Grevă a lucrătorilor din căile ferate, în Franţa

Realizator: Ciprian Sasu – În Franţa, o grevă a lucrătorilor din căile ferate va perturba puternic astăzi regiunea pariziană. Corespondenta RRA Daniela Coman are detalii:

Reporter: Sindicatele căilor ferate au ales să facă grevă cu o zi înainte de negocierile privind acordarea unei prime pentru efortul excepțional pe care lucrătorii urmează să-l depună pe perioada Jocurilor Olimpice de Vară, găzduite de Paris. Ei se plâng că volumul de muncă va crește semnificativ, între 25 iulie și 15 august fiind prevăzute 4.500 de trenuri suplimentare în regiunea pariziană, ceea ce înseamnă că muncitorii nu își vor putea lua concediu. Alte categorii profesionale au primit deja răspuns favorabil la această revendicare. Astfel, angajații de la Regia de transport local au obținut săptămâna trecută promisiunea unei prime de 1.000 euro în medie, însă conducătorii de metrou și șoferii de autobuze de pe rutele cele mai solicitate ar putea lua până la 2.500 euro. Ministerul de Interne a anunțat o primă de 1.900 de euro pentru polițiștii și jandarmii mobilizați pentru asigurarea ordinii și a siguranței publice, în timp ce Primăria Parisului îi va recompensa cu o sumă similară pe polițiștii municipali și pe lucrătorii de la salubritate. În sectorul spitalelor de stat, primele merg de la 800 până la 2.500 de euro pe săptămână, în funcție de calificare, pentru a încuraja personalul medical să renunțe la vacanță pe perioada Olimpiadei./lalexandrescu

RADOR RADIO ROMÂNIA – 21 mai