Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va merge marţi la Chişinău

Secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Antony Blinken, va merge marţi la Chişinău, a confirmat Departamentul de Stat. Oficialul va avea discuţii pe tema sprijinului american faţă de progresele Republicii Moldova pe drumul aderării la Uniunea Europeană, precum şi pe tema securităţii energetice.

Antony Blinken s-a mai aflat în Republica Moldova în urmă cu doi ani, la începutul lunii martie, la doar câteva zile după ce Rusia a invadat ţara vecină, Ucraina. După vizita la Chişinău, responsabilul american se va duce în Cehia, la Praga, pentru a participa la o reuniune informală a miniştrilor de externe din ţările NATO, unde vor fi analizate priorităţile următorului summit al Alianţei din iulie, de la Washington./geftene/cpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 26 mai