Există informaţii potrivit cărora fondatorul reţelei Haqqani, aliate talibanilor afgani, ar fi decedat cu puţin timp în urmă

La o zi de la confirmarea decesului liderului talibanilor afgani, mullah-ul Omar, există informaţii potrivit cărora fondatorul reţelei Haqqani, Jalaluddin Haqqani, ar fi decedat cu puţin timp în urmă. Reţeaua Haqqani este aliată talibanilor şi extrem de influentă atât în Afganistan, cât şi în Pakistan. Membrii familiei liderului neagă însă informaţiile. „Maulvi Jalaluddin Haqqani este, fără îndoială, în vârstă şi suferă de diferite afecţiuni, însă, datorită milei lui Allah, este în siguranţă şi în viaţă„, a declarat un membru al familiei.

BBC SERVICIUL MONDIAL, REUTERS – 31 iulie