BVB a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de luni

Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de ieri, valoarea totală a tranzacţiilor depăşind 100 de milioane de lei. Indicele principal BET a consemnat o apreciere de 0,77%, ajungând la 17.495 de puncte, un nou record istoric. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat o creştere de 0,75%. Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 23 de milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom şi Hidroelectrica. Acţiunile Băncii Transilvania au urcat la un maxim istoric la Bursa de Valori Bucureşti după o apreciere de 27% de la începutul acestui an./csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 21 mai