Târgul de Carte Gaudeamus Radio România continuă în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România continuă şi astăzi în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Programul zilei cuprinde mai multe lansări de carte şi jocuri educaţionale pentru cei mici, dar şi sesiuni de autografe. Ziua va fi deschisă de lansarea unei cărţi pentru copii, a scriitoarei Virginia Furcoiu, urmată de volumul despre Constantin Noica, al profesorului universitar Ovidiu Pecican. În jurul prânzului, va fi lansat „Poeme pentru prieteni”, un volum dedicat memoriei fostului nostru coleg de la Radio Cluj, scriitorul Radu Săplăcan. Manifestarea se va încheia mâine, la ora 20:00. Următoarea ediţie a Târgului de Carte Radio România va avea loc la Oradea, în perioada 15-19 Mai, ne-a transmis Doina Borgovan, de la Radio România Cluj./ctuluc

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 27 aprilie