Calendarul evenimentelor, 18 mai – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Ministere

* Uniunea Studenţilor din România organizează cea de-a XVI-a ediţii a Congresului Studenţilor din România, un eveniment de tradiţie, finanţat de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse – ora 10:00, la Palatul Parlamentului, Sala C.A. Rosetti. Ediţia din acest an are ca temă centrală „Manifestul studenţilor electori ai anului 2024” şi îşi propune să aducă în discuţie propuneri legislative pertinente care să adreseze problemele întâmpinate în sistemul de învăţământ superior. Invitaţii care vor participa la ediţia de anul acesta a Congresului Studenţilor din România sunt Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, Natalia-Elena Intotero, Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Sorin Câmpeanu, Preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor, Nicu Ştefănuţă, europarlamentar, George Cristian Tuţă, chestor al Camerei Deputaţilor şi Valentin Năvrăpescu, preşedinte al ARACIS. Din program:

  • ora 15:00 – în Piaţa Victoriei, peste 700 de studenţi vor participa la adunarea publică, sub aceeaşi egidă „Puterea Studenţilor este votul!”, pentru a încuraja participarea la vot în acest an electoral

* Lugoj: Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, verifică stadiul şoselei de centură a municipiului Lugoj – ora 12:30; declaraţii de presă – transmisie live pe pagina de Facebook a MTI

– Electoral, Partide

* Evenimentul „Întreabă-mă orice!”, organizat de REPER Bucureşti, invitaţi fiind: primarul Capitalei, Nicuşor Dan, Cătălin Teniţă, copreşedinte REPER Bucureşti, Dragoş Pîslaru, europarlamentar, copreşedinte REPER, Oana Cambera, deputată, Iulian Hatmanu, candidatul REPER la Primăria Sectorului 1, şi Ana Ciceală, candidată independentă susţinută de REPER la Primăria Sectorului 3 – ora 16:00, în Parcul Herăstrău, la roata mare – în faţa Miramagica Park

* Jud. Bacău/Vrancea: Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, efectuează vizite în cele două judeţe:

■ ora 9:30 – vizită în zona Athletic Parc – investiţie stadion – Bacău

■ ora 10:30 – vizită la şantierul Pavilion Municipal Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău

■ ora 11:00 – declaraţii de presă – la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău

■ ora 14:00 – vizitarea parcului din municipiul Adjud

■ ora 17:20 – vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Pantelimon’ Focşani

■ ora 17:40 – declaraţii de presă – în faţa Spitalului Judeţean

* Bistriţa: Conferinţă de presă organizată de Alianţa Dreapta Unită Bistriţa-Năsăud – ora 9:00, la Centrul cultural municipal

* Bistriţa: Evenimente de lansare a candidaţilor AUR la alegerile europarlamentare – ora 19:00, la Turnul Dogarilor

* Braşov: Eveniment organizat de partidul REPER, în seria de evenimente AGORA REPER; participă candidatul formaţiunii la alegerile europarlamentare, Dacian Cioloş – ora 16:00, în faţă la Modarom, bd. Eroilor nr. 17, colţ cu str. Republicii

– Culte, Biserică

* Şumuleu Ciuc, Miercurea-Ciuc: Aproximativ 300.000 de persoane sunt aşteptate la pelerinajul de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc, închinat Fecioarei Maria. Motto-ul din acest an al pelerinajului este „Reînnoiţi-vă!”, slujba urmând să fie oficiată de episcopul diecezei romano-catolice din oraşul ungar Pécs, Felföldi László

– Minorități

* Constanţa: Uniunea Democrată Tătară organizează, începând cu ora 15:00, în faţa consulatului Federaţiei Ruse (Str. Mihai Viteazu nr. 5), un protest împotriva Rusiei cu scopul de a aminti întregii lumi de genocidul asupra tătarilor din Crimeea la ordinul lui Stalin-„Surghiunul din 18 mai 1944”

– Administraţie

* Oradea: Conferinţă de presă organizată la Aeroportul Oradea – ora 11:00, în incinta noului terminal al aeroportului, Calea Aradului nr. 80

– Sindicate, Patronate

* Alături de celelalte sindicate afiliate Federaţiei „CulturMedia” şi CNS Cartel Alfa, Sindicatul „Ovidius” al Lucrătorilor din Muzee Constanţa îndeamnă la solidaritate, invitând toţi lucrătorii din muzee, biblioteci şi alte instituţii de cultură, de spectacole şi învăţământ, precum şi publicul larg, să participe la protestul denumit „Noapte în muzeele din România” și desfășurat după următorul program:

  • ora 16:00 – întâlnire în fața Bibliotecii Naționale – Bd. Unirii nr. 22
  • ora 16:00 – 19:00 – Pichetare Ministerul Culturii
  • ora 19:00 – 23:00 – protest Piața Victoriei / Guvern

* Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă „CulturMedia” Federaţie Afiliată CNS Cartel-Alfa organizează, începând cu ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, evenimentul „Beznă în muzeele şi bibliotecile din România”

– Social

* Rotaract organizează cursa de rățuște, ajunsă la ediția a 8-a, o întrecere caritabilă prin care organizatorii își doresc să strângă fonduri pentru copiii cu deficiențe de auz. Cursa de rățuște va avea loc pe râul Dâmbovița, începând cu ora 15:00. Rățuștele de cauciuc se vor întrece pe apă pornind de la Podul Hașdeu, situat lângă Parcul Izvor. Linia de sosire va fi la Podul Izvor. Toți banii ce se vor strânge în urma evenimentului vor fi folosiți pentru achiziționarea de proteze auditive de ultimă generație pentru copiii cu deficiențe de auz

– Istorie

* Blaj: Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba va lansa şi promova, în cadrul „Sărbătorii Libertăţii de la Blaj”, din 18 și 19 mai, proiectul „Alba Etnografică”, judeţul fiind singurul din ţară care are expoziţii etnografice în toate comunele. Cu ocazia organizării manifestărilor dedicate „Sărbătorii Libertăţii de la Blaj”, eveniment aflat sub semnul Bicentenarului naşterii eroului Avram Iancu, judeţul Alba scrie istorie prin lansarea şi promovarea proiectului Alba Etnografică – unicul judeţ din România cu cel puţin o expoziţie etnografică în fiecare comună (83 de expoziţii etnografice în cele 67 de comune ale judeţului Alba). Pe Câmpia Libertăţii din Blaj, în 18 şi 19 mai, se va desfăşura proiecţia a nu mai puţin de 83 de producţii audiovizuale, realizate în ultimul an şi jumătate de Centrul de Cultură „Augustin Bena”, pentru cele 83 de expoziţii etnografice desfăşurate în judeţ. Momentul culminant al evenimentului va fi lansarea albumului şi arhivei „Alba Etnografică”, o colecţie bogată de imagini autentice, materiale audiovizuale şi informaţii utile, incluzând localizarea şi datele de contact ale fiecărei expoziţii etnografice

* Cluj-Napoca: Echipa organizatoare a Turului Revoluției aduce, de la ora 16:00, un tribut dedicat tinerilor Ballai Zoltán Csaba, 18 ani, și Luminița Mișan, 21 de ani, care au luptat în Revoluție și au fost uciși pentru curajul lor. Noul traseu trece prin locurile importante ale evenimentelor de acum 35 de ani: sediul Partidului Comunist, clădirea Securității, ceasul Revoluției, Piața Libertății. Turul Revoluției prezintă zilele din Decembrie 1989, când sute de mii de oameni au ieșit pe străzile României pentru a striga „Libertate!”. Proiectul itinerant se desfășoară la Cluj, București, Timișoara. Fiecare traseu aduce informații mai puțin cunoscute despre întâmplările ce au marcat ireversibil atât viața noastră obișnuită, cât și istoria României. Organizatorii evenimentului din Cluj: Asociația București – inițiatoarea proiectului Turul Revoluției Române din 1989, prima acțiune de acest fel având loc în anul 2008, Asociația clujeană Korzo – ce are ca scop cercetarea și prezentarea valorilor culturale într-un mod inovativ și interactiv și Cluj Guided Tours – asociaţie care își propune conştientizarea şi promovarea patrimoniului în rândul comunităţii locale și a turiștilor

– Învăţământ

* Cluj-Napoca: EDUCAŢIE: „Zilele Horticulturii Clujene”, eveniment organizat de Facultatea de Horticultură şi Afaceri în Dezvoltare Rurală a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca (17 – 19 mai) – ora 10:00, în campus, pe platoul din faţa Aulei Magna „Mihai Şerban”

* Craiova: Asociaţia studenţilor din Africa, filiala Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, organizează „Ziua culturii africane” – ora 14:00, în Corp C (Bulevardul 1 Mai nr. 60)

– Mass-media, Publicitate

* Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) organizează Conferința de Educație Media – Superputerea profesorilor viitorului, care va avea loc începând cu ora 10:00, la Hotel Sheraton din București. În cadrul ediției din 2024 vor avea loc discuții cu experți din domeniu despre cele mai recente nevoi și provocări în ceea ce privește educația media

* Oradea: Târgul de Carte GAUDEAMUS – ediţia Oradea 2024, organizat de Radio România, în parteneriat cu Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune – în Piața Unirii (15 – 19 mai). Din programul zilei:

■  în Spaţiul de evenimente

  • ora 12:00 – 0,001% – Experiența Realității, Marc Auburn – Editura Solisis. Prezintă: Rada Pantea, directoarea Editurii Solisis și a Școlii interioare Solisis și Jean Marie Trotzier, Franța
  • ora 13:00 – Atelierul „Sunt bine cu mine” – Cu trendul la psiholog – Asociaţia Pro Bambini.
  • ora 16:00 – Descoperă Magia Programării alături de Dash și Dot la Gaudeamus – Comunitatea Antrepremame. Explorări interactive la Gaudeamus!
  • ora 17:00 – Descoperă Magia Programării alături de Dash și Dot la Gaudeamus – Comunitatea Antrepremame. Explorări interactive la Gaudeamus!
  • ora 18:00 – Descoperă Magia Programării alături de Dash și Dot la Gaudeamus – Comunitatea Antrepremame. Explorări interactive la Gaudeamus!

– Manifestări organizate cu ocazia evenimentului „Noaptea Europeană a Muzeelor”

■ Noaptea Muzeelor din România revine în acest an, marcând aniversarea celei de-a 20-a ediții a evenimentului. Cu ocazia ediției aniversare, publicul va putea interacționa cu numeroase proiecte inedite. Printre acestea se numără: O călătorie arheologică în secolul XIX”, la Palatul Suțu a Muzeului Municipiului București; Muzeul virtual al culturii romilor de la Muzeul Țăranului Român; o reprezentație a gladiatorilor Imperiului Roman, coordonată de Ludus Ursus Nigrus, de la Școala de Gladiatori, la Muzeul Municipiului Dej; „Alai nocturn. Noi povești în case vechi” – debutul unui program de revitalizare a interesului din mediul privat și ONG-uri pentru conștientizarea importanței salvării patrimoniului moștenit, la April Hub în Craiova; o serie de intervenții și experimente artistice în mai multe spații iconice ale orașului Iași, propuse de Romanian Creative Week; tururi la lumina lumânărilor în Biserica fortificată din Apold. Inițiată de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța și patronată de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este organizată în România de Rețeaua Națională de Muzeelor din România (RNMR), fiind un eveniment anticipat de publicul de toate vârstele, în fiecare an. Printre muzeele și spațiile care participă pentru prima dată la acest eveniment sunt:  Institutul de Istorie a Religiilor, cu o proiecție specială a filmului „O umbră de nor” de Radu Jude;  Salonului Internațional al Sticlei, la Galeria Orizont din București; Muzeul de Anatomie Comparată din Cluj-Napoca; Centrul de Artă Contemporană din Iași. Printre parteneri media: București FM, Radio România Cultural

‣ LA BUCUREȘTI

* Rețeaua Națională de Muzeelor din România (RNMR) desfășoară ediția aniversară a Nopții Muzeelor, marcând 20 de ani de la debutul în România a acestui eveniment cultural de excepție. Ediția a 20-a reunește muzee de profile diverse, de la artă tradițională și modernă, la tehnologie, realitate virtuală, instalații interactive, știință, istorie naturală, aetnografie și multe altele. Cu ocazia ediției aniversare, publicul va putea interacționa cu numeroase proiecte inedite. Printre acestea se numără: „Istoria pe propria piele”, o reprezentație a gladiatorilor Imperiului Roman, coordonată de Ludus Ursus Nigrus, de la Școala de Gladiatori, la Muzeul Municipiului Dej; tururi la lumina lumânărilor în Biserica fortificată din Apold; un tur ghidat și un minirecital cameral la Ateneul Român; lecții de balet la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din București; trei expoziții AMZEI @Romanian Design Week; o suită de animale preistorice care sunt des întâlnite în filmele de animație, în expoziția „Animale fantastice: realitate sau ficțiune?” la Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie din Cluj-Napoca; „Fotokaleh”, un proiect care reconstituie tehnologic și fizic lumea pierdută a comunității turce de pe insula Ada Kaleh, cu arhive fotografice și tehnici de realitate augmentată la Castelul de Apă din Drobeta-Turnu Severin și multe altele. Printre partenerii media: Radio România Cultural

  • „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, cel mai amplu proiect outdoor organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București, se alătură ediției aniversare a evenimentului Noaptea Muzeelor 2024, în calitate de partener. În acest context, traficul rutier pe Calea Victoriei va fi restricționat sâmbătă, 18 mai, între orele 10:00 – 22:00, pe segmentul de drum Bulevardul Dacia – Splaiul Independenței

* Primăria Capitalei se alătură evenimentului „Noaptea Muzeelor 2024”, pentru al patrulea an consecutiv, cu un program complex ce cuprinde tururi ghidate ale clădirii, expoziţii, muzică live şi proiecţii de film. Toate acestea vor avea loc atât în incinta palatului, cât şi în curtea interioară a actualului sediu din Bd. Regina Elisabeta nr 47. Din program:

  • bucureştenii şi turiştii sunt aşteptaţi între orele 18:00 – 24:00, la „Primăria deschisă”, desfăşurată în cadrul ediţiei aniversare „Noaptea Muzeelor” #20, pentru a descoperi frumuseţea palatului care găzduieşte Primăria Capitalei, dar şi pentru a afla poveşti despre oraşul trecut şi prezent. Vizitatorii vor putea admira o selecţie restrânsă de lucrări semnate de artistul Salvador Dali, în cadrul microexpoziţiei „Universul lui Salvador Dali”, vor fi purtaţi în lumea sportului prin intermediul expoziţiei dedicate unuia dintre cei mai titraţi sportivi ai lumii, Ivan Patzaichin, vor putea viziona filme istorice din arhiva Muzeului Municipiului Bucureşti, vor lua parte la activităţi interactive şi se vor bucura de ritmurile muzicii autentice interpretate de artista Corina Sîrghi şi trupa sa
  • Ca un preambul al deschiderii publice a Muzeului Ivan Patzaichin, programată pentru 24 mai, Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23, în parteneriat cu Nod Makerspace şi ARCUB va prezenta, în premieră, la sediul Primariei Capitalei, instalaţia de artă contemporană „Patrimoniul lui Ivan Patzaichin”, macheta muzeului şi filmul documentar despre proiectul participativ Dâmboviţa Delivery al cărui rezultat a constat în realizarea unei sculpturi dedicate marelui sportiv
  • Proiecţia de filme istorice, prezentată de Muzeul Municipiului Bucureşti, include un număr de 4 filme digitalizate în cadrul proiectului Cinema Museion – Istoria oraşului în imagini de arhivă ce vor aduce în prim plan un plus de informaţii legate de istoria şi arhitectura oraşului Bucureşti
  • Curtea interioară a Primăriei Capitalei se va transforma într-o scenă în aer liber, în interiorul căreia vor răsuna melodii celebre din muzica uşoară românească, balade emoţionante sau medalioane folclorice, melodii ce ilustrează diversitatea culturală naţională, într-un concert veritabil susţinut de Corina Sîrghi alături de Toma Dimitriu (pian), Cristian Soleanu (saxofon) şi Alex Mike (contrabas)
  • În plus, vizitatorii Primăriei deschise sunt invitaţi să îşi imagineze, în scris sau prin desene, dorinţe şi visuri despre Bucureştiul prezent şi viitor în instalaţia participativă „Bucureşti ACUM!”, din curtea interioară a sediului Primariei Capitalei

* ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București a pregătit un program special pentru ediția aniversară a evenimentului „Noaptea Europeană a Muzeelor” #20. Astfel, iubitorii de artă sunt invitați la ARCUB – Hanul Gabroveni pentru a vizita trei expoziții distincte ce îmbină arta, sustenabilitatea și arhitectura într-un mod inspirațional: „Art & Coffee for a Sustainable Future” by Premium Edu – Sala Studio, „Revitalizarea unui spațiu cu personalitate – Cinema Marconi” – spațiul Info Hub, și „Universul lui Salvador Dalí” – spațiile Hanului Gabroveni de la demisol, parter și etajul I. În „Noaptea Muzeelor”, vizitatorii Hanului Gabroveni beneficiază de acces gratuit la expozițiile „Art & Coffee for a Sustainable Future” și „Revitalizarea unui spațiu cu personalitate – Cinema MARCONI”, precum și de 50% reducere la achiziționarea biletelor valabile pentru expoziția „Universul lui Salvador Dalí”. Sala Studio a Hanului Gabroveni găzduiește expoziția-concurs, dedicată elevilor de liceu, „Art & Coffee for a Sustainable Future”, organizată de Premium Edu, în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB. Cu prilejul acestui proiect, tinerii artiști își exprimă viziunea asupra sustenabilității prin diverse forme artistice precum grafică, desen, pictură, fotografie și altele. Vernisajul expoziției va avea loc la ora 18:00, iar lucrările vor rămâne expuse până la 24 mai. Toate cele trei expoziții vor fi deschise publicului între orele 18:00 – 2:00, oferind vizitatorilor posibilitatea de a se bucura de artă până după miezul nopții. Din program:

  • Expoziție: Universul Lui Salvador Dalí – perioada de vizitare: 13 decembrie 2023 – 1 septembrie 2024 – Expoziția organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu HADRAN Events, oferă publicului șansa unică de a explora profunzimile și excentricitățile geniului Salvador Dalí prin sculpturi în bronz și sticlă, litografii, gravuri, ilustrații de carte, miniaturi din aur incrustate cu pietre prețioase, mobilier suprarealist ce poartă amprenta inconfundabilului artist. Ultima intrare: ora 1:00. Loc: ARCUB – Hanul Gabroveni. Accesul în expoziție se face din Str. Gabroveni nr. 50-53
  • Expoziție-Concurs: Art & Coffee For A Sustainable Future – perioada de vizitare: 18 – 24 mai – Expoziția-concurs Art & Coffee for a Sustainable Future, organizată de Premium Edu, aflată deja la a V-a ediție, prezintă lucrări ale tinerilor creativi – elevi de liceu – pasionați de pictură, grafică, fotografie, sculptură, fashion, arte vizuale, design de produs, film sau muzică, legate de o temă stringentă a prezentului și viitorului: sustenabilitatea. Ultima intrare: ora 1:30. Loc: ARCUB – Hanul Gabroveni, Sala Studio
  • Expoziție: Revitalizarea Unui Spațiu Cu Personalitate – Cinema Marconi – perioada de vizitare: 18 – 19 mai – Expoziția organizată de Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, prezintă proiectele studenților Facultății de Arhitectură, anul IV, ce vizează conversia, extinderea și revitalizarea clădirii Cinematografului Marconi, precum și proiectele de scenografie ale studenților de la Facultatea de Arhitectură de Interior, grupate în jurul ideii de sală de spectacol. Ultima intrare – ora 1:30. Loc: ARCUB – Hanul Gabroveni, Info Hub

* Centrul Expoziţional Documentar al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu – Muzeul Şcolii de Arhitectură, împreună cu Asociaţia Studenţilor de la Mincu deschid Şcoala de Arhitectură în cadrul Nopţii Europene a Muzeelor, eveniment organizat la nivel naţional de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, între orele 16:00-24:00. Motto-ul acestei ediţii aniversare (ed. a XX-a): „Arhitectura este întotdeauna, uneori în mod necruţător, expresia formală a istoriei şi a societăţii. Este imposibil să ne gândim la un oraş fizic detaşat de un oraş social. Organizarea spaţiului este oglinda comunităţii.” (Mario Botta)

* Teatrul Nottara participă la „Noaptea muzeelor” cu trei evenimente separate, grupate sub numele „Noaptea albă la Nottara – ediţia a II-a”. Evenimentele încep cu o serie de tururi ghidate, în intervalul orar 20:00 – 24:00, în expoziţia „Origini / Repere – o călătorie în istoria Teatrului Nottara”, ce documentează perioada 1942-1983 şi punctează etapele importante de dezvoltare şi de evoluţie ale Teatrului Nottara. În cadrul tururilor ghidate participanţii vor vizita şi o parte din culisele teatrului şi vor putea descoperi astfel mecanisme şi mistere din spatele scenei. De la ora 1:00, la Sala „Horia Lovinescu” va concerta trupa Kadjavsi, iar de la ora 2:00, Cristina Juncu îşi va delecta publicul cu muzica pe care a creat-o pentru diferite spectacole, într-un concert care va avea loc la Sala „George Constantin”. Intrarea este liberă la toate evenimentele, în limita locurilor disponibile

* Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) organizează cea de-a XX-a ediție a proiectului Noaptea Muzeelor! La sediul din Str. Nicolae Crețulescu 8, precum și la casele memoriale ale MNLR, vă așteptăm cu expoziții, spectacole de teatru, lecturi și multe ateliere pentru copii și familii. Am pregătit pentru fiecare câte o carte pe nevăzute și multe surprize și activități interactive. Printre partenerii media ai MNLR: Radio România Cultural

* Muzeul Fotbalului participă pentru a doua oară la evenimentul Noaptea Muzeelor. Programul de Noaptea Muzeelor va fi din data de 18 mai, ora 15:00 până în data de 19 mai, ora 2:00 (ultima intrare), iar prețul special de intrare este de 20 de lei de persoană. Surprizele serii vor fi reprezentate de vizitele la Muzeul Fotbalului ale unor personalități din lumea fotbalului. Vizitatorii se vor putea bucura de autografe și selfie-uri alături de unele dintre numele marcante din fotbalul românesc

* Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” organizează, între orele 12:00 și 24:00, evenimentul O Noapte la Muzeul Militar Național, în cadrul programului Noaptea Muzeelor. Intrarea va fi gratuită. La sediul central din București, iubitorii de cultură vor putea vizita expoziția permanentă cu tematică istorică și trei expoziții temporare: „100 de ani – 100 de obiecte”, „România – NATO. 20 de ani” și Exponatul lunii Mai „Pistolul care a salvat o viață”. Totodată, Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale va susține o serie de miniconcerte cu muzică de fanfară, marșuri militare îndrăgite și muzică de promenadă, care îi vor purta pe vizitatori în atmosfera veacurilor trecute

‣ De asemenea, trei dintre filialele instituției de cultură – din Cluj-Napoca, Constanța și Iași, vor avea porțile deschise pentru O Noapte la Muzeul Militar Național, în intervalul orar 14:00 – 24:00

  • La Cluj, de la ora 18:00, va avea loc și un concert al fanfarei Diviziei 4 Infanterie „Gemina”
  • La Constanța, între orele 15:00 și 16:30, grupul de copii „Techira”, format din elevi ai Liceului Teoretic „Emil Racoviță” din Techirghiol, va susține un concert de ukulele, iar pe tot parcursul evenimentului atmosfera va fi animată de prezentarea de uniforme și echipament din diverse epoci istorice
  • Filiala Iași va prezenta expoziția pe tema istoriei fenomenului militar modern din Moldova ultimilor 200 de ani și o trecere, la lumina reflectoarelor, prin istoria artileriei române din ultimul secol

* Filarmonica George Enescu va celebra Noaptea Europeană a Muzeelor, Ateneul Român putând fi vizitat gratuit între orele 22:00 și 01:00, iar printre activitățile ce vor face parte din acest eveniment vor fi un tur ghidat și un recital susținut de Trio Mozaic. Din program:

  • ora 22:00 – tur ghidat
  • ora 22:30 – minirecital – Trio Mozaic – Emil Vişenescu – clarinet, Oana Spânu-Vişenescu – vioară, Diana Spânu-Dănilă – pian

* De la ora 23:00, Opera Naţională Bucureşti îşi deschide cu generozitate porţile, cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor, pentru un tur inedit de Operă VIE. Cu această ocazie, Studioul Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess” le propune vizitatorilor o călătorie extraordinară în universul fascinant al operei, în care publicul este ghidat în diferite spaţii, chiar de personajele favorite, într-un spectacol itinerant de „artă vie”

‣ ÎN ȚARĂ

* București/ Cluj-Napoca: MINA, Museum of Immersive New Art, și MINA Pop Up invită publicul bucureștean și clujean la o expoziție inedită a celor mai celebre capodopere ale picturii universale, expuse în muzee renumite din întreaga lume, ce vor putea fi admirate în același spațiu timp de o singură noapte, pe 18 Mai, atât la București, cât și la Cluj. Alături de acestea, publicul va putea viziona și spectacolele imersive din agenda MINA și MINA Pop Up. Din program:

  • La București, publicul va putea vedea show-urile imersive “Van Gogh” și “Gustav Klimt”, prezentate de George. Inovatie BCR., disponibile cu același bilet la prețul de 25 de lei, precum și noul show lansat de MINA, “Dinozaurii – O călătorie imersivă în lumea preistorică”, disponibil la prețul de 15 lei
  • La Cluj-Napoca, în cadrul MINA Pop Up, biletul va asigura acces la “Galeria celor mai faimoase picturi din istoria omenirii”, precum și la spectacolele imersive “Gustav Klimt”, “Lumea Subacvatică” și “Inner Constellations”. Prețul biletului, în acest caz, este de 22 de lei

* Arad: Complexul Muzeal Arad va marca Noaptea Muzeelor prin organizarea a trei zile de evenimente cu acces liber, la care aşteaptă mii de persoane, pentru a vedea parade de costume militare din ultimii 2.000 de ani, demonstraţii de luptă, inclusiv de cavalerie, tabere militare dacice şi romane dar şi pentru a descoperi reţete de alimente pe care le consumau în urmă cu două milenii locuitorii ţinuturilor acum româneşti. Festivalul va avea loc de vineri până duminică şi include evenimentul Noaptea Muzeelor, „detaşamente de luptători” costumaţi colindând cartierele oraşului pentru a promova acţiunile. Din program:

  • Ediţia a XX-a a evenimentului Noaptea Muzeelor se va desfăşura între orele 12:00 şi 1:00, cu un program special în toate spaţiile muzeele din municipiul Arad, dar şi la Muzeul Oraşului Lipova şi la Muzeul Memorial Şiria. Vizitatorii vor avea posibilitatea de a descoperi patrimoniul muzeal prin expoziţii, tururi ghidate şi evenimente interactive realizate în parteneriat cu asociaţii non-profit
  • Între orele 20:30 şi 22:00, în Parcul Zsolt Török (Parcul Copiilor) va avea loc un concert al trupei Compact, care se va încheia cu focuri de artificii

* Jud. Bistriţa-Năsăud: Angajaţii Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud au decis să organizeze ediţia din acest an a Nopţii Europene a Muzeelor într-un format mai restrâns, având în vedere nemulţumirile lor legate de salarizarea din domeniu, iar unii dintre ei vor participa la protestul ce va avea loc la Bucureşti. Astfel, Noaptea Muzeelor va fi organizată în cele trei oraşe în care Complexul Muzeal are reprezentativitate, respectiv Sângeorz-Băi, Năsăud şi Bistriţa. Programul va fi de la ora 18:00 la ora 24:00. În Năsăud şi Sângeorz-Băi, se vor vizita expoziţiile de bază. La Bistriţa, la muzeu, vor fi şi câteva activităţi prevăzute: vânătoare de comori, concert, prezentare de produse

* Jud. Covasna: Muzeul Cinegetic din Sfântu Gheorghe şi-a anunţat participarea la „Noaptea Muzeelor”, oferind publicului posibilitatea de a vizita gratuit expoziţiile de bază, de a asista la concerte şi proiecţii de filme, precum şi de a participa la diverse jocuri istorice şi ateliere de creaţie. Din program:

  • În „Noaptea muzeelor”, cei interesaţi vor putea vizita gratuit, între orele 17:00 şi 21:00, Muzeul Oltului şi Mureşului Superior din municipiul Miercurea Ciuc, judeţul Harghita, care funcţionează ca secţie externă a Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe. Aici va putea fi văzută expoziţia permanentă de etnografie locală, precum şi expoziţia temporară „Zestrea minerală a României”, prezentată de Muzeul de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare, care cuprinde mineralele descrise pentru prima oară în România, dar şi câteva dintre cele mai rare şi spectaculoase asociaţii minerale de pe teritoriul ţării noastre
  • Muzeul Cinegetic din Sfântu Gheorghe va fi deschis, între orele 17:00 şi 22:00, iar programul cuprinde atât prezentarea colecţiei, cât şi proiecţii de filme despre natură

* Galaţi: Între orele 18:00 şi 24:00, Casa Artelor din Galaţi va găzdui un eveniment cultural remarcabil de Noaptea Muzeelor, unde pasionaţii de artă sunt invitaţi să descopere şi să se bucure de bogăţia creaţiilor artistice într-un cadru plin de farmec şi inspiraţie. Printre atracţiile serii se numără:

  • Expoziţia de grafică şi pictură – ce aduce în prim plan lucrările elevilor de la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” şi ale studenţilor de la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, secţia pictură
  • Expoziţia itinerantă „Perpetuum Ţăndărică” – un eveniment deosebit pentru oraşul nostru, marcând astfel debutul unei experienţe culturale unice şi inedite în Galaţi, ce face parte din prestigiosul Festival Internaţional de Animaţie „Gulliver”
  • Expoziţie de cristale, pietre şi minerale „Galaxii de cristal”
  • Sesiune de live painting – elevii de la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” îşi vor etala talentul şi vor avea ocazia să-şi demonstreze priceperea şi pasiunea pentru artă în timp real, sub privirile atente a publicului. Alături de tinerii elevi va fi şi Asist. Univ. Drd. Cristiana-Emanuela Tărbuc
  • Moment muzical susţinut de maestrul Nicolae Mantu (flaut) şi Ciprian Oloi (pian), un recital instrumental de excepţie ce va începe la ora 21:00
  • Moment din celebrul musical „CATS” susţinut de elevi ai diferitelor instituţii de învăţământ din oraş, începând cu ora 21:30. Proiectul ce reuneşte tinerii talentaţi este iniţiat şi coordonat de Facultatea de Arte din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi

* Hunedoara: Turiştii care se vor afla la Castelul Corvinilor din Hunedoara, sâmbătă seară, cu prilejul „Nopţii Muzeelor” vor putea afla povestea neamului Corvinilor şi a monumentului medieval cu ajutorul unor sesiuni de video-mapping, imaginile urmând să fie proiectate pe exteriorul castelului. Manifestarea „Noaptea Muzeelor” va începe la ora 21,00, când publicul va putea acces gratuit în Castelul Corvinilor, Casa Breslelor şi la Expoziţia permanentă de arheologie „Pre şi Protoistoria Hunedoarei”. În curtea castelului se va desfăşura un concert folk ai cărui protagonişti vor fi Ducu Bertzi şi Constantin Neculae, iar pe zidurile exterioare ale monumentului istoric vor fi proiectate imagini în cadrul mai multor sesiuni de video-mapping. În paralel cu acest eveniment, în curtea exterioară a castelului, cunoscută sub numele de Curtea Husarilor, vor avea loc mai multe activităţi pentru copii în cadrul Festivalului Luminii, organizat, de la ora 16:00, de Cercetaşii Românei – filiala Hunedoara. Sute de gulguţe pregătite de cercetaşi vor fi aprinse ulterior în curte, începând cu ora 21:00

* Iaşi: Toate instituţiile de cultură aflate în subordinea Muzeului Naţional al Literaturii Române (MLR) Iaşi pot fi vizitate gratuit de Noaptea Muzeelor. Între orele 17:00 şi 00:30, publicul va avea acces gratuit la muzeele aflate în subordine, respectiv, Muzeul „Nicolae Gane”, Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii, Muzeul „Ion Creangă” Iaşi – Bojdeuca, Muzeul „Mihai Eminescu”, Colecţia „Istoria teatrului românesc”, Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul”, Muzeul „Otilia Cazimir”, Muzeul „George Topîrceanu”, Muzeul „Mihai Codreanu”, Casa Muzeelor (în cadrul căreia funcţionează Muzeul Literaturii Române, Muzeul Poezie(i), Muzeul Copilăriei în Comunism, Muzeul Teatrului Evreiesc în România, Muzeul Pogromului de la Iaşi), Muzeul „Vasile Alecsandri” din Mirceşti. Din program:

  • Pentru Noaptea Muzeelor 2024, la Muzeul „Nicolae Gane”, între orele 18:00 – 20:00, ieşenii pot participa la Painting in Motion: Real-Time Art Workshop. Pictează live: Ana Maria Hanganu & Marciana Rotari. De la ora 20:15 la 20:45 va fi organizat un moment coregrafic de Drăghici-Bălănescu-Drăgoi, şi vor interpreta Juan Cruz Luque, Anna von Hareen, Dragoş Sabaiduc
  • La Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii, între orele 17:30 şi 17:50 va fi organizat un Moment coregrafic de dans contemporan în cadrul căreia interpretează Andrada Costin, Mara Boană, Ilya Peshin, Tudor Mancaş, sub îndrumarea coregrafei Ancuţa Macovei. De la 18:00 la 18:30 va fi organizat un Moment coregrafic de jazz, în cadrul căruia interpretează Ariana Alerguş, Andrei Chiriac, Georgiana Constantinescu, Andrada Costin, Ancuţa Macovei, Tudor Mancaş, Ilya Peshin, Ana Maria Roşu. De la 19:00 la 21:00 este organizată „Literatura de lângă noi. Focus: Ungaria”, unde invitaţii speciali sunt Mina Decu & Florin Partene. Între orele 21:15 – 21:45, în Grădina Pogor, iubitorii de artă îi pot urmări pe cei de la Duo Contact Improvisation, respectiv Cosmin Arcăleanu şi Ştefan Năstasă. De la ora 23:00 la 24:00 în Sala Studio J pot fi ascultate fragmente din spectacolul de licenţă „Mind Games” ale Arianei Alerguş, Andrei Marici, Ştefan Năstasă
  • Tot de Noaptea Muzeelor, la Muzeul „Ion Creangă” – Bojdeuca din Ţicău, cum este cunoscută, între orele 19:00 şi 20:30, în Amfiteatru este organizat un Recital de muzică ArtIS Mundi
  • De asemenea, la Muzeul „Mihai Eminescu”, aflat în Parcul Copou, în apropierea Teiului marelui artist, între orele 19:00 şi 22:00 este organizată Călătorie virtuală în Timp şi Spaţiu pentru ca astfel vizitatorii să poată explora patrimoniul cultural cu ajutorul realităţii augmentate
  • De Noaptea Muzeelor, la Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul”, între orele 19:00 şi 19:30 este organizată instalaţia coregrafică „Moment performance”. Interpretează Ariana Alerguş, Juan Cruz Luque, Gabriel Scalschi
  • La Casa Muzeelor, amplasată pe Str. Vasile Alecsandri nr 6, de la ora 23:30 la 24:00 este organizat programul „Pro memoria”, de la 19:00 la 22:00, se organizează un velo-circuit, punctul de plecare fiind Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii – Muzeul „Nicolae Gane” – Muzeul „George Topîrceanu” – Muzeul „Mihai Codreanu” – Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul”

* Iaşi: Ateneul Naţional din Iaşi invită vizitatorii la Noaptea Muzeelor, ediţia XX-a, la evenimente ce vor începe la ora 18:00 şi se vor desfăşura până la miezul nopţii, intrarea fiind fi liberă. În decursul serii vor putea fi admirate mai multe expoziţii tematice, se va desfăşura parada costumelor de epocă şi Clubul Lunaticilor. De asemenea, va fi proiectat filmul documentar Povestea Ateneului Naţional din Iaşi: O Incursiune în Trecutul Cultural, vor avea loc lecţii deschise de dans, susţinut de Ansamblul Coconiţe iar invitaţii noştri vor susţine momente muzicale speciale. Pe lângă activităţile ce se vor desfăşura la sediul Ateneului Naţional din Iaşi, la Baia Turcească publicul va putea vizita expoziţii din cadrul Romanian Creative Week

* Iaşi: Muzeul „Vasile Pogor”, cunoscut şi sub numele de Casa Junimii, va fi, de Noaptea Muzeelor, gazda celei de-a treia ediţii a proiectului cultural „Literatura de lângă noi. Focus: Ungaria”. Evenimentul va avea în centru o lectură publică urmată de un dialog intercultural, bazate pe operele a doi autori maghiari contemporani: Agnes Kali şi Gyorgy Dragoman. Invitaţii episodului dedicat literaturii din Ungaria sunt Mina Decu şi Florin Partene, apreciaţi poeţi români. Evenimentul va fi completat de expoziţia de pictură intitulată „HAR: Căutări”, realizată de artistul Ioniţă Benea şi prezentată de Maria Oglinzanu, elevă la Colegiul Naţional Iaşi, iar întreaga seară va fi moderată de Nicoleta Munteanu şi Emil Munteanu, coordonatorii clubului de lectură Alecart. „Literatura de lângă noi”. Focus: Ungaria va avea loc în sala Studio J a Muzeului „Vasile Pogor” – Casa Junimii, cu începere de la ora 19:00. Întâlnirea va fi transmisă live online şi, totodată, va fi difuzată pe un ecran în curtea muzeului, pentru vizitatorii de la Noaptea Muzeelor. Seria dedicată literaturii contemporane din Ungaria este organizată în parteneriat cu Alecart, Colegiul Naţional Iaşi, Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi, Liceul „Varlaam Mitropolitul” Iaşi, Asociaţia „Patrimoniu pentru comunitate” Iaşi şi este coordonată de Diana Lona Leonte şi Dora Cană, muzeografe MNLR Iaşi

* Oradea: Cu ocazia Nopţii Muzeelor 2024, între orele 19:00-24:00, obiectivele turistice îşi deschid porţile cu acces gratuit pentru toţi vizitatorii. Ediţia din acest an a evenimentului stă sub semnul muzicii – Muzica Palatelor Orădene. Pe durata serii, în intervalul de vizitare menţionat, în toate cele 6 clădiri de patrimoniu, vor performa simultan artişti şi trupe locale din Oradea – Casa Darvas-La Roche, Str. Iosif Vulcan nr. 11, Recital cameral – pian Camelia Andone, soprana Maria Duţu, Bar de vinuri în grădina casei – Podgoriile Dextra, Pasaj Madach Imre, Calea Republicii nr. 3, Set Live DJ Maatus Pealer, Truck bere artizanală locală – Bers Nova, Sinagoga Aachvas Rein Muzeul Istoriei Evreilor, Str. Primăriei nr. 25

* Oradea: Între orele 19:00-24:00, Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice (Oradea Heritage) deschide porţile obiectivelor turistice cu acces gratuit pentru toţi vizitatorii, în cadrul Nopţii Muzeelor. Tema acestui an este Muzica Palatelor Orădene: şase concerte susţinute de artişti locali se vor desfăşura simultan în cele şase obiective administrate de Oradea Heritage. Acces gratuit în toate obiectivele între orele 19:00-24:00

‣ Casa Darvas-La Roche, str. Iosif Vulcan nr. 11

  • Recital cameral – pian Camelia Andone, soprana Maria Duţu, în intervalul 19.00-23.30

‣ Sinagoga Aachvas Rein Muzeul Istoriei Evreilor, str. Primăriei nr. 25

  • Momente muzicale susţinute de studenţii catedrei de flaut a Departamentului de Muzică din cadrul Facultăţii de Arte, Universitatea din Oradea, clasa conf. Univ. Dr. Ariadna Zenaida Mircescu. În Program lucrări de T. Albinoni, W. A. Mozart, A. Piazzola, J. Williams, în intervalul 19.30-23.30

‣ Templul Francmasoneriei, Calea Armatei Române nr. 4

  • Momente muzicale susţinute de studenţii Departamentului de Muzică din cadrul Facultăţii de Arte, Universitatea din Oradea, ai catedrelor de canto, pian şi Muzică de Cameră coordonate de prof. Univ. Dr. habil. Romeo Rîmbu, conf. Univ. Dr. Florina Maris Hinsu, conf. Univ. Dr. Ariadna Zenaida Mircescu, lect. Univ. Dr. Valentina Ventel Horhat, lect. Univ. Dr. Florin Maris Hinsu şi asist. Univ. Drd.Remus Rîmbu. Tinerii muzicieni vor interpreta, în intervalul 19.30-23.30, lucrări reprezentative Barocului, respectiv Romantismului şi Impresionismului Muzical

* Sfântu Gheorghe, jud. Covasna: Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (Str. Gábor Áron nr. 16) invită publicul să viziteze, între orele 17:00 – 22:00, expoziţiile, care îmbină armonios caracteristicile noilor tehnologii cu informaţia ştiinţifică rezultată în urma cercetărilor din diverse domenii. În anul 2024 va fi găzduită pentru a 16-a oară în oraşul Sfântu Gheorghe „Noaptea Muzeelor”, prin oferirea de acces gratuit publicului la toate expoziţiile şi activităţile organizate. Parteneri ai evenimentului: Rețeaua Națională a Muzeelor din România, Asociaţia Cultural-Ştiinţifică ”Carpaţii Răsăriteni”, Asociația Fundament, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Covasna. Din program:

  • Vizitarea expoziției permanente: Interior țărănesc -expoziție de etnografie locală
  • Expoziția temporară “Zestrea minerală a României” de la Muzeul de Mineralogie “Victor Gorduza” din Baia Mare

Din cele 38 de minerale amintite, au putut fi identificate şi împrumutate doar 27, restul neputând fi localizate ca eşantioane pe teritoriul României. Muzeul de Mineralogie Baia Mare deţine, la rândul său, numeroase mostre de acest tip, reprezentând 8 minerale ce au fost descrise în premieră şi peste 30 de asociaţii minerale ce sunt caracteristice doar spaţiului maramureşean

  • Expoziţia cuprinde 122 de eşantioane mineralogice alese pe criterii ştiinţifice – descrise pentru prima oară în România sau carateristice spaţiului naţional, şi muzeografice – eşantioane cât se poate de estetice, care să încânte vizitatorul
  • Expoziţia “Zestrea minerală a României” cuprinde mineralele descrise pentru prima oară în România precum şi cele mai rare şi spectaculoase asociaţii minerale de pe teritoriul țării noastre. Partenerii Muzeului de Mineralogie din Baia Mare în acest proiect sunt Universităţile din Bucureşti (UB), Cluj-Napoca (UBB) şi Iaşi (UAIC) şi Muzeul Naţional de Geologie din Bucureşti (MNG), de la care au fost împrumutate 41 de piese mineralogice

* Sibiu: Cu ocazia sărbătoririi Nopţii Muzeelor 2024, Biblioteca ASTRA Sibiu invită publicul să pornească într-o călătorie prin timp şi poveşti, ghidată de specialiştii şi voluntarii astrişti. Sâmbătă, 18 mai, vizitatorii pot participa la diverse activităţi şi experienţe destinate tuturor categoriilor de vârstă, propuse de biblioteca publică sibiană, instituţie de cultură care beneficiază de susţinere financiară din partea Consiliului Judeţean Sibiu. Vizitele în Palatul ASTRA vor dezvălui o altfel de istorie a spaţiului cultural transilvănean. Între orele 17:00 şi 23:00, vor fi deschise spre vizitare: Muzeul Asociaţiunii (et. 1), cu valoroasele şi fascinantele mărturii istorice referitoare la Asociaţia Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român; Sala Festivă (et. 2), impresionantă prin arhitectură, acustică şi istoria care palpită în fiecare colţişor; expoziţia de pictură Doina Veturia Papp (et. 2), artist plastic sibian şi strănepoată a lui George Bariţiu. Managerul Bibliotecii ASTRA, istoricul Răzvan C. Pop îi va însoţi pe cei interesaţi într-o incursiune inedită în istoria Parcului Astra, a clădirilor şi străzilor din zonă. Tururile ghidate sunt programate la orele 18:00, 20:00 şi 22:00, promiţând o experienţă de neuitat. Punctul de pornire este intrarea în Corpul B al bibliotecii. Cei mici sunt invitaţi, la ora 20:00, la „Poveşti în pijamale”, aventura literară fascinantă în care, timp de o oră, îi vor avea ca tovarăşi pe bibliotecarii şi voluntarii astrişti şi pe toate personajele simpatice din cărţile care vor fi citite

* Sibiu: Muzeul Naţional Brukenthal participă la evenimentul Noaptea Muzeelor având însă ca mesaj: „Susţinem salarizare demnă şi egală în cultură !” şi „Voluntari pentru muzeul tău !” Programul este următorul:

  • Interval orar 9:00-17:00 – vor fi deschise pe baza biletului de intrare: Muzeul de Istorie Naturală Sibiu, Muzeul de Istorie a Farmaciei şi Muzeul Cinegetic „August von Spiess”
  • Interval orar 16:00-23:00 – intrare gratuită în curtea Muzeului de Istorie – Casa Altemberger – concert Long Night of Museums by Campus Experience
  • Interval orar 18:00-23:00 – intrare gratuită la Palatul Brukenthal din Piaţa Mare din Sibiu şi Muzeul de Artă Contemporană, Str. Tribunei nr.6

* Târgu Jiu: Muzeul Naţional „Constantin Brâncuşi” va găzdui mai multe evenimente ocazionate de Noaptea Europeană a Muzeelor, precum o expoziţie de marionete, picturi şi desene, dar şi recitaluri instrumentale. Programul va începe la ora 19:00 şi se va încheia în jurul orei 1:00. De la ora 19:00, va avea loc o expoziţie de artă plastică, „Stilistique”, la 19:30 – „Repere” – expoziţie de desene ale elevilor Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” din oraş, coordonaţi de prof. dr. Ana-Daria Ionescu-Haidău şi prof. Carmen Cornoiu. Seara va continua cu o expoziţie de marionete a Teatrului de Păpuşi „Pinocchio” al Şcolii de Artă din Târgu Jiu. Muzeul Naţional „Constantin Brâncuşi” va rămâne deschis publicului până la ora 01:00. Pe parcursul desfăşurării evenimentelor vor fi susţinute recitaluri instrumentale de către elevi ai Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu”

* Târgu Mureş:  Fosta celulă a condamnaţilor la moarte de la Penitenciarul Târgu Mureş a fost transformată în expoziţie şi va putea fi vizitată, sâmbătă, în cadrul programului Noaptea Muzeelor, între orele 11:00 şi 18:00. Vizitarea acestei expoziţii se va putea face, sâmbătă, în grupuri de maximum 15 persoane

* Timișoara: Pentru prima dată, Filarmonica Banatul Timişoara se alătură instituţiilor culturale care sărbătoresc Noaptea Albă a Muzeelor pe data de 18 mai, când îi aşteaptă pe vizitatori cu un program variat care include tururi şi momente muzicale. Evenimentele se vor desfăşura sâmbătă, începând cu ora 22:00 până după miezul nopţii, interval în care cei care vor călca pragul instituţiei vor afla informaţii inedite din istoria acesteia, în cadrul unor tururi ghidate care vor alterna cu momentele muzicale susţinute de artiştii Filarmonicii. Din program:

  • Între altele, instituţia muzicală va expune Cartea de Aur a Filarmonicii, ceea ce reprezintă o ocazie rară pentru vizitatori de a vedea semnătura compozitorului Johannes Brahms, care a concertat la Timişoara în 1879. În cadrul tururilor, publicul va avea şi şansa de a urca pe scena Sălii Capitol şi de a admira spaţiul de concerte din perspectiva artiştilor, potrivit paginii oficiale a Filarmonicii Banatul
  • De la ora 22:00, cei prezenţi vor putea asculta fragmente muzicale celebre din Lion King, Aladdin, Cartea Junglei şi Tangled interpretate de Ana David la vioară, Darius Tereu la violoncel, Bogdan Preda la flaut, Irina Duldiier la oboi şi Andreea Olariu la pian
  • Al doilea moment muzical al serii va fi susţinut de tânărul clarinetist Cătălin Andrei Catina, elev al Liceului de Artă „Ion Vidu”, alături de profesoara lui, pianista Cristina Fernbach. De la ora 23:00, pe scenă vor urca artiştii Ansamblului Gioventa Armoniosa: Alexandra Mahu (flaut), Irina Duldiier (oboi), Alina Talianu (clarinet), Radu Ţaga (fagot), Horaţiu Văsar (corn) şi Regina Csermak (pian)
  • Apoi, vizitatorii vor putea audia „Duetul” în Re major pentru violoncel şi contrabas al compozitorului italian Gioachino Rossini, în interpretarea artiştilor Arthur Balogh (contrabas) şi Maksay Csaba Zsolt (violoncel)
  • Noaptea Albă se va încheia cu un moment care începe la miezul nopţii, susţinut de violoniştii Abel Chircă, Andreea Fălcuşan, Mariana Radu, Simona Mehedinţi, violiştii Valentina Pancă şi Andrei Popa, violonceliştii Maksay Csaba Zsolt şi Denis Mocuţa şi contrabasistul Santa Csaba. În program: Divertimento în re major de Wolfgang Amadeus Mozart

* Timișoara: Muzeul Naţional al Banatului a pregătit un program care se va desfăşura, sâmbătă, în curtea interioară a Bastionului Theresia, între orele 17:00 şi 23:00

  • Deschiderea pentru public o vor face taberele de reconstituire istorică. Vor urma activităţi de prezentări close-up şi ilustrări în stilul „living museum”: armele şi ţinutele Evului Mediu. Publicul va afla informaţii despre „Istoria Militară a Banatului”, în cadrul unei prezentări interactive a unor file din istoria Cetăţii Timişoara, dar şi despre Timişoara otomană, cu obiceiuri şi îndeletniciri: toaleta unui bogat timariot, frizeria otomană în vremea Eyalet-ului, raiduri şi bătălii în Ţinuturile de Margine
  • La ora 21:00 va avea loc schimbul de gardă al cetăţii Timişoara, însoţit de salve de tun, o prezentare interactivă a pieselor din expoziţia de spade şi săbii istorice, colecţia de săbii şi spade originale Cosmin Pop
  • Seara se va încheia, la ora 22:00, cu un spectacol de teatru pirotehnic şi muzică live.

* Timișoara: Alături de Departamentul ID/IFR şi Educaţie digitală, Centrul Multimedia şi împreună cu proiectul cultural Spotlight Heritage Timişoara, UPT organizează cea de-a XX-a ediţie a evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor, între orele 16:00 şi 22:00.

* Zalău: Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău organizează, între orele 19:00-23:00, o aşa-numită „ediţie de criză” a evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor 2024, sub sloganul „Noapte în muzee”. Totodată, vizitatorii vor avea acces redus în muzeu, doar la două săli tematice, restul muzeului fiind în întuneric, în conformitate cu mesajul protestului – „Noapte în muzee”

– Cultură

* Editura Casa Radio va participa la a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor de la Opera Comică pentru Copii din București. Radio-Prichindel îi așteaptă la Căsuța din copac, între orele 16:00-18:00, pe copiii care doresc să învețe cum să pronunțe cuvintele corect, cu dicție și expresivitate. Antrenoarea de povești va fi Ligia Necula, realizatoare de emisiuni radio și editor de carte la Editura Casa Radio, care le va oferi ocazia de a învăța prin joc copiilor participanți la atelier. Festivalul este deschis publicului la sediul din Calea Giulești, nr. 16, în fiecare vineri, în intervalul orar 16-21, respectiv sâmbătă și duminică, în intervalul orar 10:00 – 21:00, până pe 9 iunie inclusiv

* Institutul Cultural Român organizează, între 14 – 18 mai, la Teatrul Evreiesc de Stat, evenimentul „Alexander Hausvater – Dialoguri Teatrale”. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Din programul zilei:

  • între orele 11:00-15:00 va avea loc workshop-ul „Contraste și contradicții – ilustrație video”, susținut de Alexander Hausvater în prezența publicului. Invitații speciali sunt Constantin Florescu, Oana Berbec, Livia Teodorescu, Ioana Calota, Crina Matei, Medeea Marinescu, Mircea Kiraly, Cali Tibor, Monica Davidescu
  • de la ora 18:30 pe scena Teatrului Evreiesc „Muzica spectacolelor lui Alexander Hausvater”- un spectacol de imagine și muzică din opera regizorului. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

* Festivalul de conferințe „Despre lumea în care trăim”, la Ateneul Român – ediția a șaptea, desfășurat între 18 – 20 mai, este un festival de conferințe și dialoguri culturale și științifice pe teme de actualitate, susținute de specialiști importanți și oameni de cultură de prestigiu, la care vor fi prezenți Alexandru N. Stermin, Catherine Nixey, Victor Ieronim Stoichiță, Cristian Mureșan, Gabriel Liiceanu, alături de partenerii lor de dialog, Radu Paraschivescu, Cătălin Striblea, Mihaela Dedeoglu și Horia-Roman Patapievici. Din programul zilei:

  • ora 11:30 – Eveniment de deschidere – Conferință susținută de Alexandru N. Stermin, cu tema „În căutarea tribului pierdut: Omul și Natura“, urmată de un dialog cu Radu Paraschivescu
  • ora 17:30 – Conferință susținută de Catherine Nixey, cu tema „Cum se nimicește un demon și cum înving religiile“, urmată de un dialog cu Cătălin Striblea

* Sâmbătă, 18 mai, ora 12:00, şi duminică, 19 mai, ora 13:00, în Foaierul Galben al Operei Naţionale Bucureşti se va desfăşura Recitalul de Arii şi Lieduri al Clasei de Canto C.D.A. conf. univ. dr. Ştefan Ignat din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, în parteneriat cu Studioul Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess”. Printre partenerii media ai ONB: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualităţi

* Artista Bianca Andreea Constantin propune expoziția „Straturi de memorie”, găzduită de Galeria Cuhnia, la Palatul Mogoșoaia. Vernisajul va avea loc la ora 14:00. Prezintă Roxana Păsculescu, critic și istoric de artă. Expoziția poate fi vizitată până pe 3 iunie

* Seria de programe Noaptea orgilor a fost inițiată de Filharmonia Ungaria în anul 2019 cu scopul de a prezenta caracterul polivalent și captivant al orgii, scoțând-o adesea din mediul ei obișnuit. Anul acesta, în cadrul acestui program regina instrumentelor muzicale va răsuna pe 4 continente, în 30 de țări în medii tradiționale, dar și în spații inedite: în piețe publice, în băile budapestane, în grădina zoologică, în parcuri și în centre de bătrâni, dar și fântânile arteziene vor dansa pe sunet de orgă. Cu această ocazie, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București și Filarmonia Ungaria invită publicul la Biserica italiană din București pentru a-l asculta pe Szotyori Nagy Gábor, organistul Bazilicii Sfântul Ștefan din Budapesta – ora 16:00, Str. Nicolae Bălcescu 28, București. Program: J. S. Bach: Preludiu și fugă în Re major, BWV 532

* Sâmbătă, 18 mai, şi duminică, 19 mai, ora 18:30, Opera Naţională Bucureşti prezintă spectacolul de operă Tosca de Giacomo Puccini, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga. Tosca este inspirată de piesa de teatru omonimă a dramaturgului francez Victorien Sardou, adaptată operistic de libretiştii Luigi Illica şi Giuseppe Giacosa, şi adecvată muzical de marele compozitor Giacomo Puccini. Printre partenerii media ai ONB: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualităţi

* De la ora 19:00, stagiunea Jazz in the Garden revine la Muzeul Hărţilor cu un concert special susţinut de Analia Selis (voce), Julian Caeiro (pian), Damian Foretic (bandoneon), inclus în turneul naţional aniversar „Tango Autentico”, cu ocazia împlinirii 20 ani de carieră artistică şi 10 ani de tango. Evenimentul este organizat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) în parteneriat cu Muzeul Hărţilor. Intrarea la concert este liberă. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio România Bucureşti FM, Radio România Timişoara, Radio România Iaşi

* Trupa Breeze marchează deschiderea oficială a sezonului #OUTinthepark, pe ritmuri de bossa nova, în aer liber la Roaba de Cultură, pe 18 mai, de la ora 19:00. Fiind prima pajişte urbană din România, Roaba de Cultură a devenit punct de reper pentru petrecerea timpului liber în verile bucureştene, iar anul acesta îşi propune să ofere o experienţă educativă, culturală şi artistică îmbunătăţită. Toate activităţile de la Roaba de Cultură pun accent pe educaţie şi pe importanţa petrecerii timpului liber în natură, valori esenţiale pentru dezvoltarea unei comunităţi sănătoase şi responsabile

* Botoșani: Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în perioada 17-18 mai, ediția a XI-a a Seminarului Eminescu. La seminar vor participa studenți și profesori de la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea „Ovidiu” din Constanța, Universitatea din Oradea, Universitatea „Alecu Russo” din Bălți (Republica Moldova), „Università Cattolica del Sacro Cuore” din Milano (Italia). Din programul zilei:

  • A doua zi a seminarului va începe cu o conferință prezentată de prof. dr. Angela Vasilovici („Università Cattolica del Sacro Cuore” din Milano), cu titlul „La originile unui eminescolog de excepție. Rosetta del Conte și pasiunea pentru limba și literatura română”. Va urma seminarul „Melancolie, de Mihai Eminescu”, coordonat de lector univ. dr. Anca Tomoioagă (Universitatea din Oradea). Manifestarea se va încheia cu dezbateri finale și vizitarea municipiului Dorohoi

* Brașov: Comunitatea Bisericii Evanghelice C.A. din România – Parohia Braşov invită toţi iubitorii de muzică de orgă la cea de-a 72-a ediţie a sezonului estival Organ Nights. Artişti din România, Germania, SUA, Ungaria, Elveţia şi Austria vor încânta publicul pe parcursul celor 23 de concerte care vor avea loc în fiecare sâmbătă de la ora 18:00, începând din 18 mai până în data de 19 octombrie. Durata unui spectacol este de aproximativ 60 de minute. Concertele sunt sprijinite de Departamentul pentru Relaţii Interetnice din subordinea Secretariatului General al Guvernului prin intermediul Forumului Democrat al Germanilor din România.

  • în această zi va concerta Steffen Schlandt (România)

* Buzău: Într-o lume tot mai dominată de uniformitate și tehnologie, Colecția etnografică de costume populare Floriana Anton aduce în prim-plan frumusețea și bogăția costumelor tradiționale românești, printr-o paradă de excepție ce va avea loc la pe terasa de la etajul Shopping City Buzău, începând cu ora 13:00. Evenimentul Parada Costumelor Populare va cuprinde diverse activități și expoziții ce vor sublinia diversitatea și frumusețea costumelor tradiționale românești. Intrarea la acest eveniment este liberă și se adresează vizitatorilor de toate vârstele

* Cluj-Napoca: NARATIV, Festivalul de Lectură pentru Copii se va desfăşura, în premieră, la Cluj-Napoca, la Liceul Greco-Catolic „Inochentie Micu”, începând cu ora 10:00. NARATIV este un program de încurajare a lecturii în rândul copiilor şi adolescenţilor, iniţiat de Asociaţia Curtea Veche, care oferă prilejul celor mici să fie conectaţi cu istoria, literatură, filmul, teatrul, cinema-ul prin intermediul cărţilor şi a personajelor de poveste. Copiii vor participa la ateliere pline de activităţi antrenante şi amuzante, în vreme ce părinţii sunt invitaţi la conferinţe atractive şi problematizante susţinute de experţi în parenting şi psihologie, despre relaţia copii-părinţi şi cum pot apropiaţi copiii de lectură

* Constanța: Evenimente culturale organizate în perioada 17 – 21 mai, cu prilejul manifestărilor iniţiate în cadrul Zilelor municipiului:

  • la Muzeul de Artă Constanţa, publicul are ocazia să descopere frumuseţea muzicii cântate la pian. Astfel, de la ora 11:00, va avea loc recitalul de pian „Melodiile copilăriei”, de la ora 13:00, la recitalul „Melodiile copilăriei”, iar începând cu ora 14:00, se va desfăşura performance-ul „Artă la metru 3 6 9”, coordonat de profesorul Ovidiu Felipov
  • În aceeaşi zi, la ora 19:00, pasionaţii de jazz sunt aşteptaţi pe faleza Cazinoului din Constanţa la concertul JazzUP Sea Fest, iar de la ora 20:00, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” va fi prezentat publicului spectacolul de operă „Pescuitorii de perle” de Georges Bizet

* Constanţa: Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC), în parteneriat cu Asociaţia Sakuranbo, organizează Festivalul Japonez Sakuranbo, un eveniment cultural care îmbină tradiţia şi modernitatea culturii japoneze. Festivalul se va desfăşura între orele 10:00 – 14:00, în campusul universitar – Corp A (Aleea Universităţii, nr.1), şi se adresează studenţilor, cadrelor didactice şi publicului larg, interesaţi de artă, obiceiurile şi filozofia niponă. Vizitatorii vor putea participa la ateliere interactive de shodo (caligrafie), sumi-e (pictură în tus), desen în stil manga, origami şi cosplay şi vor putea proba yukata, vestimentaţia tradiţională japoneză de vară

* Craiova: La ora 12:00, Galeria ARTA din Craiova (Calea Unirii, nr.16) va fi gazda Expoziției “Radiografii Cromatice”. Expun 40  de artiști, iar curatori sunt: Gabriel Giodea și Sorin Ienulescu

* Craiova: Regizorul Silviu Purcărete împlinește anul acesta 50 de ani de carieră teatrală, ce însumează peste 122 de spectacole de teatru și operă puse în scenă pe toate meridianele lumii. Expoziția de fotografie „Silviu Purcărete – 50 de ani de teatru” dedicată aniversării se deschide sâmbătă, 18 mai, ora 13:00, la Centrul „Constantin Brâncuși” Muzeul de Artă Craiova. Expoziție unicat în România, cu fotografii din spectacole de teatru și operă din arhiva personală a regizorului, semnate chiar de el, sau de Mihaela Marin, Dragoș Buhagiar, Helmut Stürmer, Sean Hudson, Patrick Fabre, Pierre Borasci, Simon Anannd (Royal Shakespeare Company), Thilo Beu, Rareș Zaharia, Adi Bulboacă, Alex Condurache, Eöri-Szabó Zsolt, Peter Uhan, Petru Cojocaru, Iulian Ursachi, Nicu Cherciu, Aki Tanaka, Aoi Itoh și alții. Inițiatoarea proiectului și curatoarea expoziției – Adriana Moca

  • În cadrul expoziției va avea loc lansarea albumului de fotografie – „Silviu Purcărete. Infinite metamorfoze”. Apărut sub semnătura Mihaelei Marin, renumită artistă fotografă ce urmărește de mulți ani activitatea artistică a unor regizori importanți, albumul conține fotografii din 22 de spectacole semnate de Silviu Purcărete, în România și străinătate
  • La evenimentul de lansare va fi prezent și Silviu Purcărete, despre a cărui operă prezentată în album și expoziție vor vorbi criticul de teatru Oltița Cîntec, Președinta Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT), scenograful Dragoș Buhagiar, Președinte UNITER și Emil Boroghină, fondatorul Festivalului Internațional Shakespeare

* Curtea de Argeș: Ediția a 28-a Festivalului Filmului European, eveniment organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele, centrele și institutele culturale europene, va avea loc în perioada 18 – 19 mai, la „La Conac”, în Curtea de Argeș

* Iași: Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi anunţă, în calitatea sa de partener, lansarea a patru volume scrise de Marin Tarangul: Icoana. Experienţă şi realitate (discurs acrotatic), Canonul teoretic. Naraţiunea teoretică, Filosofia picturii. Cartea privirii şi Scrisori filosofice. Arta teoretică. Organizat de Editura Junimea, evenimentul va avea loc la ora 11:30, la Palatul Culturii – Sala „Henri Coandă”, avându-l ca invitat pe Andrei Pleşu. Evenimentul editorial va fi prezentat de Simona Modreanu, director al Editurii Junimea şi Ioan Alexandru Tofan, coordonatorul Seriei de autor Marin Tarangul

* Văleni, județul Olt: La cea de-a 16-a ediție a Festivalului de Teatru Școlar „Niște Țărani”, vor fi prezenți elevi din 9 județe şi vor fi acordate 15 premii. Juriul este alcătuit din actorii Radu Gheorghe, Dan Puric și vicepreședintele Fundației, Sorin Mihăilescu. Piesele de teatru vor fi prezentate de la ora 10:00 la 18:00, iar festivitatea de premiere va fi la ora 19:00

* Marea Britanie: Institutul Cultural Român de la Londra organizează, la British Library, o serie de lecturi şi conversaţii literare în cadrul cărora scriitoarea Ioana Pârvulescu îşi va lansa la Londra ultimul său roman tradus în limba engleză de Alistair Ian Blyth, „Jonah and His Daughter” / „Prevestirea”. În cadrul European Writers Festival / Festivalul Scriitorilor Europeni, eveniment literar organizat de Cluster-ul EUNIC Londra, Ioana Pârvulescu va lua parte la discuţia intitulată Transformation through Translation / Transformare prin traducere. Alături de scriitoarea din România, din panel mai fac parte Joanna Elmy (Bulgaria), Jordi Larios (Catalonia) şi Simone Atangana Bekono (Olanda). Discuţiie vor avea loc la British Library şi vor fi moderate de scriitorul şi jurnalistul Will Forrester, coordonatorul programului „Scriitori în traducere” al PEN. European Writers Festival / Festivalul Scriitorilor Europeni este un eveniment literar de mare vizibilitate organizat de Cluster-ul EUNIC Londra pentru a doua oară

– Sport

* Semifinalele Cupei României la handbal masculin – la Sala Dinamo – Bucureşti

■ CS Minaur Baia Mare – CSM Constanţa – ora 15:00

■ CS Dinamo Bucureşti – CSM Bucureşti – ora 17:30

* Al patrulea meci al finalei Superligii Naţionale masculine de polo pe apă: CS Dinamo Bucureşti – CSA Steaua Bucureşti – ora 20:30, la Bazinul Dinamo-”Tolea Grinţescu” – Bucureşti

* Alba Iulia: Echipa Sports Festival lansează un proiect naţional dedicat jocului şi sportului de masă, Urban Playfield. Va fi un tur în zece oraşe. Fiecărui oraş-gazdă îi va fi dedicat un weekend, cu o multitudine de activităţi sportive şi divertisment pentru toate vârstele. Invitat în această dimineaţă la Radio Cluj, Mirel Alexa, directorul Sports Festival. Turul Urban Playfield va începe la Alba Iulia, în Cetatea Alba Carolina, în weekendul 18 – 19 mai şi va continua la Cluj-Napoca, în weekendul 25 – 26 mai, pe pietonalul din zona străzii Kogălniceanu

* Baia Mare: Municipiul Baia Mare si Clubul Sportiv Minaur Baia Mare organizează, în perioada 17-18 mai, o serie de manifestări prilejuite de sărbătorirea a 50 de ani de la înfiinţarea primului club de handbal din România. Din programul zilei:

  • ora 11:00 – Moment comemorativ-slujbă de pomenire la mormântul antrenorului Lascăr Pană – la Cimitirul municipal nr.2 situat pe Bd. Unirii 36 A
  • ora 13:00 – Vizionarea meciurilor din finalele cupelor EHF si IHF – la Sala Sporturilor Lascăr Pană
  • ora 13:30 – Meciuri demonstrative între legendele si sportivii actuali ai Clubului Minaur – la Sala Sporturilor Lascăr Pană
  • ora 14:30 – Decernarea titlurilor de cetăţean de onoare
  • ora 17:30 – Liga Florilor – CS Minaur Baia Mare – HC Zalău – la Sala Sporturilor Lascăr Pană

* Jud. Brașov: Asociația Club Sportiv EcoRun, în colaborare cu Primăriile Moieciu și Fundata, organizează în localitatea Moieciu de Sus, concursul de Alergare Montană „Salomon EcoRun Moieciu”, eveniment de tradiție ajuns la a-13-a ediție.  Evenimentul va cuprinde trei curse distincte destinate iubitorilor de mișcare în aer liber și iubitorilor de munte:

  • Marathon – concurs destinat alergătorilor desăvârșiți și celor care doresc să-și depășească limitele; aproximativ 41 de kilometri, cu o diferență de nivel de cca +2300m, startul și sosirea vor avea loc în Moieciu de Sus. Timpul limita de sosire este de 9h de la Start
  • Cross – cursă destinată celor care preferă distanțele mai scurte sau care au început de curând alergarea și doresc să-și schimbe modul de viață, să devină mai activi. Va fi o cursă de 14 kilometri cu o diferență de nivel de cca +600m, startul și sosirea vor avea loc în Moieciu de Sus
  • EcoKids: Concurs destinat copiilor; în funcție de categoria de vârstă se vor parcurge diferite distanțe, cu startul și sosirea în Moieciu de Sus. Startul copiilor va avea loc sâmbătă, 18 mai, după amiaza începând cu ora 16:00, în funcție de categoria de vârstă, întâi cei mai mici care vor alerga pe distanțe mai scurte, urmați de cei mai mari care vor alerga pe ulițele satului Moieciu de Sus

* Craiova: Campionatele Internaţionale de atletism ale României „Iolanda Balaş-Soter” – la Stadionul de atletism ”Nicolae Mărăşescu” (18-19 mai)

* Iaşi: Federaţia Română de Padbol organizează Campionatul Naţional de Padbol în premieră la Iaşi, în weekendul 18-19 mai, la Clubul Padbol Arena Iaşi, Str. Niciman nr. 2. Campionatul se va desfăşura pe două nivele competiţionale, Liga 1 şi Liga 2, oferind oportunitatea jucătorilor de toate nivelurile să-şi demonstreze abilităţile şi să se întreacă într-o competiţie plină de pasiune şi spirit sportiv. Participarea la acest eveniment este specială, având în vedere că vor fi prezente un număr de minim 16 echipe de top la nivel naţional, provenind din diferite oraşe, precum: Bucureşti, Giurgiu, Craiova, Târgovişte, Bârlad, Rădăuţi, Iaşi, Cugir, Timişoara şi Galaţi. Deschiderea oficială va avea loc la ora 9:00, urmată de meciurile din grupe. Duminică, începând cu ora 9:00, vor avea loc meciurile eliminatorii din sferturi, urmate de semifinale şi finale

* Oradea: Al treilea meci al finalei Ligii Naţionale de baschet masculin: CSM CSU Oradea – U-BT Cluj-Napoca – ora 18:30, la Oradea Arena

* Piteşti: Peste 500 de concurenţi vor participa, pe 18 şi 19 mai, la Campionatul Naţional de Dans Sportiv „Dansul Florilor”. Concursul, ajuns la ediţia cu numărul 36, se va desfăşura la Sala Sporturilor. Evenimentul, organizat de Agenţia Naţională pentru Sport, Federaţia Română de Dans Sportiv, Centrul Cultural Piteşti şi Asociaţia „Total Dance Piteşti”, este inclus în calendarul manifestărilor desfăşurate sub egida Zilelor Municipiului

  • Concurs Ranking de dans sportiv şi Campionatele Naţionale de dans sportiv sub 21 de ani se vor desfăşura sâmbătă, cu începere de la ora 9:00. Vor participa 400 de concurenţi, cu vârste între patru şi 45 de ani, de la 40 de cluburi din ţară, programul incluzând dansuri standard (vals lent, tango, vals vienez, slow-fox, quick-step) şi dansuri latino (samba, cha-cha, rumba, paso doble, jive)

* Meciuri în etapa a 10-a a Superligii de fotbal

■ FC CFR 1907 Cluj – FCV Farul Constanţa – ora 21:00, pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” – Cluj-Napoca

■ Universitatea Craiova – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – ora 21:00, pe Stadionul ”Ion Oblemenco” – Craiova

* Meciuri din etapa a 26-a a Ligii Naţionale de handbal feminin:

■ CSM Corona Braşov – SCM Râmnicu Vâlcea – ora 17:30, la Sala ”Dumitru Popescu-Colibaşi” – Braşov

■ CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – CSU Ştiinţa Bucureşti – ora 17:30, la Complexul Sportiv TeraPlast Arena

■ HC Dunărea Brăila – CSM Târgu Jiu – ora 17:30, la Sala Dunărea – Brăila

■ CS Dacia Mioveni 2012 – SCM Gloria Buzău – ora 11:30, la Sala Sporturilor – Mioveni

■ CS Minaur Baia Mare – HC Zalău – ora 17:30, la Sala ”Lascăr Pană” – Baia Mare

■ CS Rapid Bucureşti – CS Măgura Cisnădie – ora 17:30, la Sala Rapid – Bucureşti

* Meciurile etapei a cincea a Ligii Naţionale de rugby

■ SCM USV Timişoara – CS Rapid Bucureşti – ora 11:00, la Stadionul ”Gheorghe Răşcanu” – Timişoara

■ CS Universitatea ELBI Cluj – CS Dinamo Bucureşti – ora 13:00, în Parcul Sportiv ”Iuliu Haţieganu” – Cluj-Napoca

■ CSA Steaua Bucureşti – CSM Ştiinţa Baia Mare – ora 14:30, la Stadionul Steaua – Bucureşti

 – Diverse

* Cea de-a 21-a ediție a Târgului internațional de bijuterie contemporană AUTOR va avea loc la Ghica House, în București, în weekend-ul 18 – 19 mai, și va expune peste 3000 de piese unicat de bijuterie contemporană semnate de designeri din România și alte 16 țări. Pasionații de creații spectaculoase, care poartă amprenta artistică a designerului, sunt invitați la o întâlnire cu bijuterii cu volume neobișnuite, care combină materiale prețioase cu materiale neconvenționale precum ceramica, lemnul, textilele și inclusiv materiale reciclabile. Târgul va avea și două evenimente conexe: lansarea unei colecții capsulă a designerului Cleopatra Coșuleț, în spațiu creativ Doro 16, și vernisajul unei colecții de excepție la Muzeul Literaturii Române, semnată de artiștii cehi Jana și Peter Machatov, premiați în trecut de AUTOR. O altă noutate va fi un stand special de la care vor putea fi achiziționate bijuterii donate de designerii participanți. Târgul va fi deschis în intervalul orar 10:00 – 20:00, la Ghica House din Centrul Vechi al Capitalei

– S-a întâmplat într-o zi de 18 mai

* Cu 636 de ani în urmă (1388) avea loc sfinţirea bisericii mari a Mănăstirii Cozia (Vâlcea), importantă ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti între anii 1368 şi 1418. Cozia (a cărei zidire a început în primăvara anului 1387) a fost principalul model al arhitecturii religioase din Ţara Românească vreme de patru secole

* Se împlinesc 220 de ani (1804) de la proclamarea lui Napoleon Bonaparte (1769-1821) ca împărat al francezilor, sub numele de Napoleon I (1804-1814 şi 1815). A fost unul dintre cei mai străluciţi comandanţi militari din istorie. De numele său se leagă Codurile civil (1804), comercial (1808) şi penal (1810), ce au dat o nouă bază relaţiilor juridice. Politica sa externă s-a bazat pe un lung şir de războaie („războaiele napoleoniene”) pentru hegemonie în Europa. După prima abdicare (1814) şi primul exil, revine în Franţa la 1.III.1815 („cele 100 de zile”), dar este înfrânt de armata anglo-prusacă şi silit din nou să abdice. A fost exilat pe insula Sf. Elena din Oceanul Atlantic, unde a şi murit

* Acum 101 ani (1923) Hermann Oberth (1894-1980), fizician german originar din România, susţinea examenul de diplomă la Universitatea din Cluj, cu lucrarea „Racheta spre spaţiile planetare” (editată, în acelaşi an, la München), care avea să devină o operă de bază în tehnica rachetelor şi teoria zborului cosmic. În acelaşi an Oberth proiecta, pentru prima dată în lume, o rachetă meteorologică şi geofizică în două trepte

* Sunt marcați 50 de ani (1974) de când, în deșertul Rajahstan (provincie la graniţa cu Pakistanul) din provincia Pokhran, India detona cu succes prima sa armă nucleară, devenind a şasea ţară care posedă arma nucleară. Înainte de asta, India se numărase printre cele mai importante 10 state neposesoare de arme nucleare care refuzaseră obligaţiile Tratatului de neproliferare şi deciseseră să păstreze deschisă opţiunea atomica militară (acest grup mai includea Pakistanul, Brazilia, Argentina, Africa de Sud, Israelul, Algeria, Arabia Saudită şi Egiptul). Primul test nuclear indian s-a desfăşurat în subteran, în concordanţă cu Tratatul de interzicere a experienţelor nucleare, la care guvernul indian era parte

* Cu 47 de ani în urmă (1977), la Geneva, era deschisă spre semnare, Convenţia internaţională privind interzicerea utilizării tehnicilor de modificare a mediului înconjurător în scopuri militare sau în orice alte scopuri ostile, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10.XII.1976 (a intrat în vigoare la 5.X.1978)

* Cu 23 de ani în urmă (2001) reveneau la Palatul Elisabeta Regele Mihai I al României (1921 – 2017) şi Regina Ana (1923 – 2016), reşedinţă pusă la dispoziţia Familiei Regale pentru timpul şederii la Bucureşti, de către Guvernul român. Palatul Elisabeta a fost construit în 1936, pentru Principesa Elisabeta, fostă regină a Greciei şi sora regelui Carol al II-lea. De când palatul a fost dat în folosinţa Regelui Mihai, ca fost şef de stat în 2001, acesta găzduieşte evenimentele publice şi private ale Familiei Regale. Aici au loc ceremoniile de decorare, audienţele, petrecerile de grădină, recepţii diplomatice şi dineurile de stat prezidate de membrii Familiei Regale. Regele Mihai I al României a decis, în martie 2016, să se retragă din viaţa publică, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României

* Este marcat 1 an de când Codex Aureus, cel mai cunoscut şi important manuscris medieval occidental anluminat aflat într-o colecţie din România, la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, a intrat pe Lista UNESCO. Pe data de 18 mai 2023 cel mai cunoscut şi important manuscris medieval aflat în România a fost înscris pe lista UNESCO şi face astfel parte din fondul „Memoria lumii”. Cunoscut generic sub denumirea de Codex Aureus, fiind scris cu cerneală de aur, manuscrisul figurează de-a lungul timpului în inventar sub cinci-şase denumiri diferite, de unde şi speculaţia că nu ar fi fost clasat. Codex Aureus sau Evangheliarul de la Lorch este jumătatea unui tetraevangheliar latin pe pergament, realizat la comanda lui Carol cel Mare, probabil la Schola Palatina din Aachen, în anul 810. Manuscrisul este celebru şi prin calitatea excepţională a ornamentării: 202 pagini decorate cu frize policrome, 12 pagini de canoane biblice ilustrate, 3 tablouri în plină pagină, dintre care două reprezentând portretele evangheliştilor Matei şi Marcu, un frontispiciu miniat şi alte două pagini cu scriere ornamentală. La mijlocul secolului al XVIII-lea, prima parte a manuscrisului aparţinea bibliotecii arhiepiscopului Vienei, Christoforo Migazzi, de unde prin achiziţie, în 1782, devine proprietatea episcopului Batthyany şi ajunge astfel la Alba Iulia. Manuscrisul se află depozitat în camera intitulată Tezaur, în fapt o încăpere blindată, fiind păstrat în condiţii speciale şi verificat periodic din punctul de vedere al conservării sale

Aniversări – Comemorări

– 1822: S-a născut (la Mamorniţa, azi în Ucraina) Gheorghe Sion, poet, dramaturg, traducător şi memorialist; membru titular al Academiei Române din 1868 (m. 1892). NOTĂ: Unele surse menționează naşterea la 22.V.1822

– 1886, 18/30: S-a născut Mircea Djuvara, filosof şi jurist; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (m. 1945)

– 1887: A murit (la Hanau, Germania) Karl Storck, sculptor român de origine germană; s-a stabilit în România în 1849; a fost primul profesor de sculptură al Şcolii de Belle-Arte (fondată de pictorul Theodor Aman în 1864); este autorul primelor sculpturi monumentale din Bucureşti; fiii săi, Carl (1854-1926) şi Frederic (1872-1942), au fost şi ei sculptori (n. 1826). NOTĂ: Alte surse (Tribuna României 30.III.1987 sau www.answers.com) menționează decesul la 30.III.1887

– 1888: S-a născut poetul şi eseistul Eugeniu Speranţia (m. 1972)

– 1907: S-a născut Nicu Stănescu, violonist, dirijor şi interpret de muzică populară (m. 1971)

– 1911: A murit prozatorul Ioan Adam, autorul mai multor nuvele şi romane de orientare sămănătoristă (n. 1875)

– 1916: S-a născut Constantin Bugeanu, dirijor, compozitor, muzicolog şi profesor (m. 1998)

– 1928: S-a născut Domokos Géza, scriitor şi publicist de naţionalitate maghiară, primul preşedinte al UDMR (25.XII.1989-17.I.1993) (m. 2007)

– 1936: S-a născut Florin Bucescu, preot, etnomuzicolog, bizantinolog, paleograf și profesor; membru fondator al Arhivei de Folclor a Moldovei și Bucovinei; fondator (1992) și conducător (1992-2008) al Specializării „Muzică religioasă” de la Facultatea de Compoziție, Muzicologie, Pedagogie muzicală și Teatru a Universității de „Arte George Enescu” din Iași (m. 2019)

– 1937: S-a născut Aladár Lászlóffy, scriitor de naţionalitate maghiară; membru corespondent al Academiei Române din 2003 (m. 2009)

– 1947: S-a născut regizorul şi animatorul de teatru Gheorghe (Goange) Marinescu, organizatorul unor evenimente artistice care au impus, după 1990, Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea pe harta artistică a ţării (m. 2000)

– 1948: S-a născut Dana Tomiţă, actriţă a Teatrului din Bârlad (m. 2016)

– 1952: S-a născut actorul Sorin Medeleni; şi-a dedicat 37 de ani din carieră scenei Teatrului Mic din Bucureşti (m. 2015)

– 1957: S-a născut Michael Creţu, compozitor, aranjor şi producător; stabilit în 1975 în Germania, apoi în Spania

– 1964: A murit organistul român de origine poloneză Victor Bickerich (n. 1895) – 60 de ani

– 1979: A murit Petre Abrudan, unul dintre cei mai importanți pictori din Transilvania perioadei sale (n. 1907) – 45 de ani

– 1983: A murit Alexandru Bădăuţă, prozator, memorialist şi eseist; se numără printre întemeietorii cinematografiei documentare româneşti şi ai Oficiului Naţional de Turism (a fost unul dintre cei 20 de membri ai Consiliului Superior al Turismului care funcţiona pe lângă ONT, creat în 1936); a organizat numeroase expoziţii româneşti în străinătate (n. 1901)

– 1993: A murit traducătorul Aurel Covaci; cunoscător a 13 limbi, a tradus din William Yeats, Giambattista Basile, Torquato Tasso, John Keats, Marina Ţvetaeva, Corrado Alvaro, John Milton, Ernesto Sábato, José Martì, Carl Sandburg ş.a. (n. 1932)

– 1995: A murit Valentin Teodorian, tenor, compozitor de muzică vocală, poet şi scriitor (n. 1928)

– 2007: A murit jurnalista Jeana Gheorghiu, moderator şi realizator de emisiuni de televiziune; a lucrat la Televiziunea Română şi înainte de 1989, dar a devenit foarte cunoscută după Revoluţie, tocmai datorită reportajelor referitoare la aceasta; a lucrat o perioadă şi în SRR (n. 1946)

– 2011: A murit prozatorul, publicistul şi eseistul Mircea Horia Simionescu (n. 1928)

– 2014: A murit Radu Florescu, istoric şi profesor american de origine română; autor a numeroase articole şi cărţi despre România (printre acestea, şi bestsellerul „În căutarea lui Dracula”, publicat în 1972, scris împreună cu Raymond McNally, bestseller care a făcut din Dracula un adevărat brand în Statele Unite); Radu Florescu se numără printre primele persoane care au pus bazele industriei publicităţii româneşti, la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea; consul onorific al ţării noastre pentru regiunea New England din SUA între anii 1996 şi 2004 (n. 1925) – 10 ani

– 2022: A murit Henry Mavrodin, pictor şi profesor universitar; decan al Facultății de Istoria și Teoria Artei a Universitatății Naționale de Arte București (1996-2001) (n. 1937)

EVENIMENTE EXTERNE

– Atlanta, SUA: Campania președintelui Joe Biden pentru alegerile prezidențiale ajunge în Atlanta

– Baghdad, Irak: Parlamentul alege un nou președinte

– Astana/Dușanbe : Vizita ministrului chinez de externe Wang Yi, în Kazahstan și Tadjikistan (18 – 21 mai)

– Kiev, Ucraina: Intră în vigoare noua lege controversată a mobilizării

– Berlin: Manifestație pro-palestiniană cu ocazia aniversării Nakba

– Madrid: Convenția partidului de extremă dreapta Vox cu participarea președintelui argentinian Javier Milei și a liderului de extremă dreapta francez Marine Le Pen (18 – 19 mai)

– Verona, Italia: Vizita Papei Francisc

– Nusa Dua, Indonezia: Forumul Mondial al Apei (18 – 25 mai)

– La Victoria, Venezuela: Miting al opoziției cu Edmundo Gonzalez și Maria Corina Machado

– Londra: Marș de protest împotriva deplasării în masă a palestinienilor în 1948 și cere încetarea vânzărilor de arme către Israel

– Pokharan, India: Manifestări de marcare a 50 de ani de la testarea primei sale bombe atomice de către India, devenind a șasea țară care deține arme nucleare

– Franța: Festivalul de Film de la Cannes – Covor roșu pentru filmul „Caught By The Tides” de Jia Zhangke

– Franța: Festivalul de Film de la Cannes – Covor roșu pentru filmul „Emilia Perez” de Jacques Audiard

– Franța: Festivalul de Film de la Cannes – Covorul roșu pentru filmul „Zvonuri”

– Franța: Festivalul de Film de la Cannes – Covor roșu pentru filmul „Les Femmes Au Balcon” (The Balconettes) (18 – 19 mai)

– Riad: Meciul de box dintre britanicul Tyson Fury și ucraineanul Oleksandr Usyk, pentru titlul de campion mondial unificat la categoria grea

– Turul ciclist al Italiei (4-26 mai)

■ etapa a 14-a: Castiglione delle Stiviere – Desenzano del Garda (31,2 km), contratimp individual

– Imola, Italia: Calificările pentru grila de start a Marelui Premiu de Formula 1 al regiunii Emilia Romagna

– Meciuri în ligile profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL) şi baschet (NBA)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internațională a Femeilor din Domeniul Maritim”, stabilită de Organizația Maritimă Internațională (IMO) în noiembrie 2021, celebrează femeile din industria maritimă și are scopul de a promova recrutarea, menținerea și promovarea femeilor în sectorul maritim, consolidarea angajamentului IMO față de Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 5 al Națiunilor Unite (egalitatea de gen) și sprijinirea activității de abordare a dezechilibrului actual de gen în domeniul maritim. NOTĂ: Pe 25 iunie este „Ziua internaţională a navigatorului”, sărbătorită, din 2010, cu scopul de a se recunoaşte contribuţia unică a marinarilor din întreaga lume la comerţul internaţional pe mare, la economia mondială şi la societatea civilă în ansamblu

– „Ziua Internaţională a Muzeelor”, stabilită în anul 1977, la iniţiativa Consiliului Internaţional al Muzeelor/ICOM, cu sediul la Paris; tema din acest an este „Muzee pentru educație și cercetare”

– „Ziua Internaţională a Astronomiei”; se sărbătoreşte anual, în intervalul 15 aprilie – 18 mai, într-o sâmbătă cât mai aproape de faza Lunii de Prim Pătrar. Iniţiatorul acţiunii, în 1973, a fost americanul Douge Berger care conducea Asociaţia Astronomică din Northern California şi care şi-a dorit să promoveze ştiinţa astronomiei în rândul publicului larg. În prezent Ziua este coordonată de Astronomy League din SUA. Din 2007 s-a decis ca în fiecare an să existe două Zile ale astronomiei, una primăvara, alta toamna (în 2024 este şi pe 9 octombrie)

– „Ziua Europeană împotriva Obezității” (ZEIO) este o platformă de campanie a Asociației Europene pentru Studiul Obezității, cea mai importantă organizație europeană responsabilă de cercetarea în domeniul obezității. Cu ocazia ZEIO, comunitățile din sănătate, cele ale pacienților și cele politice își adună forțele pentru a crește gradul de informare și conștientizare în ceea ce privește obezitatea și multe aIte afecțiuni asupra cărora aceasta are impact. ZEIO a avut loc pentru prima dată în 2010, iar de atunci se desfășoară în fiecare an în a treia sâmbătă a lunii mai. NOTĂ: La 4 martie este marcată și „Ziua mondială a obezității”, stabilită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în 2020 (anterior fiind pe 11 octombrie)

– 1048: S-a născut Omar Khayyam, poet, matematician şi astronom persan (m. 1131)

– 1525: A murit filosoful italian Pietro Pomponazzi, cunoscut mai ales pentru critica adusă ideii nemuririi sufletului (n. 1462)

– 1711: S-a născut Rudjer Iosip Bóškovič (cunoscut şi sub numele Roger Joseph Boscovich), matematician, fizician, astronom şi diplomat croat (m. 1787)

– 1781: A murit Tupac Amaru (José Gabriel Condorcanqui), cunoscut ca ultimul „inca”; a condus puternica răscoală a amerindienilor (1780-1781) împotriva dominaţiei spaniole; prins, prin trădare, a fost ucis; descendent al lui „inca” Felipe Tupac Amaru, conducătorul răscoalei incaşilor împotriva coloniştilor spanioli din anul 1571 (n. ~1740)

– 1799: A murit Pierre-Augustin de Beaumarchais, dramaturg, editor, inventator, ceasornicar, muzician și politician francez; părintele literar al celebrului Figaro, personajul central al trilogiei „Bărbierul din Sevilla”, „Nunta lui Figaro” şi „Mama vinovată” (n. 1732) – 225 de ani

– 1850: S-a născut fizicianul britanic Oliver Heaviside; contribuţii în teoria electricităţii; a descoperit, în 1910, ionosfera (numită „stratul lui H.”), care reflectă undele electromagnetice (m. 1925)

– 1872: S-a născut Bertrand Russell, filosof, logician, matematician, scriitor, critic social şi om politic englez; Premiul Nobel pentru Literatură în 1950 (m. 1970)

– 1883: S-a născut Walter Gropius, arhitect şi urbanist german, stabilit în 1937 în SUA; reprezentant al funcţionalismului; a întemeiat, în 1919, la Weimar, „Bauhaus”-ul (şcoală de arhitectură şi artă aplicată, mutată la Berlin, în 1925, şi la Dessau, în 1932); unul dintre iniţiatorii arhitecturii moderne, ai designului, urbanismului şi esteticii industriale (m. 1969)

– 1889: S-a născut Gunnar Gunnarsson, scriitor islandez; a scris mai mult în daneză, scrierile sale fiind de factură moralistă sau autobiografică, inspirate din vechile saga islandeze sau din realitate (m. 1975) – 135 de ani

– 1891: S-a născut filosoful american de origine germană Rudolf Carnap (m. 1970)

– 1892: S-a născut basul italian Ezio Pinza, stabilit din 1926 în SUA (m. 1957)

– 1897: S-a născut (în Sicilia, Italia) regizorul american de film Frank Capra (m. 1991)

– 1901: S-a născut biochimistul american Vincent du Vigneaud; a realizat (1953) sinteza în laborator a unor hormoni (vasopresina şi ocitocina); Premiul Nobel pentru Chimie în 1955 (m. 1978)

– 1907: S-a născut Sir Clifford Curzon, pianist englez (m. 1982)

– 1909: A murit scriitorul englez George Meredith (n. 1828) – 115 ani

– 1909: A murit Isaac Albeniz, compozitor şi pianist spaniol (n. 1860) – 115 ani

– 1910: A murit Pauline Garcia-Viardot, pianistă, compozitoare şi cântăreaţă de operă franceză de origine spaniolă; a fost şi o portretistă de talent; fiica tenorului Manuel Garcia şi sora renumitei mezzosoprane Maria Malibran (n. 1821, la Paris)

– 1911: A murit Gustav Mahler, compozitor şi dirijor austriac (n. 1860)

– 1912: S-a născut Richard Brooks, regizor şi scenarist american (m. 1992)

– 1913: S-a născut cântăreţul şi compozitorul francez Charles Trenet (m. 2001)

– 1914: S-a născut basul bulgar Boris Christoff (m. 1993) – 110 ani

– 1914: S-a născut cântăreaţa basarabeancă Alla Baianova, considerată regina romanţelor ruseşti şi ţigăneşti (m. 2011) – 110 ani

– 1918: S-a născut actorul italian de film Massimo Girotti (m. 2003)

– 1920: S-a născut Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea (cardinalul polonez Karol Józef Wojtyła); beatificat la 1 mai 2011 (când a primit titlul de „Fericit”) şi sanctificat pe 27 aprilie 2014, celebrarea lui făcându-se în fiecare an pe 22 octombrie, data când a urcat în Scaunul Pontifical (în 1978); cardinalul Karol Józef Wojtyła, arhiepiscop de Cracovia, a fost ales papă la 16.X.1978; alegerea sa a fost considerată un eveniment de excepţie, fiind vorba de primul papă neitalian începând din anul 1522, când a fost desemnat olandezul Hadrian al VI-lea. A fost papă al Bisericii Catolice, episcop al Romei şi suveran al Vaticanului timp de 26 de ani şi 168 de zile, pontificatul său fiind considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 şi 37 ani) şi a lui Pius al IX-lea (31 ani); membru de onoare străin al Academiei Române (2001) (m. 2005)

– 1922: A murit medicul militar şi parazitologul francez Charles-Louis-Alphonse Laveran; cercetări asupra bolilor tropicale; Premiul Nobel pentru medicină în 1907, pentru cercetările efectuate asupra rolului protozoarelor ca agenţi patogeni; membru de onoare străin al Academiei Române (1914) (n. 1845)

– 1924: S-a născut pianistul francez Samson François (m. 1970) – 100 de ani

– 1927: S-a născut scriitorul şi jurnalistul francez François Nourissier (m. 2011)

– 1939: S-a născut fizicianul german Peter Grünberg; activitatea sa de cercetare a dat startul domeniului spintronicii; Premiul Nobel pentru fizică în 2007, împreună cu francezul Albert Fert, pentru descoperirea efectului de magnetorezistență gigant, care a dus, printre altele, la dezvoltarea hard disk-urilor cu mare capacitate de stocare (m. 2018) – 85 de ani

– 1941: A murit Werner Sombart, economist şi sociolog german; a fost cel care a introdus studiile sociale în universităţile germane; lui îi aparţine cunoscutul „tablou” al evoluţiei societăţii europene de la economia autarhică la cea artizanală şi capitalistă; membru de onoare străin al Academiei Române (1931) (n. 1863)

– 1944: S-a născut Justus Frantz, muzician, dirijor, pianist și profesor polonez; una dintre cele mai proeminente personalităţi ale vieţii artistice contemporane, fiind totodată şi un neobosit promotor al tinerelor generaţii de muzicieni – 80 de ani

– 1947: S-a născut Hugh Keays-Byrne, actor și regizor de film britanic-australian (m. 2020)

– 1962: S-a născut cântăreaţa germană Sandra Ann Lauer (supranumită regina muzicii pop a anilor ’80)

– 1981: A murit William Saroyan, scriitor american de origine armeană (n. 1908)

– 1995: A murit Aleksander Godunov, balerin şi actor rus; stabilit, din 1979, în SUA (n. 1949)

– 2012: A murit bas-baritonul german Dietrich Fischer-Dieskau (n. 1925)

– 2013: A murit Aleksey Balabanov, regizor de film, scenarist, actor şi producător rus (n. 1959)

– 2014: A murit Dobrica Ćosić, romancier, eseist, teoretician politic și politician sârb; a manifestat o influență deosebită asupra politicii sârbe moderne și asupra mișcării de renaștere națională de la sfârșitul anilor ’80 ai secolului XX; primul președinte al Republicii Federale Iugoslavia (formată din Serbia și Muntenegru) (1992) (m. 1921) – 10 ani

– 2014: A murit Jerry Vale (numele la naştere: Genaro Louis Vitaliano) cântăreţ şi actor american (n. 1930) – 10 ani

– 2017: A murit cineastul sud-coreean Kim Ji-Seok, membru fondator şi director adjunct al festivalului internaţional de film de la Busan (BIFF), cel mai mare din Asia (n. 1960)

– 2021: A murit Charles Grodin, actor, comedian, autor și prezentator de emisiuni de televiziune, scenarist și producător american; cunoscut pentru rolurile din „Midnight Run”, „The Heartbreak Kid” şi „Beethoven” (n. 1935)

– 2021: A murit Franco Battiato, unul dintre cei mai renumiţi cântăreţi şi compozitori italieni; cunoscut pe plan internaţional pentru stilul său poetic, filosofic şi existenţial (n. 1945)