandru a căutat să se apere de pretenţiile lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, care vroia să reinstaureze suzeranitatea maghiară asupra Moldovei şi mai ales să controleze Chilia, punctul terminus al drumului central-european spre gurile Dunării.
Pe 15 martie 1412, Vladislav Jagello şi Sigismund de Luxemburg semnează tratatul de la Lublau. Acesta prevedea ca în cazul neparticipării lui Alexandru la campania antiotomană luată în considerare, Moldova să fie împărţită între cei doi conducători, Poloniei revenindu-i Suceava şi Cetatea Albă, iar Ungariei, Romanul şi Chilia. Tratatul de la Lublau nu a fost pus niciodată în aplicare, pentru că Alexandru şi-a onorat obligaţiile asumate prin recunoaşterea suzeranităţii polone. În calitate de vasal, Alexandru a trimis corpuri de oaste la Grünwald în 1410, respectiv Marienburg în 1422, care au luptat alături de armata poloneză, împotriva cavalerilor teutoni.

În 1420 are loc primul atac turcesc asupra Moldovei. Atacate pe mare, Chilia şi Cetatea Albă, sunt apărate cu forţe proprii de Alexandru.

În ianuarie 1429, Alexandru este informat de marele cneaz al Lituaniei, despre prevederile tratatului de la Lublau. În consecinţă, Alexandru îi acordă sprijinul său, fratelui lui Vladislav Jagello, Swidrigaillo, care dorea să fondeze un mare stat lituanian. În acelaşi timp el s-a apropiat de Sigismund de Luxemburg, fiind dispus să renunţe temporar la Chilia. Adept al politicii blocului românesc, Alexandru intervine în Ţara Românească, unde îl ajută pe Radu al II-lea Prasnaglava în 1422, să ocupe tronul Ţării Româneşti în defavoarea lui Dan al II-lea, care era sprijinit de regele Ungariei; iar în iunie 1431, îl instalează ca domn pe boierul Alexandru Aldea.

La sfârşitul domniei, Alexandru se întoarce împotriva Poloniei, organizând o campanie, care a dus oastea Moldovei până la Cameniţa, pe teritoriul actual al Ucrainei.

Alexandru cel Bun a ştiut să folosească avantajul geografic al ţării în domeniul economic. Pentru a dinamiza comerţul, în 1408 a acordat un privilegiu negustorilor din Liov, reglementând circulaţia mărfurilor şi încasarea vămilor. Documentul arată principalele articole de export ale ţării, indică punctele de vamă precum şi locul de desfacere a mărfurilor. Privilegii comerciale a acordat şi principalelor oraşe din Transilvania cu care avea legături comerciale, Braşovul şi în special Bistriţa, dar şi cu Muntenia având cu Mircea cel Bătrân o convenţie de graniţă prin care erau protejaţi negustorii ambelor voievodate.

În țară, a consolidat şi sistematizat structurile bisericeşti şi administrative, a încheiat conflictul cu Patriarhia din Constantinopol, izbucnit ca urmare a refuzului scaunului ecumenic de a-l recunoaşte pe Iosif, o rudă a lui Petru Muşat, ca episcop. Patriarhia din Constantinopol a recunoscut în anul 1401 Mitropolia Moldovei, aflată la Suceava. O consacrare a statului legal al mitropoliei moldovene a fost aducerea de către Alexandru a moaştelor Sf. Ioan – un negustor din Trapezunt, martirizat de tătari la Cetatea Albă (Crimeea) – la Suceava. Organizarea vieţii bisericeşti a fost continuată prin înfiinţarea a două noi eparhii, Episcopia Romanului şi Episcopia Rădăuţilor.

A construit două mănăstiri importante, Mănăstirea Bistriţa (Neamţ) unde este şi înmormântat precum şi Mănăstirea Moldoviţa. A mai refăcut sau a trimis danii mănăstirilor Neamţ, Pobrata, Roman, Vîşnevăţ. In 1424 a făcut un act de danie şi la Muntele Athos la Mănăstirea Zografos. La Neamţ se dezvoltă o importantă şcoală de caligrafi şi miniaturişti sub îndrumarea lui Gavriil Uric, care în 1429 pe Tetraevangheliarul aflat la Biblioteca “Bodleyana“ din Oxford, execută miniaturi considerate opere de artă şi printre cele mai valoroase ale Evului Mediu. S-au mai făcut remarcaţi zugravii Dobre, Niculiţă şi Stefan.

Conform tradiţiei istorice, păstrată în cronica lui Grigore Ureche, Alexandru este fondatorul mai multor dregătorii, printre care cea de logofăt, vornic, spătar, vistiernic, etc. El a stabilit şi atribuţiile dregătorilor în condiţiile progresului social şi economic al ţării.  Alexandru cel Bun a fost îngăduitor şi tolerant. El i-a primit în Moldova pe husiţi care erau prigoniţi de peste tot şi a poruncit “să nu fie tulburaţi de nimeni în exercitarea cultului lor“. Se presupune că ei i-ar fi atribuit lui Alexandru renumele de “cel Bun“. Si celelalte religii au găsit înţelegere. Pentru catolici a fost deschisă o episcopie la Baia. Armenii refugiaţi şi ei din faţa agresiunilor musulmane au obţinut un episcopat. Practicanţii cultului mozaic şi-au putut practica şi religia cât şi îndeletnicirile de comerciale. Chiar şi turcii şi tătarii de religie musulmană aşezaţi la Dunăre şi Marea Neagră au beneficiat de bunăvoinţa domnitorului.

Potrivit cronicilor vremii, a fost căsătorit de patru ori. Două dintre soții au murit la scurt timp după căsătorie, iar de a treia domnitorul a divorţat. S-a căsătorit cu Margareta, fiica palatinului Ştefan din Losontz-Polonia, doamnă de origine catolică, înainte de a urca pe tron. Pentru prima sa soţie catolică Alexandru a construit biserica de la Baia, aproape de Fălticeni. Margareta a murit la scurt timp după căsătorie şi a fost înmormântată în biserica ridicată de soţul său.

La scurt timp după dispariţia primei soţii, Alexandru cel Bun s-a căsătorit din nou, cu Ana, cărei i se mai spunea şi Neacşa. Se spune că Neacşa ar fi fost chiar fiica lui Mircea cel Bătrân. Ana a murit în 1418 şi a fost înmormîntată la mănăstirea Bistriţa.A treia soţie a fost Ringala, cu care Alexandru s-a căsătorit în anul 1419, aceasta fiind văduva fiului cneazului Mazoviei.

Căsătoria cu Ringala a durat zece ani, din 1411 în 1421. Motivul care a stat la baza separării domnitorului de cea de-a treia nevastă a avut de-a face cu originile catolice ale acesteia şi încercările ei de a-l converti pe domn la catolicism. În acelaşi an în care s-a despărţit de doamna Ringala, Alexandru cel Bun se căsătoreşte cu Marina, care făcea parte dintr-o familie boierească din Moldova şi era ortodoxă. Această din urmă Doamnă a lui Alexandru a fost mama lui Petru Aron.

Ultima soţie i-a supravieţuit lui Alexandru cel Bun care a murit  în prima zi a anului 1432, la Mănăstirea Bistriţa, în urma unui atac de cord. A fost înmormântat lângă soţia sa, Ana. Se spune că, după moartea sa, Moldova a trecut printr-o perioadă grea.

Sursa foto – WIKIPEDIA

Bibliografie

Calendar Rador

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Alexandru_cel_Bun

Alexandru cel Bun, domnitorul român care a avut patru soţii, dintre care una îi era mătuşă