13 aprilie 1948, ziua în care s-a votat Constituṭia RPR de esenṭă stalinistă

constitutia rpr

de Silvia Iliescu
de Silvia Iliescu

După instalarea guvernului comunist în martie 1945, după ce guvernele europene au recunoscut rezultatele falsificate ale alegerilor din noiembrie 1946, după ce regele Mihai fusese silit să abdice în decembrie 1947, anul 1948 se anunṭa plin de realizări în „consolidarea drepturilor cucerite de popor”. Şi aṣa a ṣi fost…

În discursul de Anul Nou 1947/1948, primul ministru Petru Groza anunṭa într-un limbaj-ṣablon victoriile care vor urma. În martie 1948 au fost noi alegeri câṣtigate de Frontul Democraṭiei Populare. La 6 aprilie Marea Adunare Naṭională – organul suprem al puterii de stat în R.P.R – ṣi-a deschis prima sesiune de lucru. La 13 aprilie aceasta a votat noua Constituṭie care o copia pe cea din 1936 a lui Stalin ṣi consacra M.A.N. ca organ suprem legislativ. Cu aceste instrumente, Partidul Muncitoresc Român „ deṭinea în mâinile sale viguroase puterea politică.”

Cu ajutorul arhivelor Societăṭii de Radiodifuziune, reconstituim câteva dintre aceste momente ale începutului de an 1948.

Petru Groza, discurs de Anul Nou 1947/48

Petru Groza citind Proclamaṭia către popor, revista Secolul Radiofoniei, Arhiva scrisă a SRR
Petru Groza citind Proclamaṭia către popor, revista Secolul Radiofoniei, Arhiva scrisă a SRR

„Dragi cetăţeni, intrăm în Anul cel Nou, anul 1948, într-un moment de înteţire a luptei între forţele progresului, ale democraţiei şi păcii pe de-o parte şi forţele imperialiste, care vor să pregătească aruncarea popoarelor într-un nou dezastru, pe de altă parte. […] Trebuie să ne fie clar că pentru a putea consolida drepturile cucerite de popor, Republica noastră Populară, noi, trebuie să mergem înainte pe calea înfăptuirii unor noi reforme şi realizări. Trebuie să adâncim şi să dezvoltăm elementele democratice ale vieţii noastre economice. Trebuie să ridicăm nivelul de viaţă materială şi culturală a poporului muncitor. […]

Dragi cetăţeni, încheiem un an de mari greutăţi, dar şi de mari realizări. Avem multe, multe de înfăptuit şi este clar că nu putem înfăptui nimic fără muncă intensă şi luptă hotărâtă împotriva celor ce stau în calea dezvoltării ţării noastre! Noi avem încredere nestrămutată în forţele înnoitoare ale poporului nostru, în voinţa sa de neclintit, de a merge înainte pe calea luptei pentru consolidarea şi dezvoltarea democraţiei noastre populare, a asigurării suveranităţii şi independenţei Republicii noastre Populare, patria celor ce muncesc, împotriva tuturor celor care ar încerca să se atingă de ea. Suntem siguri că vom izbuti! Uniţi cu toţii, vom merge din victorie în victorie! Vă urez, dragi cetăţeni, un An Nou cu spor la muncă şi noi izbânzi! Înainte, pentru un viitor fericit, luminos, pentru scumpa noastră Republică Populară Română, pentru oamenii muncii manuale şi intelectuale de la oraşe şi sate!”

[Arhiva audio a SRR]

La deschiderea Marei Adunări Naṭionale, de G. Nicolescu

Revista Secolul Radiofoniei, apr. 1948, Arhiva scrisă a SRR
Revista Secolul Radiofoniei, apr. 1948, Arhiva scrisă a SRR

La 6 aprilie s-a deschis întăia Mare Adunare Naṭională a tinerei noastre Republici Populare Române. Însemnătatea acestei date în istoria democraṭiei noastre nu poate ṣi nu trebue să scape nimănui. Marea Adunare Naṭională este rezultatul unor alegeri cari au cunoscut o participare nemaiîntâlnită încă la noi. […] Marea majoritate obṭinută de Frontul Democraṭiei Populare, 90,3% din voturile exprimate, adică 405 deputaṭi din 414, constitue o ratificare a politicei de reforme ṣi îmbunătăṭiri făcute până acum. […] Marea Adunare Naṭională de azi este departe de ceea ce erau Camerele trecutului din toate punctele de vedere. Membrii ei nu sunt mari moṣieri, mari fabricanṭi, bancheri ṣi avocaṭi ai acestora, trăind cu toṭii din exploatarea poporului ṣi urmărind legiferarea consolidării acesteia, ci oameni ai muncii, muncitori din uzine, meseriaṣi, plugari care cultivă bucata lor de pământ, intelectuali progresiṣti. […]

Marei Adunări Naṭionale îi revin, pe de altă parte, sarcini mult mai mari decât în trecut. Ea nu mai este fabrică de legi cum erau Parlamentele istorice, ci organul suprem al Republicii. […] În sesiunea care a fost deschisă acum, Marea Adunare Naṭională are în primul rând misiunea de a vota Constituṭia, prima constituṭie română a unui popor liber care a putut conlucra la elaborarea ei ṣi care o aprobă prin reprezentanṭii săi autentici, liber aleṣi, proclamând că în statul nostru puterea aparṭine poporului, dând locul ce se cuvine factorului muncă, garantând drepturile ṣi libertăṭile cetăṭeneṣti ṣi consfinṭind egalitatea reală între cetăṭenii ṭării, fără deosebire de naṭionalitate.”

[Revista Secolul Radiofoniei, Arhiva scrisă a SRR]

Membrii Prezidiului Provizoriu al Marii Adunări Naṭionale al RPR citind jurământul: I. Niculi, C.I. Parhon, M. Sadoveanu, Şt. Voitec; revista Secolul Radiofoniei, Arhiva scrisă a SRR
Membrii Prezidiului Provizoriu al Marii Adunări Naṭionale al RPR citind jurământul: I. Niculi, C.I. Parhon, M. Sadoveanu, Şt. Voitec; revista Secolul Radiofoniei, Arhiva scrisă a SRR

Audio: Vasile Luca, vicepreṣedinte al Consiliului de Miniṣtri ṣi ministru al Finanṭelor, raport asupra rezultatelor definitive ale executării bugetului pe anul 1947/1948 ṣi 1949, ṣedinṭă M.A.N.,1949