13 februarie, Ziua Mondială a Radioului, nu ar fi putut fi concepută astăzi fără realizările de acum mai mult de un secol ale inginerului inventator Guglielmo Marconi (1874-1937): telegraful fără fir şi întâiul semnal radio trimis peste Atlantic. Cu ele Marconi a început şi dezvoltat primul sistem efectiv de radiocomunicaţii, ceea ce avea să-i aducă un binemeritat Premiu Nobel.
Inventatorul s-a născut la Bologna într-o familie înstărită: tatăl său era proprietar de pământuri, iar mama, irlandeză, era o Jameson – familie celebră pentru distileriile sale de whisky. A făcut studii tehnice la Livorno şi la Bologna, timp în care a devenit foarte interesat de „undele invizibile” generate de interacţiunea electromagnetică, desoperite de Heinrich Hertz. A construit acasă propriul său „aparat pentru generat unde” cu care a reuşit să transmită semnale la peste 2 kilometri distanţă. Dar pentru că statul italian nu a fost interesat de descoperirea sa, în 1896 Marconi a plecat în Anglia unde a obţinut, în acelaşi an, un brevet pentru sistemul telegrafiei fără fir creat de el. Un an mai târziu, înfiinţa propria sa companie, Marconi’s Wireless Telegraph Company Limited. A urmat un şir de invenţii realizate între 1902-1912 care aveau să perfecteze sistemul de comunicaţii la distanţă şi să amprenteze puternic istoria omenirii.
Răspândită cu mare viteză în întreaga lume, radiofonia avea să ajungă şi la noi să „revoluţioneze circulaţia informaţiei”, astfel încât, în 1933, cunoscătorii în acest domeniu se întrebau, oarecum temători: „Radiofonia, care a modificat atât de profund obiceiurile noastre, nu va pricinui oare şi o transformare a comportamentului omenesc? Trebuie să ne aşteptăm la aceasta şi poate că oamenii de mâine vor semăna cu noi tot atât de puţin cum semănăm noi cu strămoşii din caverne”. Comentariul era făcut în Radiofonia din 23 iulie 1933. De altfel, cum era şi firesc, această revistă a Societăţii de Radiodifuziune era interesată de personalitatea lui Guglielmo Marconi şi de activităţile sale, aducând periodic cititorilor informaţii din trecut sau informaţii proaspete, reproduse din gazetele occidentale.
„Ziarul francez Paris Soir publică într-un număr recent o convorbire cu ilustrul savant şi inventator italian, Marconi. Desprindem câteva date mai interesante şi în acelaşi timp inedite pentru publicul nostru, convinşi fiind că ele nu sunt lipsite de interes.
Spre deosebire de ceilalţi mari inventatori, Marconi n-a avut de luptat cu o situaţie mizeră care să-i îngreuneze realizările. Având o avere suficientă pentru a-i asigura un trai larg şi a-i permite să se ocupe în voie de chestiunile care-l preocupau, Marconi a cunoscut din tinereţe o serie întreagă de succese care nu l-au părăsit nici astăzi. Mereu activ, veşnic viu, cu ţinuta îngrijită, elegant, Marconi este dispus oricând să stea de vorbă cu cei care se interesează de lucrările lui şi a-i pune la curent cu proiectele de viitor.
Se ştie că laboratorul său actual de experienţe se află la bordul iahtului <Elettra> care navighează în apele Mediteranei. Împreună cu el călătoreşte şi soţia sa, precum şi fetiţa lui, după numele căreia a fost botezat iahtul.
Marconi s-a născut în anul 1874 şi are, deci, astăzi 62 de ani. Întrebat asupra felului cum a ajuns la experienţele lui de telegrafie fără fir, Marconi spune că ideea acestor experienţe i-a fost sugerată de rezultatele experienţelor lui Hertz care a demonstrat că undele electrice radiate în spaţiu pot fi detectate cu ajutorul unui inel de metal. Tânărul student italian socoti că aceste radiaţiuni pot fi controlate, mărite şi dezvoltate pentru a putea transmite mesaje la mari distanţe. Prima experienţă o făcu în grădina vilei unde locuia, instalând aparatul de emisie în apropiere de laboratorul său. Receptorul era aşezat pe o colină, la o distanţă de 100 de metri. Marconi urma să transmită prin aparatul său litera <S> compusă din trei puncte, iar camaradul său, în cazul când ar fi primit acest semnal, urma să-i facă un semn cu o batistă. Experienţa a reuşit pe deplin. Marconi văzu cu satisfacţie batista agitându-se, astfel cum fusese convenit.”
“Când eram copil, citeam cu interes pasionat lucrările în care se vorbea de experienţele lui Heinrich Hertz, dovedind teza lui Maxwell asupra undelor electrice. Ma gândeam că acesta ar putea crea un nou sistem de comunicaţie, traversând spaţiul. Când momentul de a-mi realiza concepţiile sosi, am folosit aceleaşi reflectoare metalice pe care le utilizaseră Hertz, Branly, Lodge şi Righi în laboratoarele lor. Speram ca folosind transmiţătoarele şi receptoarele cele mai puternice să realizez o comunicaţie pe o distanţă de câteva mile. Eram convins că acest sistem de comunicare va fi mult mai puternic decât cel optic, fiindcă el nu era împiedicat nici de ceaţă, nici de întuneric, nici de iarnă. După câteva tentative şi după multe eşecuri, am reuşit în vara anului 1895 – sunt 38 de ani de atunci – să obţin o comunicaţie pe o distanţă de 3 kilometri. Primul pas era făcut!”
“O mare parte din ceea ce am visat s-a realizat… De pildă, dezvoltarea extraordinară a emisiunilor radiofonice. Dar, pe de altă parte, unele aplicaţiuni ale descoperirii mele au progresat mai încet decât credeam. Astfel, au trebuit eforturi enorme, multe experienţe, până ce comunicaţiile la mare distanţă au intrat pe calea exploatării practice”.
[Guglielmo Marconi, interviu reprodus din Prager Presse, „Radiofonia”, 1933]
