Новини українською мовою – Război în Ucraina (RRI)

Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.

 1) România, Ucraina şi Republica Moldova au convenit încheierea unui Acord interguvernamental trilateral pentru stimularea interconectărilor şi cooperării în domeniul energiei şi creşterea schimburilor bilaterale de energie electrică prin încheierea de contracte bilaterale pe termen scurt, mediu şi lung, a anunţat ministrul român al Energiei, Virgil Popescu.

Accentul este pus pe măsuri imediate de sprijin necesare pentru ca Ucraina şi Republica Moldova să facă faţă sezonului rece, dar şi pe măsurile pe termen lung pentru consolidarea securităţii energetice a acestora, cu accent pe interconectarea regională.

2) BIS Teatru, companie independentă de teatru din Sibiu (centrul României), s-a alăturat demersului internaţional ‘Worldwide Ukrainian Play Readings Project’, iniţiat de criticul de teatru de origine americană John Freedman, şi a dedicat în întregime acestui demers prologul Maratonului teatral ’25 de ore de teatru non-stop’. În Parcul Astra din Sibiu, publicul a putut auzi vocea puternică a tinerilor dramaturgi ucraineni, prin intermediul unei serii de lecturi publice susţinute de nouă actori din Sibiu. Aceştia au susţinut pe 16 şi 17 septembrie lecturi publice din nouă texte scrise de dramaturgi ucraineni şi traduse de jurnalista şi criticul de teatru Raluca Rădulescu. Toate textele au fost scrise după începerea războiului din Ucraina.

‘Nimic mai sinistru în natura umană decât puterea obişnuinţei, abilitatea noastră de a ne adapta. În primele săptămâni ale invaziei am fost cu toţii oripilaţi de crimele zilnice comise de armata rusă, de copiii şi civilii suferinzi, de genocidul din Bucha şi Irpin, de bombardarea teatrului din Mariupol în care se adăposteau civili nevinovaţi. Trec săptămânile, trec lunile, iar acest război devine parte din rutina noastră zilnică, o ştire banală de seară digerată alături de o cină în faţa televizorului. Consider că e datoria artiştilor să nu înceteze să ne pună oglinda în faţă, să ne reamintească prin mijloacele lor că în ţara vecină mor oameni nevinovaţi. Gândul nostru merge către tinerii dramaturgi care au scris aceste texte, către toţi oamenii de teatru din Ucraina al căror mod de viaţă, a căror libertate au fost răpite de războiul acesta absurd şi dezumanizant’, a declarat Bogdan Sărătean, Fondator BIS Teatru.

3) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 6.00, 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.