Răspândirea în mediul online a imaginilor ce înfățișează abuz sexual asupra copiilor s-a accentuat, potrivit organizaţiei „Salvaţi copiii”

Răspândirea în mediul online a imaginilor ce înfățișează abuz sexual asupra copiilor s-a accentuat în primul trimestru al acestui an, arată rezultatele unei anchete derulate de ”Salvați copiii”. În primele patru luni din 2024, la linia de raportare a conținutului ilegal sau dăunător, pusă la dispoziție de organizație, au fost semnalate aproape 3.500 de cazuri, din care cele mai multe, 98%, sunt elemente de abuz sexual și au fost transmise către ofițerii specializați ai Poliției. Din totalul rapoartelor procesate, marea majoritate sunt materiale generate chiar de minori, iar cele mai multe victime sunt de gen feminin. ”Salvați copiii” anunță constituirea unui grup de lucru, care să elaboreze un plan adecvat de măsuri și acțiuni pentru protecția copiilor în mediul online, în special împotriva abuzului sexual pe Internet, și încurajează raportarea conținutului ilegal sau dăunător. Organizația amintește că în cadrul proiectului ”Ora de net”, lansat în 2008, funcționează linia de raportare esc_ABUZ, unde se poate raporta conținutul ilegal publicat online./lcoman/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 mai)