Rusia va continua invazia în Ucraina indiferent de condiţiile meteorologice (Dmitri Peskov)

Invazia Moscovei în Ucraina va continua indiferent de condițiile meteorologice, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor. Întrebat despre milioanele de oameni care au rămas fără electricitate după loviturile masive asupra Ucrainei din această săptămână, în timp ce se așteaptă ca temperaturile să scadă și mai mult în țară, Dmitri Peskov a spus: „Operațiunea militară specială continuă, iar continuarea ei nu depinde de condițiile climatice, de vreme”. Potrivit lui Dmitri Peskov, autoritățile de la Kiev nu mai sunt dispuse să negocieze, iar dacă sunt, ele vor negocieri „publice”, ceea ce Moscova nu crede că se va întâmpla. „Este greu de imaginat negocieri publice, nu există așa ceva – şi cu atât mai mult negocieri publice într-o astfel de situație”, a declarat Peskov. Întrebat în continuare cu privire la motivul pentru care milioane de civili ucraineni suferă fără electricitate și căldură, Peskov s-a referit la „lipsa de dorință a părții ucrainene de a rezolva problemele, de a intra în negocieri”.

(CNN INTERNATIONAL, 17 noiembrie)/mbaciu/ilapadat