Premierul David Cameron pledează pentru implicarea forţele britanice în acţiuni împotriva Statului Islamic

Primul ministru al Marii Britanii, David Cameron, a declarat Parlamentului că forţele armate britanice ar trebui să participe la loviturile aeriene conduse de Statele Unite împotriva militanţilor aparţinând grupării Statul Islamic (SI) în Irak. Şeful cabinetului de la Londra a deschis o dezbatere în Camera Comunelor afirmând că SI reprezintă o ameninţare directă pentru poporul britanic. „Statul Islamic este o organizaţie teroristă, diferită de celelalte cu care ne-am confruntat anterior”, a afirmat el. Conservatorii, aflaţi la guvernare şi partenerii lor, liberal-democraţii, ca şi Partidul Laburist, de opoziţie, sprijină acţiuni împotriva SI. Guvernul britanic nu a propus, însă, acţiuni în Siria, sau trimiterea de trupe terestre în Irak.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 25 septembrie)