Informaţii din trafic, în ţară

Se circulă în bune condiții pe drumurile din țară, însă poliția le recomandă șoferilor să fie prudenți. O persoană și-a pierdut viața într-un accident produs în cursul nopții, după cum transmite de la centrul infotrafic al poliției române subinspectorul Alexandru Andronache.
Alexandru Andronache: Pe autostrada A11, Arad – Oradea, pe breteaua de ieșire către Drumul Național 7, în apropierea municipiului Arad, conducătorul unui autotren a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat peste glisiera mediană. Impactul s-a soldat, din păcate, cu decesul șoferului. Tirul a fost semnalizat corespunzător, circulându-se pe prima bandă în ambele direcții. Se estimează ca în cursul zilei de astăzi autotrenul să fie extras în afara părții carosabile. În schimb, pe principalele artere rutiere, respectiv autostrada A1, București – Pitești, autostrada A2, București – Constanța, autostrada A3, București – Ploiești, dar și pe Drumurile Naționale 1 și 7 se circulă în condițiile unui carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori de trafic normale. Reamintim faptul că, timp de un an, podul de peste râul Arieș a intrat în reabilitare, astfel că circulația pe Drumul Național 1, Alba Iulia – Cluj-Napoca, la intrare în municipiul Turda, este oprită, fiind deviată pe strada 22 Decembrie din municipiul Turda. Pntru prevenirea accidentelor, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudență sporită, să păstreze distanța regulamentară între vehicule și să se asigure temeinic la schimbarea direcției de deplasare./dstanesc

RRA – 11 aprilie