UE este dispusă să modifice Acordul de asociere cu Ucraina

Comisia Europeană nu exclude posibilitatea de a opera unele modificări în Acordul de asociere şi creare a zonei de liber schimb dintre Ucraina şi Uniunea Europeană, în cazul în care Kievul va formula o solicitare în acest sens – a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, citat de „The Wall Street Journal”. Potrivit lui Barroso, conducerea UE nu va propune vreo modificare, „însă nici nu poate face previziuni cu privire la rezultatul negocierilor dintre Kiev şi Moscova pe această temă”. „Cred că în acest moment toate părţile sunt interesate să lucreze în mod constructiv cu privire la aceste aspecte. Sincer vorbind, nu cred că Acordul de liber schimb este motivul tuturor poziţiilor critice. Noi suntem deschişi, constructivi şi pragmatici” – a subliniat Barroso, adăugând că UE este dispusă să discute problemele legate de punerea în aplicare şi efectele Acordului de asociere cu Ucraina. „Dacă ucrainenii vor da curs pretenţiilor Rusiei şi vor dori să discute cu noi unele aspecte problematice, cu siguranţă că vom fi dispuşi să-i ascultăm” – a mai menţionat preşedintele Comisiei Europene.

(www.korrespondent.net – 26 septembrie)