Trafic intens pentru tiruri, la unele dintre punctele de frontieră ale Bulgariei cu România şi Turcia

Traficul este intens pentru tiruri, sâmbătă, la punctele de frontieră Oriahovo, Kardam şi Nicopole dintre Bulgaria şi România, raportează Poliţia bulgară de Frontieră. Administraţia Regională a Drumurilor din Ruse informează că, până pe data de 31 mai, vor fi efectuate lucrări urgente de reparaţie, pe podul Ruse – Giurgiu. Lucrările se vor executa în timpul zilei, iar traficul se va desfăşura pe o singură bandă cu regim de trecere şi va fi reglementată prin indicatoare rutiere şi semnalizatoare. La frontiera cu Turcia, la punctul de control Kapitan Andreevo, traficul este intens. Circulaţia se desfăşoară normal, la graniţa cu Grecia. Prin punctele de control Makaza, Zlatograd şi Ivailovgrad, pot tranzita doar autoturisme şi microbuze. La graniţa cu Serbia, traficul este normal. La punctul vamal Kalotina, sunt efectuate lucrări de modernizare, care impun îngustarea temporară a benzilor rutiere şi reorganizarea circulaţiei autovehiculelor, astfel încât timpii de aşteptare se pot prelungi. La punctele de frontieră ale Bulgariei cu Macedonia de Nord, circulaţia se desfăşoară normal./ddaniela/eradu

(www.dariknews.bg – 25 mai)