Traseu turistic inedit pentru nevăzători, la Cluj-Napoca

La Cluj a fost pus în practică un proiect inedit destinat nevăzătorilor care doresc să viziteze principalele obiective turistice din oraş. Practic, vor fi organizate tururi ghidate prin centrul istoric al municipiului, iar persoanele cu deficienţe de vedere pot beneficia de informaţii în format audio sau tipărite. Clujul se deschide astfel şi către o categorie mai puţin obişnuită de vizitatori, dar la fel de interesată de comorile sale istorice şi arhitecturale. Prin finalizarea proiectului Terra Mirabilis, s-a stabilit un traseu turistic pentru persoanele cu deficienţe de vedere şi nevăzători, prin centrul istoric al municipiului. Deja s-au făcut primele tururi ghidate de către voluntari, speciali formaţi în acest sens. Voluntarii din acest proiect au urmat cursuri speciale în care au învăţat cum să comunice cu persoanele cu deficienţe vizuale şi cum să le orienteze în spaţiu. „Trebuie să faci un fel de descriere tactilă şi apoi să-i laşi să atingă lucrurile despre care vorbeşti” – a spus Gabriel Nagy, voluntar. Primii care s-au bucurat, de aceste excursii ghidate prin centru Clujului au fost elevii de la Liceul Special pentru Elevi cu Deficienţe de Vedere. Directorul adjunct, Silviu Vanda, crede că instituţiile muzeale pot face mai mult pentru acest gen de vizitatori. „Nevăzătorilor le place să călătorească, să cunoască cât mai multe lucuri. Eu cred că aceste realizări de până acum, vor determina toate instituţiile muzeale şi culturale, ca la acestora să existe materiale speciale accesibile pentru vizitatorii cu deficienţe de vedere. Ar fi extraordinar dacă aceste muzee ar permite acestor persoane să beneficieze de reduceri speciale pentru accesul în aceste instituţii” – a spus Silviu Vanda, direcorul adjunct al liceului. După ghidul în limba română, Asociaţia Babilon, iniţiatoarea proiectului, doreşte să lanseze şi un ghid în limba engleză, cu atât mai mult cu cât anul viitor Clujul, în calitate de Capitală a Tineretului European, va atrage cu siguranţă şi turişti cu deficienţe de vedere.

RADOR – 28 noiembrie