Un al doilea vultur cu coada albă se naște în rezervația Blankaart din Belgia

În urmă cu câteva zile, acest fenomen rar se întâmplase deja în Belgia. Era așteptată o a doua naștere.
Familia „vulturului cu coada albă” a crescut în rezervația naturală Blankaart din Flandra de Vest, relatează asociația de mediu Natuurpunt. Un prim ou a eclozat săptămâna trecută, iar un al doilea pui și-a arătat vârful ciocului marți, la câteva zile distanță. Cei doi micuți se numesc Gloria și Guido.
Un cuplu de vulturi cu coada albă (numiți și vulturi de mare), Betty și Paul, și-au găsit refugiu primăvara trecută în rezervația naturală de lângă Diksmuide. Păsările erau de așteptat să zboare repede, dar au rămas și chiar au ajuns să-și facă un cuib confortabil acolo.
Momentan, este încă prea devreme pentru a le vedea puii, dar vulturii sunt acoperiți cu puf cenușiu, primele pene apărând abia la vârsta de patru-cinci săptămâni. Cântăresc în jur de 100 până la 150 de grame când eclozează. Totuşi, aceste păsări sunt foarte vorace și cresc rapid, așa că ar trebui să efectueze primul lor zbor în 10 până la 13 săptămâni. Este pentru prima dată când poate fi observată nașterea unui vultur cu coadă albă în Belgia. (www.lesoir.be – 23 aprilie)/rcostea

RADOR RADIO ROMÂNIA (24 aprilie)