Preşedintele Comisiei pentru apărare din Bundestag a cerut ca Ucrainei să i se furnizeze tancuri

Preşedintele Comitetului pentru apărare din Bundestag, Marie-Agnes Strack-Zimmermann, le-a cerut țărilor occidentale să livreze Ucrainei mai multe tancuri de luptă și transportoare blindate de trupe. Ea a declarat acest lucru în timpul vizitei sale în Ucraina. Afirmaţiile preşedintelui Comitetului de apărare din Bundestag sunt citate de agenția DPA.
”Voința de a apăra țara este de neclintit, dar Ucraina are în continuare nevoie de sprijinul nostru pentru a trece peste iarnă. Aceasta se referă, în primul rând, la muniție, precum și la livrarea de transportoare blindate de trupe sau de tancuri de luptă pentru a respinge pozițiile rusești”, a spus Strak-Zimmermann. Cancelarul german Olaf Scholz a declarat, într-un interviu pentru The New York Times, că el consideră că este periculos să trimită tancuri în Ucraina, deoarece acest lucru ar putea duce la o escaladare și mai mare a conflictului. Înainte de aceasta, Casa Albă a spus că Statele Unite vor continua să faciliteze aprovizionarea Ucrainei cu tancuri de fabricație sovietică din țările NATO. În același timp, după cum mai titra The New York Times, cu referire la un reprezentant din domeniul apărării din SUA, Washingtonul ia în calcul furnizarea de tancuri Kievului nu doar de fabricaţie URSS, ci și din cele moderne.

(www.gazeta.ru – 7 octombrie)/vdraguta/ilapadat