Un cetăţean ucrainean care a trecut graniţa în România, salvat după 3 zile din Munţii Maramureşului

Un bărbat ucrainean care a trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului a fost salvat de salvamontişti în urma unei operaţiuni care a durat peste 11 ore. Potrivit Serviciului Judeţean Salvamont Maramureş, bărbatul, în vârstă de 37 de ani, se afla de trei zile în munţi şi a fost găsit în stare de hipotermie şi fără posibilitatea de a se mai deplasa, atât din cauza condiţiei fizice şi a terenului accidentat. Cetăţeanul ucrainean a fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul din Baia-Mare, iar medicii au precizat că avea insuficienţă cardiacă severă./amirea

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 26 mai)