Viaţa de second hand la ţară

După Cronica de la Salcâmu Mic în aceste zile a apărut un nou volum al autoarei Sabina Ivaşcu: Cronica de la Salcâmu Mic 2. (Cronica de la Salcâmu Mic 2 – Editura Maiko, Bucureşti – 2021) Acest volum este oarecum continuarea primului volum. Spun „oarecum” pentru că sunt totuşi câteva diferenţe între cele două cărţi. Noua carte are un stil mai cristalizat, autoarea conduce acţiunea cu mâini mai sigure, povestea însăşi este mai dinamică, ici-colo mai tensionată, uneori având accente dramatice. Ceea ce nu s-a schimbat însă este cheful şi darul Sabinei Ivaşcu, cu care spune poveştile. Textele devin imagini, cititorul imediat se găseşte în mijlocul personajelor şi se familiarizează uşor cu ele. Vedem întâmplările ca pe un film (ar merita ecranizat), care are un ritm şi o prospeţime, chiar duioşenie, astfel cititorul nu se plictiseşte în niciun moment. Episoadele cărţii arată tabloul satului transilvănean ca pe o natură moartă (nu întâmplător autoarea este o pictoriţă). Dacă mai adăugăm şi blândeţea, dragostea cu care Sabina Ivaşcu vorbeşte despre eroii ei – inclusiv despre animalele de casă, care nu sunt necuvântătoare, pentru că vorbesc şi ele şi încă sunt foarte inteligente – atunci realizăm stilul inconfundabil al autoarei, care ne-a pus în mână o lectură frumoasă, savuroasă, uşoară şi captivantă. Imaginile din text sunt completate cu ilustraţii adecvate ale autoarei.

Numai că lucrurile nu sunt deloc aşa idilice. Şi dacă tot am vorbit despre film, sigur vă mai amintiţi de coloana sonoră a filmului Naşul (compozitor: Nino Rota). O melodie romantică, dulce, dantelată care este în contrast total cu tema filmului (mafie, răzbunare, lupta pentru putere). Şi totuşi este o muzică foarte potrivită pentru pelicula respectivă. Sunetele line, melancolice ale muzicii de film parcă sugerau că nu putem face nimic, trebuie să ne împăcăm cu lumea care este a deştepţilor violenţi şi fără scrupule (vezi: ştirile despre Afganistan sau criza guvernamentală de la noi). Această amintire mi-a venit în minte când citeam scenele scrise cu seninătate şi umor, însă simţind că în spatele întâmplărilor stă o realitate tristă şi ireversibilă, şi anume situaţia lipsită de speranţă a satului transilvănean (dar constatarea este valabilă pentru oricare regiune a Româniai).

Eroii Sabinei Ivaşcu trăiesc o viaţă de second hand (cum e şi microbusul lui David Feier, androidul lui Rafailă Cloambă, imitaţia de camera de supraveghere a lui Vetuţa etc.). Schimbările sociale, politice, tehnologice rapide care au avut loc în societatea românească au reprezentat un şoc, pentru care satul nu a fost pregătit. Astfel comunităţile rurale s-au rărit, oportunităţile s-au împuţinat. Firma unde lucra Rafailă Cloambă a dat faliment, iar el a rămas de la fostul loc de muncă cu un telefon cu cartela expirată şi cu depresie. Şi de parcă nu ar fi fost de ajuns atât, mai apar şi ciocoii noi, care fură documente din 1887 cu reţete medicale pe care încearcă să le vîndă în Bruxelles.

Autoarea însă nu se revoltă. Noi, cititorii ne revoltăm, după ce le citim relatările dramatice scrise cu calm şi gingăşie.

Era să scriu: „jingăşhie”, pentru că am ajuns la capitolul care m-a fascinat cel mai mult, şi anume la limbajul cărţii. Sabina Ivaşcu cunoaşte foarte profund regionalismele transilvane. Textele sună exact ca şi cum ar fi fost spuse de soacra mea din Ciuruleasa. Acest grai are un farmec şi o savoare aparte. Şi prin acest mijloc suntem aduşi mai aproape de lumea satului contemporan. Tare mă tem însă că acest grai – împreună cu Salcâmu Mic – în curând va dispărea ca şi literele de pe foile de observaţie tipizate, purtând antetul scris în limba germană pe care erau notate cândva reţetele medicale străvechi.

Sabina Ivaşcu este graficiană, pictoriţă şi poetă. S-a născut la Cluj în 1949. Este membră a Uniunii Artiştilor Plastici, doctor în arte vizuale la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, unde a lucrat ca asistent, lector şi conferenţiar. Din 1969 participă cu lucrări de grafică, arta decorativă, pictură la expoziţii din ţară şi din străinătate. A publicat în revistele Amfiteatru, Ramuri, Luceafărul, Asimetria, Agora on line ş.a.

Székely Ervin, RADOR