Coloană de autovehicule de 10 kilometri, pe autostrada Hemus din Bulgaria

O coloană de autovehicule care măsoară circa 10 kilometri s-a format, miercuri, pe autostrada Hemus din Bulgaria, în direcţia Sofia. Poliţia rutieră a informat că traficul în zonă se desfăşoară cu dificultate, din cauza lucrărilor la sistemul de iluminat din tunelul Vitnia. Patrule de poliţie suplimentare sunt staţionate de-a lungul traseului, însă circulaţia este blocată în prezent în ambele sensuri. Şoferii trebuie să folosească o rută ocolitoare printr-o conexiune rutieră de 35 km, pe drumul Botevgrad – Sofia, recomandă poliţia rutieră bulgară./ddaniela/ilapadat

(www.bnr.bg – 21 aprilie)