Previziunile săptămânii 11 – 17 ianuarie 2016

Luni, 11 ianuarie

  • „Ziua Artei Fotografice în România”, desemnată printr-o Hotărâre de Guvern din ianuarie 2010; este marcată în ziua de naştere a lui Carol Popp de Szathmary (n. 11.I.1812 – m. 14.III.1887), unul dintre primii fotografi români, precum şi unul dintre primii fotoreporteri de război ai lumii. NOTĂ 1: Carol Popp de Szathmary, pictor, grafician şi fotograf, este considerat primul fotograf de artă român (a realizat primele fotografii-document ale Bucureştiului din vremea sa); a fost pictorul Curţii regale în timpul lui Carol I; a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), imortalizând pe carton, apoi pe pânză, acţiunile soldaţilor români. NOTĂ 2: Alte surse dau moartea la 3.VII.1887
  • La Palatul Parlamentului, în Sala de expoziţii „Constantin Brâncuşi”, are loc vernisajul Salonului Naţional „Mihai Eminescu”, în cadrul căruia se desfăşoară Expoziţia Naţională de medalii, insigne, plachete, filatelie, cartofilie, carte veche, grafică, pictură şi alte materiale dedicate, de-a lungul timpului, lui Mihai Eminescu, poetul naţional – ora 15:00. Manifestarea este organizată de Camera Deputaţilor – Centrul Internaţional de Conferinţe, Direcţia de Marketing, în colaborare cu Gruparea Colecţionarilor de Medalii şi Insigne „Mihai Eminescu”, din cadrul Societăţii Numismatice Române, cu ocazia aniversării a 166 de ani de la naşterea „Luceafărului” poeziei româneşti, Mihai Eminescu
  • Premierul Dacian Cioloş are o întâlnire cu reprezentanți ai Băncii Mondiale, urmată de ceremonia de semnare a unui memorandum – ora 17:30
  • Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, îl primeşte pe noul Nunţiu Apostolic în România, Mons. Miguel Maury Buendia, Arhiepiscop titular de Italica, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare – ora 12:00, la sediul MAE
  • Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 300 milioane lei
  • Ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos în România, Stella Ronner-Grubacic, ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, şi şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Filote, vor sustine o conferinţă de presă cu ocazia lansării preşedinţiei olandeze a Consiliului Uniunii Europene (ianuarie – iunie 2016) – ora 10:00, la Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Str. Vasile Lascăr, nr. 31, sala de conferinţe de la etajul 1
  • Prim-vicepreşedintele PNL Cristian Buşoi susţine o conferinţă de presă de la ora 11:00, la sediul PNL, Aleea Modrogan nr. 1
  • Copreşedinţii ALDE Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin susţin o conferinţă de presă de la ora 13:00, la sediul ALDE, Şos. Kiseleff nr. 57
  • Deva, jud. Hunedoara: Sindicatul „Muntele” de la Complexul Energetic Hunedoara începe consultarea minerilor din Valea Jiului cu privire la declanşarea unei greve generale
  • „Statistica demografică în România: unde suntem, către ce ne îndreptăm?” este tema unui seminar organizat de Institutul Naţional de Statistică – ora 9:00, la sediul INS, Bd. Libertății nr. 16
  • Cursurile primului semestru se vor relua astăzi pentru elevii din învăţământul preuniversitar şi se vor încheia vineri, 5 februarie. Intervalul 6 – 14 februarie va fi alocat vacanţei intersemestriale ce precedă cursurile semestrului al II-lea
  • Conferinţă de presă organizată de Teatrul Nottara cu prilejul premierei spectacolului „Familie de artişti”, în regia lui Alexander Hausvater – ora 12:00, la Journey Pub, Str. George Enescu nr. 25
  • Cu ocazia Zilei Artei Fotografiei în România (11 ian.), are loc vernisajul expoziţiei de fotografie „Ars Poetica. De la clasic la modern – selecţie din fotografiile unei jumătăţi de veac”, alături de autorul exponatelor, Eifert János – ora 19:00, la Institutul Maghiar din Bucureşti, Str. Gina Patrichi nr. 8. Invitat: Eugen Negrea, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România
  • Craiova: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” găzduieşte, de la ora 17:00, în sala Acad. Dinu C Giurescu, evenimentul „Aniversare Marian Niţă – 75 de ani”, în cadrul căruia va avea loc şi lansarea volumului „Dezamăgirea doare” – Str. M. Kogălniceanu nr. 9
  • Oradea: Deschiderea oficială a Festivalului Internaţional de Fotografie „Carol Pop de Szathmari – Szathmari Pap Karoly”, ediţia a IV-a – eveniment organizat de Asociaţia „Euro Foto Art” Oradea sub patronajul Ministerului Culturii (11 ian. – 10 feb.) – ora 18:00, Galeria „Euro Foto Art” Oradea
  • Zalău: Conferinţă de presă organizată cu prilejul prezentării agendei principalelor manifestări/acţiuni culturale din anul 2016 – ora 13:00, la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Sala „Dialoguri europene”
  • Conferinţă de presă organizată de FC Rapid, la care participă antrenorul Dan Alexa – ora 12:00, la Baza ProRapid
  • Londra: Are loc lansarea colecției NEPSIS a designerului român Florin Dobre – ora 14:00, 4th Floor Studios/ 255-259 Commercial Rd/ Tower Hamlets

******

  • Praga: Ministrul ceh al afacerilor externe, Lubomir Zaoralek şi şeful diplomaţiei europene, Federica Mogherini, participă la o dezbatere publică
  • Berlin și Golzow, Germania: Vizita președintelui Adunarii Parlamentare Europene (APCE), Anne Brasseur, pentru a discuta problema migraţiei cu ministrul de stat pentru migrație, refugiați și integrare din delegația germană a APCE
  • New York: Consiliul de Securitate al ONU urmează să ia în discuţie situaţia a trei oraşe siriene aflate sub asediu, Madaya, Foua şi Kafraya, pe care organizaţiile umanitare încearcă să le salveze. Acest dosar va face obiectul unor consultări cu uşile închise în această după-amiază între cei 15 membri ai Consiliului. Reuniunea a fost solicitată de Spania şi Noua Zeelandă
  • Haga: Olanda găzduieşte o reuniune ministerială pe tema combaterii Statului Islamic, în cadrul Forumului mondial pentru lupta împotriva terorismului
  • Moscova: Întrevedere a ministrului rus al sporturilor, Vitali Mutko, cu o serie de reprezentanţi ai Federaţiei Internaţionale de Atletism, care a suspendat Rusia din toate competiţiile internaţionale din cauza sistemului organizat de dopaj
  • Palma de Mallorca, Spania: Începerea procesului în care Infanta Cristina a Spaniei, sora regelui Felipe al VI-lea, este trimisă în faţa justiţiei pentru infracţiuni de natură fiscală, o premieră în istoria familiei regale spaniole
  • Detroit, Michigan: Ediţia 2016 a Salonului Auto Internaţional al Americii de Nord; pe 11 şi 12 ianuarie, în cadrul evenimentului vor avea loc Zilele presei (11 – 24 ian.)
  • Zürich: Are loc decernarea trofeului „Balonul de Aur” 2015, printre finalişti numărându-se argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona), portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid) şi brazilianul Neymar (FC Barcelona)

Marţi, 12 ianuarie

  • Premierul Dacian Cioloş se va întâlni cu ambasadorul Franței la Bucureşti, François Saint-Paul – ora 14:00
  • Reza Baqir, noul şef al misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI) pentru România, va vizita Bucureştiul în perioada 12-15 ianuarie pentru a fi prezentat autorităţilor. Acesta o înlocuişte pe Andrea Schaechter, care şi-a finalizat mandatul, după doi ani şi jumătate, în conformitate cu politicile obişnuite de rotaţie a carierei
  • Asociaţia „De-a Arhitectura” organizează cea de-a II-a ediţie a expoziţiei de creaţie „Case Ciripite”, un proiect care aduce laolaltă arhitectura, natura şi educaţia – ora 19:00, la Galeria Galateca, Str. C.A. Rosetti nr. 2-4
  • Are loc lansarea Programului „140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi” – ora 12:00, la sediul ICR, Aleea Alexandru nr. 38. Derulat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, programul celebrează creația de geniu a artistului născut pe 19 februarie 1876, la Hobița. La conferința de presă dedicată programului vor fi prezenți Radu Boroianu, președintele ICR, Doru Strîmbulescu, manager al Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Vlad Ciobanu, sculptor, Mihai Țopescu, artist plastic, Matei Stîrcea Crăciun, cercetător la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer” al Academiei Române şi regizorul Cornel Mihalache
  • Deschiderea celei de-a XX-a ediţii a Salonului Internaţional de Artă Fotografică al României (SIAF), eveniment desfăşurat sub genericul „Ziua Artei Fotografice din România” (11 ian.) – ora 18:00, la Muzeul Municipiului Bucureşti
  • Craiova: În perioada 12 – 15 ianuarie, Filarmonica Oltenia propune o suită de manifestări intitulată „Săptămâna României”, în cadrul Stagiunii Europei. Săptămâna dedicată muzicii clasice românești începe cu un recital neconvențional de harpă susținut de Evelina Andrieș – studentă a Universităţii Naționale de Muzică din București – ora 19:00, la Muzeul de Artă, Palatul „Jean Mihail”, Str. Unirii nr. 15
  • Tragerea la sorţi a semifinalelor Cupei României va avea loc, de la ora 12,00, în sala Nicolae Dobrin de la Casa Fotbalului

******

  • Washington: Preşedintele american, Barack Obama, pronunţă ultimul său discurs pe tema stării naţiunii în faţa Congresului
  • Nürnberg, Germania: Cea de-a 11-a ediţie a târgului internaţional de specialitate pentru echipamente industriale, industria siderurgică şi produse electrotehnice – EUROGUSS 2016 (12 – 14 ian.)
  • Basel, Elveţia: Târgul de construcții industriale Swissbau 2016 (12 – 16 ian.)
  • Cetatea Vaticanului: Lansarea primei cărţi a Sanctităţii Sale Papa Francisc, bazată pe convorbiri cu jurnalistul Andrea Tornielli

Miercuri, 13 ianuarie

  • ora 10:00 – Ședință de Guvern
  • Jud. Arad, Caraş Severin, Mehedinţi şi Timiş: Etnicii sârbi ortodocşi din România sărbătoresc Anul Nou pe rit vechi în mai multe localităţi din aceste judeţe, în noaptea de 13 spre 14 ianuarie
  • Institutul Naţional de Statistică publică date referitoare la Indicele preţurilor de consum (IPC) în decembrie 2015, Laptele de vacă colectat şi producţia de produse lactate, Câştigul salarial mediu lunar, Forţa de muncă şi câştiguri salariale, Indicii valorici ai cifrei de afaceri din industrie, Indicele producţiei industriale şi Indicii valorici ai comenzilor noi din industrie în noiembrie 2015
  • Banca Naţională a României dă publicităţii comunicatul ”Balanţa de plăţi şi datoria externă – noiembrie 2015”.
  • Conferinţa de presă cu tema „Criza sectorului forestier – argumente şi soluţii pentru salvarea industriei lemnului” – ora 11:00, la sediul Conpirom, Bd. Unirii nr. 31
  • Craiova: Directorul Radio România Muzical, Liliana Staicu vorbeşte despre Orchestrele și Corurile Radio România la sala ”Filip Lazăr” a Filarmonicii „Oltenia”
  • Orchestra de Cameră Radio va susţine primul concert din noul an, eveniment închinat memoriei dirijorului Ludovic Bacs, care a decedat pe 30 iunie 2015 – ora 19:00, Sala Radio. Concertul se va derula sub bagheta a patru dirijori, discipoli ai maestrului Ludovic Bacs: Bogdan Vodă, Marius Hristescu, Tiberiu Oprea şi Radu Popa
  • Fotograful-pedagog Eifert János și cheful Orbán Ferenc vor ţine un workshop „Photo&Food / Food Photo”, eveniment organizat de Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti cu ocazia Zilei Fotografiei în România ( 11 ian.) (ziua de naştere a lui Szathmári Pap Károly – Carol Popp de Szathmári) – ora 18:00
  • Filarmonica „George Enescu” dedică Zilei Culturii Naționale (15 ian.) concertele din zilele de 13, 14 şi 16 ianuarie – ora 19:00. Pe scenă se vor afla Orchestra şi Corul Filarmonicii, dirijorul Iosif Ion Prunner şi fagotistul Adrian Jojatu care va interpreta Concertul pentru fagot şi orchestră de Carl Maria von Weber
  • Centrul de Arte Marţiale şi Studii Asociate al Universităţii din Bucureşti va organiza în Aula Magna a Facultăţii de Drept, o nouă ediţie a ceremoniei japoneze Kagami Biraki, de comemorare a maeştrilor fondatori din artele marţiale japoneze, care reprezintă, totodată, celebrarea Anului Nou în sălile de arte marţiale. Evenimentul se bucură de susţinerea ambasadorului Japoniei la Bucureşti, Kisaburo Ishii, precum şi de prezenţa altor personalităţi din mediul academic, universitar şi sportiv

******

  • Bruxelles: Comisia Europeană va lua în dezbatere situaţia statului de drept în Polonia, prima etapă a unei proceduri de evaluare, după ce o controversată lege privind mass-media publice a fost votată în parlamentul de la Varşovia
  • Strasbourg: Consiliul Europei acordă Premiul „Raoul Wallenberg” asociaţiei greceşti „Agkalia” de pe insula Lesbos care a acordat ajutor zecilor de mii de refugiaţi, indiferent de originea lor rasială sau de religia care o împărtăşeau
  • Geneva: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab, pentru prezentarea programului Forumului de la Davos, care anul acesta va avea loc între 20 şi 23 ianuarie
  • Madrid: Prima sesiune a noului Parlament ales în urma alegerilor legislative din 20 decembrie 2015
  • Moscova: Ediţia 2016 a Forumului Gaidar cu tema „Rusia şi Lumea: Privind spre viitor” (13 – 15 ian.)
  • Chicago, SUA: Anunţarea Premiului Pritzker pentru Arhitectură

Joi, 14 ianuarie

  • Grupul pentru Dialog Social şi Revista 22 invită la dezbaterea „București – Oraş cu risc seismic: problemele, soluţiile și responsabilitățile pentru accelerarea reabilitării clădirilor cu risc seismic clasa 1” – ora 16:00, la sediul GDS din Calea Victoriei nr. 120; moderator: Radu Filipescu, invitați: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Primăria Municipiului Bucureşti, Ministerul Justiţiei, Ministerul de Finanţe, asociaţii de proprietari, arhitecti, avocaţi, firme de construcţii, constructori, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, reprezentanţi ai societăţii civile, membri GDS, mass-media, membri ai Parlamentului, candidați la Primăria Generală București
  • Constanța: Fundația CENTRAS Constanța, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța și Radio Constanța invită, la conferința de presă organizată pentru a prezenta primele rezultate obținute în cadrul proiectului “Fii și tu spect-actor pentru comunitatea ta!” – ora 12:00, în sala de festivități a Liceului Teoretic „Lucian Blaga”. Cu această ocazie vor fi cunoscute cele 14 echipe selectate în proiect, cele 14 probleme sociale grave identificate şi puse în scenete de teatru forum de membrii celor 14 echipe, impactul proiectului până în acest moment. Proiectul este unul dintre cei doi câștigători ai programului de responsabilitate socială „HEINEKEN pentru Comunităţi”, ajuns la a cincea ediție în Constanța, dedicat susţinerii şi dezvoltării comunităţii locale, adresându-se organizaţiilor non-guvernamentale din Constanța
  • Anul cultural 2016 debutează în București cu cel mai recent proiect al Asociației ARCHÉ, expoziția „Monumente Uitate: castele și conace revitalizate”, al cărei vernisaj are loc astăzi – ora 18:00, la Muzeul Național Cotroceni
  • Leova, R. Moldova: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române și Liceul Teoretic „Constantin Spătaru” din Leova, organizează vernisarea expoziției „Tudor Arghezi, lumea cuvintelor potrivite” – ora 13:00, în incinta liceului menționat mai sus
  • Tel Aviv, Israel: „Călător prin București: poetul nepereche”, seară literară dedicată operei lui Mihai Eminescu – ora 17:00, la sediul Institutului Cultural Român Tel Aviv
  • La Humanitas Fiction are loc dezbaterea romanului “Moartea la Deptford” de Anthony Burgess, o poveste despre despre viaţa tumultoasă a poetului şi dramaturgului elisabetan Christopher “Kit” Marlowe. Vor fi vorbi despre carte George Volceanov, traducătorul romanului şi criticii literari Bedros Horasangian şi Cosmin Ciotloş iar actorul István Téglás va citi cîteva fragmente. Gazda întîlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction – ora 18:30
  • Craiova: Filarmonica Oltenia invită, în cadrul manifestărilor Săptămâna României în Stagiunea Europei, desfăşurate în perioada 12 – 15 ianuarie, la un colocviu muzical la care participă compozitoarea Doina Rotaru, dirijorul Mihnea Ignat şi violonistul Liviu Prunaru – ora 19:00, la sala ”Filip Lazăr” a Filarmonicii
  • Târgu Mureş: Filarmonica de Stat din oraş prezintă un concert vocal-simfonic extraordinar de Re-Revelion, dirijat de maestrul Shinya Ozaki – ora 19:00

******

  • Bruxelles: Reuniune a miniştrilor de finanţe din zona euro (Eurogrup)
  • Bruxelles: Cea de-a 94-a ediţie a Salonului Auto European 2016 (14 – 24 ian.)
  • North Charleston, Carolina de Sud: Cea de-a şasea dezbatere televizată între candidaţii republicani la Casa Albă
  • Los Angeles: Anunțarea nominalizărilor la Oscar, cele mai prestigioase premii în domeniul filmului, ai căror câștigători vor primi statueta pe 28 februarie

Vineri, 15 ianuarie

  • „Ziua Culturii Naţionale”, marcată începând din anul 2011; potrivit iniţiatorilor, membrii Academiei Române, alegerea datei are legătură cu naşterea lui Mihai Eminescu, în care „românii văd un poet reprezentativ pentru spiritualitatea şi forţa lor de creaţie”; propunerea legislativă (adoptată de Senat la 6 septembrie 2010 şi de Camera Deputaţilor la 16 noiembrie) mai prevede că autorităţile centrale şi locale vor sprijini material şi financiar manifestările şi acţiunile cultural-artistice dedicate acestei sărbători, iar TVR şi Radioul public vor realiza programe speciale. Poetul naţional Mihai Eminescu s-a născut la data de 15 ianuarie 1850 şi s-a stins din viaţă la 15 iunie 1889 (a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române în anul 1948)
  • Manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale:
  • Comitetul Director al Asociaţiei Euro Culturart a hotărât realizarea programului „Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de Poezie a Anului 2015” pentru celebrarea celei de-a şasea ediţii a Zilei Culturii Naţionale – ora 16:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ‘”Carol I”. Premiul Cartea de Poezie a anului 2015, în valoare de 3.000 lei, va fi oferit de către preşedintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu. Moderatorul şi iniţiatorul evenimentului este scriitorul Dan Mircea Cipariu, invitaţi speciali vor fi Nadia Trohin şi Mircea Tiberian; evenimentul va fi transmis în direct de Radio România Cultural
  • Recital de poezie creştină „Rugăciunea unui dac”, susţinut de actorii: Manuela Florina Hărăbor, Gabriela Iacob, Tomi Cristin. Cristian Filip, preşedinte al Asociaţiei Creştine „Părintele Arsenie Boca” şi autor al volumului „Poezia închisorilor”, va vorbi despre importanţa poeziei în educarea tinerilor – ora 18:00, la Librăria Sophia, Str. Bibescu Vodă nr.19
  • Spectacol de muzică tradiţională şi poezie „La porţile ceriului”, eveniment organizat de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu” şi TVR, care îi are ca protagonişti pe Grigore Leşe împreună cu invitaţii săi – ora 19:00, la Ateneul Român
  • Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română invită la spectacolul de muzică şi poezie „DOR DE EMINESCU” susţinut de Corul de Cameră Preludiu, dirijor Voicu Enăchescu şi Ansamblul Violoncellissimo condus de Marin Cazacu – ora 19:00, la Palatul Tinerimea Română; celor două ansambluri li se vor alătura actorii Alexandra Velniciuc şi Adrian Păduraru, care vor recita din lirica eminesciană. Parteneri media sunt Radio România Cultural şi Radio România Muzical
  • Corul Academic Euphonia, condus de dirijorul Mihail Ștefănescu, invită la concertul omagiu adus marelui poet Mihai Eminescu; vor fi ascultate piese corale din creaţia compozitorilor Tudor Jarda, Vasile Spătărelu, Vasile Timiș, Paul Constantinescu, Laurențiu Profeta, Vasile Popovici, Tudor Flondor, Dumitru Georgescu Kiriac etc. pe versuri aparţinându-i lui Mihai Eminescu, alternând cu momente poetice recitate de actorii Camelia și Dan Constantin – ora 19:00, la Sala Lahovari
  • Berlin: ICR Berlin prezintă concertul de cântece tradiționale reinterpretate de Oana Cătălina Chițu (voce) și Dejan Jovanovic (acordeon), în clubul de jazz Zig Zag
  • Bruxelles: Institutul Cultural Român de la Bruxelles celebrează Ziua Culturii Naţionale şi spaţiul cultural comun România-Republica Moldova printr-un recital eminescian susţinut de actorul Nicolae Jelescu, directorul artistic al Teatrului poetic „Alexei Mateevici” din Chişinău – ora 18:30, la sediul Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Belgiei
  • Budapesta: Institutul Cultural Român Budapesta organizează o expoziţie de carte veche şi rară din patrimoniul Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai” din Oradea şi prezintă fragmente din documentarul „La porţile ceriului”, produs de Grigore Leşe – ora 18:00
  • Lisabona: Institutul Cultural Român prezintă, în transmisiune directă, concertul dedicat României din cadrul proiectului „Stagiunea Europa”, în interpretarea Filarmonicii „Oltenia” din Craiova – ora 17:00, la sediul ICRL din Rua do Barão nr. 10. Invitații speciali ai acestui concert sunt dirijorul Mihnea Ignat și violonistul Liviu Prunaru
  • New York: La Institutul Cultural Român are loc un concert de muzică veche şi tradiţională românească, susţinut de ansamblul Imago Mundi; programul cuprinde lucrări de Dimitrie Cantemir şi George Enescu. De asemenea, vor fi ascultate poeme de Mihai Eminescu, în interpretări istorice din Arhivele Radio România şi va fi prezentată o expoziţie de carte şi de reproduceri fotografice – dedicată poetului naţional Mihai Eminescu, compozitorului George Enescu, precum şi domnitorului Dimitrie Cantemir
  • Roma: Biblioteca Accademia di Romania invită la conferința „Eminescu in Romania, ieri e oggi e la ricezione di Eminescu in Italia”, susţinută de prof. Gheorghe Carageani (Università degli Studi di Napoli “L’Orientale”, Università di Roma “La Sapienza”) – ora 18:00. În cadrul evenimentului se vor proiecta fragmente din DVD-ul „La porţile ceriului” realizat de Grigore Leşe
  • Stockholm: Institutul Cultural Român de la Stockholm şi Ambasada României în Regatul Suediei organizează o seară dedicată Zilei Culturii Naţionale, ce va fi deschisă cu un concert de nai susţinut de muziciana de origine română Dana Dragomir, care va interpreta piese de inspirație folclorică. Va urma un recital din lirica eminesciană prezentat în limba suedeză de actorul Christian Fex, traducerea acestora aparţinând lui Inger Johansson. Publicul va putea asculta şi versiunea românească prin intermediul unei înregistrări audio în lectura actorului român Marcel Iureş. Înregistrările fac parte din audiobook-ul lansat de Editura Casa Radio în 2012, intitulat Vis, prefaţa fiind semnată de scriitorul Mircea Cărtărescu – ora 17:00, la sediul institutului. De la ora 18:00 ICR Stockholm va transmite în direct de la Ateneul Român spectacolul de muzică tradițională și poezie „La porțile ceriului”
  • Veneţia: Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la găzduieşte conferinţa „Un nou Eminescu?” de Ioana Bot, profesor în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, o lectură bilingvă de poezie de Mihai Eminescu, coordonată de actriţa Margherita Stevanato şi realizată în colaborare cu studenţii Lectoratului de limbă, cultura şi literatura română al Departamentului de Studii Lingvistice şi Culturale Comparate de la Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia şi proiecţia unor fragmente din documentarul „La Porţile ceriului” de Grigore Leşe – ora 17:00, în sala Marian Papahagi
  • La Sala Radio are loc o Seară vieneză, în cadrul căreia Orchestra Naţională Radio va interpreta valsuri şi polci semnate de celebrii membri ai familiei de compozitori Strauss; dirijor – Iurie Florea – ora 19:00
  • Transilvania Film aduce, începând de astăzi, pe ecranele cinematografelor din România marele câştigător al premiilor Goya 2015: thrillerul „Mlaştina” al regizorului Alberto Rodriguez, un True Detective iberic, plasat în mlaştinile Andaluziei la cinci ani după moartea lui Franco
  • Geneva: Nouă copii din Târgu Mureş sunt protagoniştii unui spectacol de teatru documentar, prezentat la Teatrul Am Stram Gram, în cadrul proiectului „Les enfants du monde” (15-17 ian.); spectacolul se bazează pe un material realizat de Fabrice Melquiot, autor şi regizor, şi Martin Dutasta, sound designer şi fotograf, care au fost la Târgu Mureş şi au discutat cu nouă copii, cu vârste cuprinse între 9 şi 18 ani, români şi maghiari. Spectacolul va fi difuzat în direct de Radio România Internaţional, astăzi de la ora 13:15, ora Bucureştiului

******

  • Bruxelles: Reuniune a miniştrilor economiei şi finanţelor din cadrul UE (ECOFIN)
  • Ierusalim: Vizita ministrului indian al afacerilor externe, Sushma Swaraj, în Palestina și Israel
  • Ankara: Congresul principalei mişcări a opoziţiei turce, Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat) (15 şi 16 ian.)
  • Milano: Săptămâna Modei Masculine toamnă – iarnă 2016/2017 (15 – 19 ian.)

Sâmbătă, 16 ianuarie

  • Craiova: În zilele de 16 şi 17 ianuarie se desfăşoară Târgul apicol, ediția a III-a, eveniment organizat de Stupina BIA – în incinta Centrului Multifuncțional situat în Str. Târgului, nr.26 din municipiu
  • Sinaia: Are loc conferinţa Naţională a Ghizilor de Turism – la Hotel Internațional din stațiune, evenimentul fiind organizat de grupul de inițiativă al ghizilor, reprezentat prin Asociația Națională a Ghizilor din România (ANGR), Asociaţia Turistică Ghizii României (ATGR), Asociația Hello Bucovina și Asociația Ghizilor Banat-Crișana
  • Au loc vizite ghidate în spaţiile istorice din Corpul central al Palatului Regal (Sufrageria Regală, Sala Tronului şi Scara Voievozilor)(16 şi 17 ian.) – ora 14:00 şi 16:30 – la Muzeul Naţional de Artă al României, Cal Victoriei
  • Are loc o acţiune de crowdfunding pentru spectacolul „Când timpul stă pe loc”, de Donald Margulies, în regia lui Bogdan Budeş, cu Mihaela Sîrbu şi Şerban Pavlu – ora 21:15, la Teatrul de Artă, Str. Sf. Ştefan nr.21
  • Sibiu: Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă premiera spectacolului „Povestea celor trei purceluşi, care… sunt patru!” în regia Evei Labadi – ora 18:00

******

  • Taipei: Alegeri prezidențiale și alegeri legislative

Duminică, 17 ianuarie

  • În cadrul programului conferinţele Teatrului Naţional, Matei Vişniec prezintă conferinţa cu tema „Teatru şi jurnalism” (influenţe reciproce) – ora 11:00, la Sala Atelier
  • Multipli campioni ai Rusiei şi Maeştri ai Sportului în patinaj artistic, toţi componenţi ai Ansamblului de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg, revin pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, pentru a oferi spectacolul „Spărgătorul de nuci On Ice” – ora 19:00
  • Piatra-Neamţ: Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț organizează un recital de poezie susținut de actorul Dorel Vișan, în cadrul proiectului „Eternul Eminescu” – ora 17:00, la sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamţ
  • Ungaria: Poetul Mihai Eminescu este sărbătorit la parohia românească din Apateu, la două zile după data de 15 ianuarie, când românii de pretutindeni vor sărbători împlinirea a 166 de ani de la naşterea poetului naţional român. La ora 10:00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie Arhierească de către PS Episcop Siluan, pr. Origen Sabău, parohul Apateului şi alţi preoţi. Manifestările dedicate omagierii poetului Mihai Eminescu vor mai cuprinde şi un program cultural. Vor fi depuse coroane de flori la bustul din bronz al poetului care se află în curtea acestei parohii

******

  • „Ziua Mondială a Zăpezii”, serbată în a treia duminică din ianuarie, este un eveniment lansat de Federaţia Internaţională de Schi în anul 2011 ( – 5 ani), fiind continuarea unui proiect lansat în anul 2007 – “Bring Children to the Snow” – proiectul iniţial fiind destinat în exclusivitate copiilor. „World Snow Day” se desfăşoară concomitent pe întreg mapamondul, iar prin acest eveniment se doreşte atragerea tineretului, în special a copiilor, către practicarea sporturilor de iarnă
  • Oslo: Au loc festivitățile cu prilejul aniversării a 25 de ani de domnie a regelui Harald al V-lea al Norvegiei
  • Roma: Sanctitatea Sa, Papa Francisc se va afla într-o vizită la Marea Sinagogă din Roma la invitația comunitățiilor evreiești
  • Charleston, SUA: Cea de-a IV-a dezbatere televizată, în Carolina de Sud, a candidaților democrați la Casa Albă