Circa 300 de fugari condamnați de statul român au fost aduși în țară (Alina Gorghiu)

„Radiojurnal” – Realizator: Mira Gomboş – Aproape 300 de fugari condamnați de instanțele din România au fost aduși în țară de la începutul anului, a anunțat ministrul justiției, Alina Gorghiu, după ședința de guvern de marți. Petruța Obrejan are detalii.
Reporter: Ministrul justiției, Alina Gorghiu, a salutat raportul favorabil dat de Senat asupra legii „Fugarul plătește”, spunând că se așteaptă un vot similar și din Camera Deputaților, întrucât este o lege benefică pentru statul român. În acest context, ministrul a anunțat recuperarea din străinătate a unui infractor deosebit de periculos, Ghinea Marius Liviu, condamnat pentru trafic de minori la 10 ani de închisoare cu executare. Iar în ceea ce îl privește pe Paul-Philippe de România, ministrul justiției a explicat că în acest moment se discută cu autoritățile malteze pentru aducerea acestuia în țară.
Alina Gorghiu: La acest moment, Paul de România se află în Malta, în baza aceluiași mandat european de arestare. Procedura a fost reluată. A fost un termen de judecată unde s-a decis arestarea preventivă a acestui fugar până pe data de 9 mai, hotărâre care, desigur, poate fi contestată. Fac încă o dată precizarea că solicitarea făcută de echipa fugarului de a fi eliberat pe cauțiune a fost respinsă. Ministerul Justiției și instanța de executare vor face toate diligențele pentru ca acest fugar să fie întors în țară./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (30 aprilie)