Preşedintele Turciei a amânat o vizită la Casa Albă

RADOR RADIO ROMÂNIA (26 aprilie) – Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a amânat o întâlnire la Casa Albă cu președintele Statelor Unite, Joe Biden, a anunțat vineri o sursă familiarizată cu situația și un oficial turc. Vizita fusese planificată provizoriu pentru data de 9 mai. Un purtător de cuvânt al Casei Albe, deși nu a confirmat data de 9 mai, a declarat: „Noi așteptăm cu nerăbdare să-l primim pe președintele Erdogan la Casa Albă la un moment convenabil pentru ambele părți, dar nu am reușit să ne aliniem programele și nu avem nicio vizită de anunțat în acest moment”. O nouă dată va fi stabilită în curând datorită unei schimbări în programul lui Recep Tayyip Erdogan, a declarat oficialul turc, sub condiţia anonimatului. Sursa familiarizată cu această chestiune, care a vorbit, de asemenea, sub rezerva anonimatului, a declarat că nu este clar ce a determinat amânarea. Casa Albă nu a anunțat niciodată în mod oficial vizita, dar un oficial american a declarat pentru Reuters la sfârșitul lunii martie că, în urma vizitei ministrului turc de externe Hakan Fidan la Washington, Casa Albă a oferit și Ankara a acceptat data de 9 mai pentru o întâlnire între Joe Biden și Recep Tayyip Erdogan. Aceasta ar fi fost prima vizită bilaterală la Washington din 2019, când Recep Tayyip Erdogan s-a întâlnit cu președintele de atunci, republicanul Donald Trump. Preşedintele turc și Joe Biden s-au întâlnit de câteva ori la summituri internaționale și au vorbit la telefon de când președintele american democrat a preluat mandatul prezidenţial, în ianuarie 2021. Legăturile dintre SUA și Turcia au fost mult timp tensionate din cauza unor divergențe pe o serie de subiecte. Deși relaţiile s-au dezghețat de când Ankara a ratificat candidatura Suediei la aderarea la NATO la începutul acestui an, tensiunile persistă în ceea ce privește Siria, Rusia și războiul din Fâşia Gaza. Recep Tayyip Erdogan a vizitat săptămâna aceasta Irakul vecin. La sfârșitul săptămânii trecute, el s-a întâlnit cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, la Istanbul, aceasta fiind prima întâlnire între preşedintele Erdogan și o delegație Hamas condusă de Haniyeh de când Israelul a început ofensiva militară în Fâșia Gaza, în urma atacului Hamas din 7 octombrie.

(REUTERS – 26 aprilie)/mbaciu/ilapadat


Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe al Turciei, Oncu Keceli, a declarat vineri că vizita preşedintele Recep Tayyip Erdogan în Statele Unite, programată pentru data de 9 mai, a fost amânată pentru o dată ulterioară convenabilă pentru ambele părţi, cauza fiind disensiuni privind calendarul vizitei. „Dialogul la nivel înalt între Turcia şi SUA va continua”, a precizat Oncu Keceli./mbaciu/ilapadat

(REUTERS – 26 aprilie)