Preşedinta Senatului nu intenţionează să demisioneze de la conducerea acestui for

Preşedinta Senatului, Anca Dragu, spune că nu intenţionează să demisioneze de la conducerea acestui for în urma deciziei, de ieri, a Curții Constituționale privind moțiunea USR-PLUS și AUR. Ea a reacționat astfel după ce premierul Florin Cîțu i-a cerut să renunțe la funcția din Senat și spune că, dimpotrivă, prim-ministrul ar trebui să demisioneze.

Anca Dragu: Pe mine nu mă poate demite şi asta îl disperă pe premierul Cîțu. Să o lăsăm mai moale cu legarea demisiei mele de decizia Curţii Constituţionale, acolo chiar cred că dumnealui trebuie să-şi dea demisia. Comunicatul Curţii Constituţionale mi-a dat dreptate. Spune negru pe alb că trebuie continuat procesul moţiunii de cenzură, că nu poate fi împiedicat sub nicio formă acest proces, și mai spune, de asemenea, că este o încălcare a principiilor care stau la baza statului de drept.

Realizator: Anca Dragu a mai spus că situaţia politică actuală indică faptul că sunt şanse mari ca moţiunea de cenzură inițiată de PSD să treacă la vot. Ea a amintit că parlamentarii USR-PLUS vor vota acest document pentru ca premierul Florin Cîțu să fie demis. /aburtica/cpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 septembrie